Schimbare

 M-am agățat de cel mai mic detaliu, și iată-mă deci aici, acum, aproape dependenta de vocea ta, fără măcar sa te fi întâlnit. Ne-am creat un fel de ritual în care seri la rand sa ne "regăsim".

Și acum te aștepți sa pun capăt asa brusc?

Zilele treceau atât de greu așteptând doar orele când știam ca o sa te aud, chiar și puțin.

Și acum te aștepți sa ma reîntorc la starea de dinainte?

Ma enervai.... În timp ce ma intriga modul în care voiam tot mai mult sa îți arat ca sunt worthy. Voiam sa ma vezi cea mai buna dar fără sa-mi zici direct sau de prea multe ori asta, pentru ca altfel as fi crezut ca o faci doar ca să îmi atragi atenția.

Ma supăra când te supăram și ne supăram împreună dar din motive separate. Și voiam sa știi asta fără să-ți spun și deci trebuia sa te pedepsesc. Dar asta însemna să mă privez de singurul lucru care ma ținea vie pe timpul zilei: reintalnirea. Ma chinuiam oricum doar ca să îți arat ca totuși... Îmi pasa. Nu te poți supăra pe cineva care îți e indiferent, oare nu știi asta deja?!

E o himera totul și sigur ca lumea virtuala e o altă realitate dar mânuita totuși de ființe vii. Ai încercat sa te porți frumos și sa construiești pe o interacțiune reală, cu toate astea virtualul a luat prea mult stăpânire. 

Au câștigat robotii? 

Nu, doar crunta realitate în care umanul a început sa conteze mai puțin.... 

Timp

 Nu poti sa nu plangi cand vezi pe cineva ca vorbeste cu o cruce.

Cumva, ajungand acolo la mormant dupa mai bine de…2 ani, m-a izbit dn nou durerea mortii voastre. Si am ramas fara cuvinte. Fara unele care pot fi auzite de om, dar in mintea mea se derulau o mie de ganduri pe care fix in acel moment le impartaseam cu voi.

Sarut-mana! Iertati-ma ca n-am mai venit de atat de mult timp. Doar ca stiu ca oricum vegheati asupra mea oricand si oriunde. Va bucurati toti sa ma vedeti acum aici si imi spuneti sa nu mai plang. V-ati intalnit cu 2 dintre copiii vostri si acum nu mai sunteti atat de singuri acolo.

Suntem noi, in schimb, mai singuri si mai goi pe dinauntru, fara auzul glasului vostru bland. Fara povestile despre vecini. Fara rugamintile sa luati din bucatele preparate cu drag. Fara intrebarile sincere de cum o mai ducem si ce mai facem.

Stiam ca daca rostesc cu voce tare orice aveam in minte sa spun as fi plans si mai tare. M-as fi auzit vorbind singura cu o cruce, de lemn, de piatra, cu niste flori de plastic, cu un gard de pier, cu o candela pe jumate terminata, cu pamant reavan.

Am plecat cu promisiunea ca desi nu o sa revin prea des, in minte o sa-i port mereu.

Mai am insirat dar nu mai pot, nu acum.

Nonsensuri

 Cred ca as fi putut sa fiu o actriță bună. Rad dacă vad baloane de săpun și plâng dacă dai play la imnul tarii.

Mă emoționează teribil tropotul de aplauze de la finalul unei piese de teatru sau de la finalul unui concert. Și atenție, eu nu sunt pe scena!

Mă mișcă orice, practic, și o pala de vant.

Nu ma bucura în schimb orice. Nu te poți aștepta să mă bucur enorm în anumite situații doar pentru ca majoritatea oamenilor s-ar bucura, sau ar simți plăcere nemărginită fata de un anumit lucru, întâmplare, ocazie, situație. Doar pentru ca e comun și majoritatea ar reacționa într-un fel. 

~

Ce voiam sa spun de fapt... Cunoaște cineva sentimentul ala de tristețe în care te simți ca într-un film și parca știi ca cineva te urmărește din umbra sau de pe un ecran? Și parca ți-ai dori ca să-i fie mila cuiva de tine? Sau cineva sa rezoneze cu durerea ta? Sa ți-o împărtășească..? Sa știi ca cineva te vede, te simte, te aude fără să-i vorbesti, te înțelege fara să-i explici... Probabil asta e definiția unui prieten.... 

~

Tu cu ce îți alimentezi tristețea? 

Vis

 Dacă am început sa te visez, înseamnă că subconștientul meu s-a obișnuit cu tine, s-a împăcat cu alegerea mea, aceea de a te fi ales pe tine, te-a adoptat și ți-a deschis calea către visele mele, nu doar către realitate, te-a pus alături de toți cei trecuți, cu care rănile nu s-au închis, dar odată tu, ajuns acolo, de la fata locului, vei putea poate, mai bine, sa le închizi, mai repede.....

neterminat

 Acasa nu pot inceta sa fiu copil.

Cumva, incap inca in hainele pe care le aveam in liceu. nu in toate, dar in majoritatea.

nu ma machiez niciodata si coafura mea e un coc in varful capului.

ma prostesc si am "inside jokes" cu sor'mea, trecuta si ea de 20 de ani.

nu prea gatesc, nu prea fac nimic spectacular sau care sa tina de experienta de 30 si putin de ani.

rad aiurea si incerc sa ii fac si pe ceilalti sa rada.

I feel childish and i act like it, I feel good about it.

Dar mai sunt si momente in care ma intreb totusi cum ma vede tata.

ce si-ar fi dorit el sa vada de la fiica lui de 30 de ani? ce mi-as dori eu ca mama sa vad la copilul meu daca as avea unul de 30 de ani?

In ce moment ar trebui sa urc copilaria in pod si sa start acting more mature goddamit ?

At some point am crezut ca odata cu casatoria o sa vina si aceasta "responsabilitate", and it did. I mean, sunt pana si in comitetul executiv al blocului...that has to mean something, right?! :) 

Altii spun ca maturizarea o sa vina in momentul cand voi deveni mama. si toate grijile pe care le-am avut vreodata se vor fi inzeci, indreptate toate catre odrasla si catre dropul de sare care toata viata va atarna deasupra capului sau.

Uneori "copilareala " e buna, alteori o simt ca pe ceva care ma apasa si pe care nu pot controla. imi pare ca altii sunt mult mai "ajunsi" ca mine la capitolul asta si ca poate unele decizii in viata le-as fi luat in alta directie.

Alteori imi e teama ca un anumit eveniment mi-o va fura brusc si brusc va trebui sa invat sa traiesc ca un matur. De cele mai multe ori maturitatea intervine cand pierzi pe cineva drag sau in urma unor evenimente nefericite. atunci copilul din tine se ascunde si este atat de greu sa il mai faci sa iasa. De asta imi e teama. 

poate ca o copilarie "neterminata" sau intrerupta are si ea un rol aici, sau poate pur si simplu casa parinteasca, oamenii dragi si lucrurile vechi imi amintesc atat de mult de copilul de odinioara ca nu lasa adultul de la Bucuresti sa iasa la iveala....and after all, why should it?!

3...

M-a inspirat postarea asta: https://lucialoredana07.wordpress.com/2021/01/20/33-parca-nu-s-ai-mei/ 

 I feel you so much here. 30, 31, 32...cine ii mai numara?! imi place cand lumea e surprinsa cand le zic cati ani am...wai, dar nu arati deloc! in fact, i don't, but i do feel them. uneori imi pare ca n-am facut nimic in astia treijdaani, alteori imi pare ca am trait atat si atat de mult iar unele lucruri as fi vrut sa nu le fi aflat vreodata. sa nu stiu niciodata cum e sa pierzi pe cineva drag. sa nu stiu cum e sa ranesti voluntar pe cineva. sa nu stiu sa spun cuvinte urate. sa nu pot auzi cuvinte urate. sa nu visez imposibilul. sa nu regret vreo clipa. sa nu iau decizii fortata de imprejurari. sa nu fac concesii doar de teama de singuratate. sa nu repet greseli voluntar. sa nu astept sa treaca anii. sa nu-mi inund ochii de atat de multe ori. sa nu sa nu sa nu.

dar da. dar da. dar da.

20.21

 Revenire in forta. asa deci?

Ciudat, simt si o bucurie ca mai sunt cativa care intra aici, dar si o presiune acum ca cineva asteapta ceva de la mine.....

Doar ca de data asta nu e vorba de un copil, ci e vorba doar de cateva ganduri asternute in cuvinte.

Cred ca sunt sute de articole si postari pe internet care abordeaza presiunea sociala care se abate asupra femeilor ajunse la o anumita varsta in ceea ce priveste copilul pe care TREBUIE sa il aiba. Nu am cum sa exprim ceva in plus fata de tot ce e deja scris, pot doar sa ader la asta si sa pun in fata hastag #imaffected.......

~~~~

Cred ca cele mai misto dar totodata cele mai apasatoare ganduri imi vin in cele mai nepotrivite momente, atunci cand nu am posibilitatea de a le scrie. mergand pe strada, facand cumparaturi, poate chiar in somn?! Le traiesc, mi le recit in minte si imi zic ca o sa le trec aici, dar apoi bataia noptii le duce mai departe si ma face sa le uit, sau sa le aman pe termen nedefinit.

~~~~

Cineva mi-a zis ca This blog has a heart.......it does...

~~~~

Mi-am adus aminte de prietena mea pe care am pierdut-o dupa 10 ani de zile.

Nu, nu a murit. Doar ca am pierdut-o eu. sau ea pe mine.

Suntem nascute in aceeasi zi. Ce ironic, nu? Am crezut ca e un semn de la cel de sus cand mi-a adus-o in cale intr-un moment al vietii in care eram putin pierduta. Era sora mea. M-a calauzit, m-a ascultat, m-a ajutat in cele mai grele momente ale vietii mele.

si am pierdut-o. dupa 10 ani.

In incercarea mea prosteasca de impacare am intrebat-o daca n-ar mai fi nimic de zis. I-am zis ca stiu ca atunci cand 2 oameni maturi se cearta, supararea lor va tine toata viata. Asa am vazut eu la adultii care m-au inconjurat. A zis ca stie si ea asta. dar atat.

Dupa cateva luni insa cineva a convins-o sa imi scrie un email. in care mi-a dat explicatii, sau a incercat. in care s-a descarcat de tot ce adunase. s-a descarcat pe ea si m-a incarcat pe mine. in care mi-a spus ce om toxic devenisem. cel putin pentru ea. 

n-am putut niciodata sa-i mai raspund.

n-am putut sa o inteleg. nici nu stiu daca am iertat-o. poate chiar sunt un om rau.

o visez uneori, dovada ca inconstientul meu inca nu a incheiat socotelile. dovada ca lucrurile ar fi putut sta altfel. in alt context. regasesc peste tot poze cu ea, texte, scrisori, mesaje, semne ale convieturii noastre impreuna.

M-am simtit mult timp goala fara ea, desi avand un partener langa mine.

Stiu ca acum nu mai am pe nimeni pe care sa sun la orice ora din zi si din noapte, sa chem sa ma ajute si sa stiu ca o sa vina. stiu acum ca nu mai am cui sa impartasesc cele mai scufundate ganduri. dar stiu si ca am devenit brusc mai matura. nu ca ultimul an nu ne-ar fi imbatranit deja pe noi toti. nu ca pierderile suferite in ultimul timp nu ar fi contribuit deja la asta. dar da, din acel moment a trebuit sa ma descurc singura. m-am regasit in urma cu 10 ani proaspat ajunsa in Bucuresti, si mi-am imaginat cum ar fi fost parcursul vietii mele fara ea. m-as fi descurcat? sigur ca da. as fi fost mai fericita sau mai trista in clipa de fata? ceva sigur ar fi fost diferit.

Oare ce impact am lasat eu in viata ei, asta nu stiu. oare am fost un factor la fel de important, am ajutat la randul meu la fel, am facut sa conteze totul?!

Al doilea negru

Ce motive sa traiasca ii mai poti da unui om ajuns la 85 de ani, dupa ce singura persoana pentru care mai traia l-a parasit si s-a dus intr-un loc cu soare si multa verdeata, dupa cum suntem indemnati sa credem? Persoana cu care isi legase viata intr-o casnicie de mai bine de 50 de ani, pe care o cunostea cu mult inainte de atat, pe care o ingrijise la pat in ultimii 5 ani, pe care o spalase, careia ii gatea, pe care o hranea, cu care vorbea ca ea sa nu uite, careia ii promisese ca va trai doar pentru a avea grija de ea. Lumea lui s-a prabusit odata cu ea. Ce motive sa ii mai dai? ca ar fi bine sa mai traiasca, sa stea in casa si sa se ingrijeasca, sa se hraneasca si sa se uite la televizor asteptand cuminte ca nepotii si copiii sa il viziteze...o data pe luna poate?! Il poti condamna? Il poti condamna ca si-ar fi dorit sa sara in groapa aia de pamant odata cu ea? il poti condamna ca nu mai vrea sa mai manance? ca nu vrea sa mearga la spital? ca nu vrea sa fie operat, tratat, ci doar lasat sa moara, sa se duca o va putea reintalni pe ea...?
Ce facem pentru batranii nostri? cum ii putem consola...?
ma simt atat de neputincioasa si ma doare durerea lui...
de o saptamana astept in fiecare zi doar ora 16 cand usa cu cartela se deschide, cand imi iau botosii de plastic in picioare si ma duc la patul lui unde il mangai asa cum nu l-am mangaiat niciodata cand era bine, in putere si statea in picioare....
suntem nascuti in aceeasi zi. si niciodata ziua mea nu va mai fi motiv de sarbatoare daca el nu va mai fi.

tremur

Am un tremur in mine.....e ca un tremur al disperarii.
ca un tremur al unui ceas vechi, care e aproape sa anunte ora 12 fix cand trebuie sa bata gongul.
ca un tremur al unei fetite mici ce a stat prea mult langa un munte de zapada. cu care nu se mai poate juca, caci frigul i-a intrat in oase
ca un tremur al unui prim-sarut...pe o banca din parcul din spatele liceului.
ca un tremur de teama si groaza al unui mic in fata unui mare...ca a unei prazi fata in fata cu pradatorul...ca al unui trofeu fata in fata cu vanatorul..
ca un tremur al unei batrane ce incearca neputincioasa sa-si faca mainile sa o asculte si sa poata tina cana cu ceai...cald...
ca un tremur de emotie in fata celui mai mare examen...care oricat de mare ti s-ar parea, habar n-ai oricum cate altele or sa mai vina, si cele mai grele n-or sa aiba legatura cu scoala, desi poate o sa-ti doresti asta..
ca un tremur al unei pisici care toarce adanc cu ochii semi-deschisi, prefacandu-se ignoranta dar stiind totusi tot ce se intampla in jurul ei, si al stapanei sale..
ca un tremur de nervi in care scrasnesti din dinti, inghiti in sec, intorci privirea...si incerci sa o iei de la capat.....

..si doar privindu-l 15 minute ca intreaga viata viitoare mi-a aparut in fata ochilor; si l-am trecut prin toate starile...si parca intreaga viata aveam sa mi-o petrec cu el. Era actorul perfect din toate scenariile mele...

"Sentimentul asteptarii....are un sens de sine statator diferit de asteptarea unui lucru oarecare...
Asteptarea e ceva care se taraste dupa tine, ca umbra de care nu te desparti o viata intreaga..."

[ ~ Timpul iute alearga...cand esti aici.

 Cand esti departe...face pasi mici. ~ ]

#

"But I can't fix him, can't make him better,
And I can't do nothing about this strange weather..."

Lana del Ray lyrics

de sezon

#cautiubitcaresa-miadunedudedincopac

crepuscular

Oficial sunt in
FRIEND-i-wanna-take-you-home-without-leaving-my-girlfriend-ZONE.


mijto.

sau ceva.

sunt un strain inauntrul meu.
nu mai stiu unde imi e locul.
fiecare casa si niciuna ACASA....
am strabatut atatea....si atatea au smuls din mine cate o bucata. in fiecare am crezut, in fiecare am avut un nou inceput...in fiecare am investit viata. am trait si m-am atasat de ea.
mi-e dor de casa copilariei mele.
din care am plecat pentru ca eu fix asta eram: un copil. si parerea mea nu conta. trebuia sa mergem undeva unde ne era mai bine. ingropand cu noi amintirile cele mai calde.
mi-e dor de casa din studentie.
unde singura problema era sa nu calcam pe Petrica dimineata si sa nu ne cante Iolanda seara. unde se formau visele despre viitoarea noastra casa ce va sa vie'.
...de casa in care am stat impreuna. acum nu mai eram un copil. acum era problema ca eram prea matura.
usa se deschisese de mult. dar eu o inchideam de fiecare data. nu vedeam ca de fapt ma astepta sa o inchid din afara. ca trebuia sa plec.
acum acasa sunt un musafir lenes. care se bucura de tratatie dar asteapta cu nerabdare sa ajunga inapoi la el acasa...
ma intorc intr-o camera destul de mare pentru o singura persoana....cateva flori plang dupa lipsa mea, asteapta sa le pun apa. peretii asteapta sa le deschid geamul ca sa intre aerul. privelistea de etaj 9 ma astepta sa ma bucur de ea. toti ceilalti sunt satui. vecinul de la parter ma asteapta sa vin bezmetica dupa o zi de munca si sa imi caut cheile 15 minute in fata usii, ca el sa vina sa-mi deschida din interior.
inspir viata acolo unde stau. chiar daca ma insotesc doar 2 ursi de plus. si las o bucata din mine de fiecare data cand sunt nevoita sa plec.
degeaba sufletul nu mi se mai simte acasa.....el n-are unde sa fuga...oricate i-as face eu

anytime

...ain't no sunshine when she's gone,
and she's always gone too long,
anytime she goes away.
and this house just ain't no home,
anytime she goes away......

rule

Rule no. 1:
No eye contact.



[update] Unless you like the guy!

e una

E una din zilele în care problemele mă extrag din ordinea firească a lucrurilor și importanța mea ca ființă pe pământ capătă dimensiuni exagerate. În proprii mei ochi, cel puțin. Una din zilele alea în care ești orbit de cât crezi tu că însemni. În care uit fără să vreau că undeva în Bucegi, liniștea cărărilor jepilor nu poate fi tulburată de însemnătatea mea(...) E una din zilele alea în care ești mai puțin crezând că ești mai mult.

Scris de Tudor

intrebari ce n-asteapta raspuns

G: "Ma simt ca la 14 ani. Ai facut tu cumva sa fim ca la 14 ani. Mai aveam doar sa ne asezam pe scari in fata blocului. Vrei sa facem si asta..?"  :)