Sa radeti....pentru ca rasul e muzica sufletului;
sa va jucati...este secretul tineretii;
sa fiti buni...e calea spre fericire;
sa cititi...e fantana intelepciunii;
sa ganditi...este izvorul puterii;
sa fiti calmi...este cheia succesului
si sa iubiti...este ratiunea de a trai...o viata lunga si buna!
-Horatiu Malaele-
https://www.youtube.com/watch?v=ravDwWmrptc
poate e un discurs de demult, dar eu abia l-am descoperit. am ras si am plans. atat.
Weekendul trecut am revazut impreuna cu familia o caseta veche de 22 de ani.
As expected, cam jumatate din cei care apareau acolo, astazi nu mai sunt printre noi si cu alti cativa am rupt total legaturile. A fost un amalgam de emotii vizionarea acelei casete. ne-a purtat pe toti in timp. Un timp in care evenimentele se petreceau in casa, nu in restaurante fancy, in care oameni dragi veneau sa iti fie alaturi in momente importante din viata ta, un timp in care nu conta cat de mic e spatiul, tot se gasea loc sa incingi o hora intr-un hol super ingust, un timp in care rautatea era mai putina, veselia era mai mare, un timp in care fratii isi vorbeau intre ei, un timp in care parinti, bunici, traiau.
La un moment dat m-am trezit ca plang razand sau rad plangand, vazandu-l pe bunicul care era vesel si mandru, bucurandu-ma de bucuria lui din acele vremuri, dar in acelasi timp intristandu-ma de tristetea mea si de lipsa lui din aceste vremuri.
A existat un timp in care noi ne-am jucat cu copiii pe ulita pentru ultima data. si nici macar n-am stiut asta.
asa cum a existat o data - care avea sa devina ultima data cand vedeam pe cineva drag; ei aveau sa plece, dar nimeni nu avea sa stie asta.
ni se spune mereu sa ne despartim mereu de cei dragi folosind cuvinte calde, sa ne bucuram de fiecare clipa, bla bla, e o teorie pe care o stim, desigur. Dar pe care e foarte greu sa o punem in practica de multe ori. Poate ca totusi e mai bine sa nu stim cand acele ultime dati vor avea sa fie.....
Revenire in forta. asa deci?
Ciudat, simt si o bucurie ca mai sunt cativa care intra aici, dar si o presiune acum ca cineva asteapta ceva de la mine.....
Doar ca de data asta nu e vorba de un copil, ci e vorba doar de cateva ganduri asternute in cuvinte.
Cred ca sunt sute de articole si postari pe internet care abordeaza presiunea sociala care se abate asupra femeilor ajunse la o anumita varsta in ceea ce priveste copilul pe care TREBUIE sa il aiba. Nu am cum sa exprim ceva in plus fata de tot ce e deja scris, pot doar sa ader la asta si sa pun in fata hastag #imaffected.......
~~~~
Cred ca cele mai misto dar totodata cele mai apasatoare ganduri imi vin in cele mai nepotrivite momente, atunci cand nu am posibilitatea de a le scrie. mergand pe strada, facand cumparaturi, poate chiar in somn?! Le traiesc, mi le recit in minte si imi zic ca o sa le trec aici, dar apoi bataia noptii le duce mai departe si ma face sa le uit, sau sa le aman pe termen nedefinit.
~~~~
Cineva mi-a zis ca This blog has a heart.......it does...
~~~~
Mi-am adus aminte de prietena mea pe care am pierdut-o dupa 10 ani de zile.
Nu, nu a murit. Doar ca am pierdut-o eu. sau ea pe mine.
Suntem nascute in aceeasi zi. Ce ironic, nu? Am crezut ca e un semn de la cel de sus cand mi-a adus-o in cale intr-un moment al vietii in care eram putin pierduta. Era sora mea. M-a calauzit, m-a ascultat, m-a ajutat in cele mai grele momente ale vietii mele.
si am pierdut-o. dupa 10 ani.
In incercarea mea prosteasca de impacare am intrebat-o daca n-ar mai fi nimic de zis. I-am zis ca stiu ca atunci cand 2 oameni maturi se cearta, supararea lor va tine toata viata. Asa am vazut eu la adultii care m-au inconjurat. A zis ca stie si ea asta. dar atat.
Dupa cateva luni insa cineva a convins-o sa imi scrie un email. in care mi-a dat explicatii, sau a incercat. in care s-a descarcat de tot ce adunase. s-a descarcat pe ea si m-a incarcat pe mine. in care mi-a spus ce om toxic devenisem. cel putin pentru ea.
n-am putut niciodata sa-i mai raspund.
n-am putut sa o inteleg. nici nu stiu daca am iertat-o. poate chiar sunt un om rau.
o visez uneori, dovada ca inconstientul meu inca nu a incheiat socotelile. dovada ca lucrurile ar fi putut sta altfel. in alt context. regasesc peste tot poze cu ea, texte, scrisori, mesaje, semne ale convieturii noastre impreuna.
M-am simtit mult timp goala fara ea, desi avand un partener langa mine.
Stiu ca acum nu mai am pe nimeni pe care sa sun la orice ora din zi si din noapte, sa chem sa ma ajute si sa stiu ca o sa vina. stiu acum ca nu mai am cui sa impartasesc cele mai scufundate ganduri. dar stiu si ca am devenit brusc mai matura. nu ca ultimul an nu ne-ar fi imbatranit deja pe noi toti. nu ca pierderile suferite in ultimul timp nu ar fi contribuit deja la asta. dar da, din acel moment a trebuit sa ma descurc singura. m-am regasit in urma cu 10 ani proaspat ajunsa in Bucuresti, si mi-am imaginat cum ar fi fost parcursul vietii mele fara ea. m-as fi descurcat? sigur ca da. as fi fost mai fericita sau mai trista in clipa de fata? ceva sigur ar fi fost diferit.
Oare ce impact am lasat eu in viata ei, asta nu stiu. oare am fost un factor la fel de important, am ajutat la randul meu la fel, am facut sa conteze totul?!
Un om trebuie sa apartina la ceva sau cuiva, chiar daca numai unui club de golf sau unui catel de apartament.Profunzimea si sclipirea aia din ochi nu o pot inlocui pentru ca nu o au nici usa, si nici tavanul. nici macar ursuletul pe care il azvarl cand pe pat, cand pe fotoliu...
