caseta

 Weekendul trecut am revazut impreuna cu familia o caseta veche de 22 de ani.

As expected, cam jumatate din cei care apareau acolo, astazi nu mai sunt printre noi si cu alti cativa am rupt total legaturile. A fost un amalgam de emotii vizionarea acelei casete. ne-a purtat pe toti in timp. Un timp in care evenimentele se petreceau in casa, nu in restaurante fancy, in care oameni dragi veneau sa iti fie alaturi in momente importante din viata ta, un timp in care nu conta cat de mic e spatiul, tot se gasea loc sa incingi o hora intr-un hol super ingust, un timp in care rautatea era mai putina, veselia era mai mare, un timp in care fratii isi vorbeau intre ei, un timp in care parinti, bunici, traiau.

La un moment dat m-am trezit ca plang razand sau rad plangand, vazandu-l pe bunicul care era vesel si mandru, bucurandu-ma de bucuria lui din acele vremuri, dar in acelasi timp intristandu-ma de tristetea mea si de lipsa lui din aceste vremuri.

A existat un timp in care noi ne-am jucat cu copiii pe ulita pentru ultima data. si nici macar n-am stiut asta.

asa cum a existat o data - care avea sa devina ultima data cand vedeam pe cineva drag; ei aveau sa plece, dar nimeni nu avea sa stie asta.

ni se spune mereu sa ne despartim mereu de cei dragi folosind cuvinte calde, sa ne bucuram de fiecare clipa, bla bla, e o teorie pe care o stim, desigur. Dar pe care e foarte greu sa o punem in practica de multe ori. Poate ca totusi e mai bine sa nu stim cand acele ultime dati vor avea sa fie.....