- Pot să mă cocoț aici?
- Poți, dar e periculos. Eu zic să te joci altfel.
- Mă cocoț aici.
Se cocoață, cade, se lovește puțin la picior, începe să plîngă, întinde brațele. O iau în brațe, se întinde ca o meduză pe burta mea cu băiat înauntru, plînge, o mîngîi. După cîteva secunde, se oprește brusc și mă întreabă:
- Mai pîng?
- Cum vrei tu, iubito, dacă mai ai de plîns, plîngi.
- Mai pîng.
Și mai plînge o vreme. Apare și taică-su să-i spună nush ce. Se oprește și se întoarce spre el.
- Încă pîng. Mai tîziu.
Și mai plînge puțin. Apoi mă roagă să mă întorc puțin într-o parte, să ne vadă pe amîndouă în oglindă.
- Uite, mami, pînge Sofia la mama în bațe. Mami, stege ochii. Gata, am teminat.
Și s-a dat jos de pe burtă, și-a aranjat tutu și s-a dus să cadă și-n altă parte. Așa-s copiii ăștia de doi ani, știu perfect de ce și cît au de plîns, păcat că uneori ne băgăm noi să le stricăm terapia.
Luat de Aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu