Nonsensuri

 Cred ca as fi putut sa fiu o actriță bună. Rad dacă vad baloane de săpun și plâng dacă dai play la imnul tarii.

Mă emoționează teribil tropotul de aplauze de la finalul unei piese de teatru sau de la finalul unui concert. Și atenție, eu nu sunt pe scena!

Mă mișcă orice, practic, și o pala de vant.

Nu ma bucura în schimb orice. Nu te poți aștepta să mă bucur enorm în anumite situații doar pentru ca majoritatea oamenilor s-ar bucura, sau ar simți plăcere nemărginită fata de un anumit lucru, întâmplare, ocazie, situație. Doar pentru ca e comun și majoritatea ar reacționa într-un fel. 

~

Ce voiam sa spun de fapt... Cunoaște cineva sentimentul ala de tristețe în care te simți ca într-un film și parca știi ca cineva te urmărește din umbra sau de pe un ecran? Și parca ți-ai dori ca să-i fie mila cuiva de tine? Sau cineva sa rezoneze cu durerea ta? Sa ți-o împărtășească..? Sa știi ca cineva te vede, te simte, te aude fără să-i vorbesti, te înțelege fara să-i explici... Probabil asta e definiția unui prieten.... 

~

Tu cu ce îți alimentezi tristețea? 

caseta

 Weekendul trecut am revazut impreuna cu familia o caseta veche de 22 de ani.

As expected, cam jumatate din cei care apareau acolo, astazi nu mai sunt printre noi si cu alti cativa am rupt total legaturile. A fost un amalgam de emotii vizionarea acelei casete. ne-a purtat pe toti in timp. Un timp in care evenimentele se petreceau in casa, nu in restaurante fancy, in care oameni dragi veneau sa iti fie alaturi in momente importante din viata ta, un timp in care nu conta cat de mic e spatiul, tot se gasea loc sa incingi o hora intr-un hol super ingust, un timp in care rautatea era mai putina, veselia era mai mare, un timp in care fratii isi vorbeau intre ei, un timp in care parinti, bunici, traiau.

La un moment dat m-am trezit ca plang razand sau rad plangand, vazandu-l pe bunicul care era vesel si mandru, bucurandu-ma de bucuria lui din acele vremuri, dar in acelasi timp intristandu-ma de tristetea mea si de lipsa lui din aceste vremuri.

A existat un timp in care noi ne-am jucat cu copiii pe ulita pentru ultima data. si nici macar n-am stiut asta.

asa cum a existat o data - care avea sa devina ultima data cand vedeam pe cineva drag; ei aveau sa plece, dar nimeni nu avea sa stie asta.

ni se spune mereu sa ne despartim mereu de cei dragi folosind cuvinte calde, sa ne bucuram de fiecare clipa, bla bla, e o teorie pe care o stim, desigur. Dar pe care e foarte greu sa o punem in practica de multe ori. Poate ca totusi e mai bine sa nu stim cand acele ultime dati vor avea sa fie..... 

neterminat

 Acasa nu pot inceta sa fiu copil.

Cumva, incap inca in hainele pe care le aveam in liceu. nu in toate, dar in majoritatea.

nu ma machiez niciodata si coafura mea e un coc in varful capului.

ma prostesc si am "inside jokes" cu sor'mea, trecuta si ea de 20 de ani.

nu prea gatesc, nu prea fac nimic spectacular sau care sa tina de experienta de 30 si putin de ani.

rad aiurea si incerc sa ii fac si pe ceilalti sa rada.

I feel childish and i act like it, I feel good about it.

Dar mai sunt si momente in care ma intreb totusi cum ma vede tata.

ce si-ar fi dorit el sa vada de la fiica lui de 30 de ani? ce mi-as dori eu ca mama sa vad la copilul meu daca as avea unul de 30 de ani?

In ce moment ar trebui sa urc copilaria in pod si sa start acting more mature goddamit ?

At some point am crezut ca odata cu casatoria o sa vina si aceasta "responsabilitate", and it did. I mean, sunt pana si in comitetul executiv al blocului...that has to mean something, right?! :) 

Altii spun ca maturizarea o sa vina in momentul cand voi deveni mama. si toate grijile pe care le-am avut vreodata se vor fi inzeci, indreptate toate catre odrasla si catre dropul de sare care toata viata va atarna deasupra capului sau.

Uneori "copilareala " e buna, alteori o simt ca pe ceva care ma apasa si pe care nu pot controla. imi pare ca altii sunt mult mai "ajunsi" ca mine la capitolul asta si ca poate unele decizii in viata le-as fi luat in alta directie.

Alteori imi e teama ca un anumit eveniment mi-o va fura brusc si brusc va trebui sa invat sa traiesc ca un matur. De cele mai multe ori maturitatea intervine cand pierzi pe cineva drag sau in urma unor evenimente nefericite. atunci copilul din tine se ascunde si este atat de greu sa il mai faci sa iasa. De asta imi e teama. 

poate ca o copilarie "neterminata" sau intrerupta are si ea un rol aici, sau poate pur si simplu casa parinteasca, oamenii dragi si lucrurile vechi imi amintesc atat de mult de copilul de odinioara ca nu lasa adultul de la Bucuresti sa iasa la iveala....and after all, why should it?!

20.21

 Revenire in forta. asa deci?

Ciudat, simt si o bucurie ca mai sunt cativa care intra aici, dar si o presiune acum ca cineva asteapta ceva de la mine.....

Doar ca de data asta nu e vorba de un copil, ci e vorba doar de cateva ganduri asternute in cuvinte.

Cred ca sunt sute de articole si postari pe internet care abordeaza presiunea sociala care se abate asupra femeilor ajunse la o anumita varsta in ceea ce priveste copilul pe care TREBUIE sa il aiba. Nu am cum sa exprim ceva in plus fata de tot ce e deja scris, pot doar sa ader la asta si sa pun in fata hastag #imaffected.......

~~~~

Cred ca cele mai misto dar totodata cele mai apasatoare ganduri imi vin in cele mai nepotrivite momente, atunci cand nu am posibilitatea de a le scrie. mergand pe strada, facand cumparaturi, poate chiar in somn?! Le traiesc, mi le recit in minte si imi zic ca o sa le trec aici, dar apoi bataia noptii le duce mai departe si ma face sa le uit, sau sa le aman pe termen nedefinit.

~~~~

Cineva mi-a zis ca This blog has a heart.......it does...

~~~~

Mi-am adus aminte de prietena mea pe care am pierdut-o dupa 10 ani de zile.

Nu, nu a murit. Doar ca am pierdut-o eu. sau ea pe mine.

Suntem nascute in aceeasi zi. Ce ironic, nu? Am crezut ca e un semn de la cel de sus cand mi-a adus-o in cale intr-un moment al vietii in care eram putin pierduta. Era sora mea. M-a calauzit, m-a ascultat, m-a ajutat in cele mai grele momente ale vietii mele.

si am pierdut-o. dupa 10 ani.

In incercarea mea prosteasca de impacare am intrebat-o daca n-ar mai fi nimic de zis. I-am zis ca stiu ca atunci cand 2 oameni maturi se cearta, supararea lor va tine toata viata. Asa am vazut eu la adultii care m-au inconjurat. A zis ca stie si ea asta. dar atat.

Dupa cateva luni insa cineva a convins-o sa imi scrie un email. in care mi-a dat explicatii, sau a incercat. in care s-a descarcat de tot ce adunase. s-a descarcat pe ea si m-a incarcat pe mine. in care mi-a spus ce om toxic devenisem. cel putin pentru ea. 

n-am putut niciodata sa-i mai raspund.

n-am putut sa o inteleg. nici nu stiu daca am iertat-o. poate chiar sunt un om rau.

o visez uneori, dovada ca inconstientul meu inca nu a incheiat socotelile. dovada ca lucrurile ar fi putut sta altfel. in alt context. regasesc peste tot poze cu ea, texte, scrisori, mesaje, semne ale convieturii noastre impreuna.

M-am simtit mult timp goala fara ea, desi avand un partener langa mine.

Stiu ca acum nu mai am pe nimeni pe care sa sun la orice ora din zi si din noapte, sa chem sa ma ajute si sa stiu ca o sa vina. stiu acum ca nu mai am cui sa impartasesc cele mai scufundate ganduri. dar stiu si ca am devenit brusc mai matura. nu ca ultimul an nu ne-ar fi imbatranit deja pe noi toti. nu ca pierderile suferite in ultimul timp nu ar fi contribuit deja la asta. dar da, din acel moment a trebuit sa ma descurc singura. m-am regasit in urma cu 10 ani proaspat ajunsa in Bucuresti, si mi-am imaginat cum ar fi fost parcursul vietii mele fara ea. m-as fi descurcat? sigur ca da. as fi fost mai fericita sau mai trista in clipa de fata? ceva sigur ar fi fost diferit.

Oare ce impact am lasat eu in viata ei, asta nu stiu. oare am fost un factor la fel de important, am ajutat la randul meu la fel, am facut sa conteze totul?!

la nunta

...I-am spus ca e foarte frumoasa desi nu simteam neaparat asta. De fapt nu o vedeam chiar deloc asa, insa cumva am simtit ca ea, ca si mireasa, are tot dreptul sa auda aceste vorbe, sa se bucure de seara aceea prin toti porii, sa se lase felicitata, admirata, invidiata chiar.
M-am trezit in mijlocul unei nunti de tineret, toti privindu-ma ca o invalida, ceea ce si eram, uimiti de curajul meu de a ma deplasa in carje la o nunta, si cu mila, iar nu cu vreun fel de admiratie pentru tinuta ce o infatisam...am incercat totusi sa trec de bariera invizibila care se crease si sa imi vad de treaba mea de nuntas pana la urma...venisem sa mananc, sa beau, sa ma distrez, doar ca mai putin sa beau, sa dansez si sa ma distrez pana la urma; deci de fapt venisem doar sa privesc. Si amara ti-e privirea cand esti catelusul schiop intr-o mare de oameni care isi pot misca membrele in voie, pe ritmuri imbietoare, care faceau sa-ti vibreze fiecare particica a corpului. Ma bucuram de bucuria lor, iar in mintea mea, asa cum se petrece cam la fiecare nunta la care merg, se derula filmul nuntii mele, aceea care va sa vina la un moment dat. Poate un moment plasat mult prea in viitorul departat, ca sa nu imi permit sa ma regasesc putin in fiecare petrecere de nunta la care merg....

din drafts

Imi place sa cred ca pot sa vad dincolo de ceea ce oamenii vor sa arate. dincolo de ei. uneori le spun ce vad. apoi ei se feresc.
As vrea ca cineva sa vada si dincolo de mine inainte sa inceapa sa ma judece.
Ma gandesc ca daca as avea un cont de facebook as putea sa ajung sa cunosc mai multi oameni. Oameni de care am atata nevoie. Apoi ma gandesc mai bine si imi dau seama ca ar fi totusi o idee proasta.
Oamenii buni stau ascunsi. Nu stiu exact de ce.
Si eu cred ca stau ascunsa. Si par o ciudata pentru multi. Pentru ca incerc sa ma feresc de ceea ce se numeste comun.

O amestecatura (sau alt titlu de aberatie mai bun n-am gasit)

Ei nu stiu ca motivul pentru care nu imi face placere drumul asta e unul simplu: e pentru ca ma chinuie pe interior. Pentru ca revad drumul spre casa dupa ce deja am plecat. Pentru ca imi amintesc inca o data ca plec de langa ei, de langa cei dragi, de langa cei 'ai mei', aia batranii, neintelegatori si pentru care singura speranta e ca ma voi marita, voi face unul-doi copii si voi trai fericita. Si imi voi lua si o masina. Ca sa vin mai repede si mai des pe acasa.

Acasa...ce ciudat suna.
Acum am o alta acasa. Am schimbat cateva pana acum. Acum e prima data cand e scris si numele meu pe o hartie, dar as fi narcicista sa o numesc 'acasa' din moment ce doar sunetul meu rasuna intre pereti, ce doar parfumul meu ramane impregnat, ce doar amprentele mele imi dezvaluie traiul.....desigur impreuna cu miorlaitul, izul si parul motanului care ma asteapta rabdator (NE) de fiecare data cand trantesc usa si rasucesc cheia.
Ii lipseste si o sa.i lipseasca un timp de acum inainte o mana de barbat, o voce impunatoare, un iz masculin, o intuitie...nefemeiasca. o sa-l astept cu obloanele trase si toate sertarele incuiate. Cu ghicitori la geamuri si lacate la usi. Iar eu ma voi ascunde in baie. Atat de greu ii va fi sa ma gaseasca. Se va chinui si va intreba pe toata lumea de mine. Si nimeni n-are sa stie nimic. Asa cum o face si acum. Pentru ca altfel nu-mi explic cum de nu m-a gasit inca. Cum de nu a venit. Cred ca m-am ascuns prea mult....mult timp si prea adanc. Asa incat am ramas aici, cu motanul meu si cu jucariile mele din baie, care acum imi sunt prieteni, confidenti, si tot ce mai ai nevoie intr-o viata incat sa nu te ineci in singuratate...
Si cine imi garanteaza ca daca deschid usa chiar ma va vedea? Sau va dori sa intre?

cucap

I: "......are si ceva din tine....un tupeu dar cu cap..."

Am si caut (din categoria vreau si imi doresc)

[oferta expirata]

1 vs 1

Ati observat vreodata cum luna nu vrea sa se duca la culcare desi soarele de mult si-a facut aparitia pe cer...?
E ca si cum luna inca mai are de ascultat povestile indragostitilor, ale singuraticilor...
ca si cum ar mai avea inca de ascuns tainele nocturne..
Ca si cum mai are inca de vegheat somnul somnorosilor

E ca si cum ar preda stafeta soarelui. ca si cum i-ar spune "buna dimineata" si ar mai sta la o cafea, soarele intinzandu-si din ce in ce razele, iar luna scazandu-si din ce in ce intensitatea.

wish

What do you do when you become someone's wish for New Year's night? How do you oppose that?

..si doar privindu-l 15 minute ca intreaga viata viitoare mi-a aparut in fata ochilor; si l-am trecut prin toate starile...si parca intreaga viata aveam sa mi-o petrec cu el. Era actorul perfect din toate scenariile mele...

"Sentimentul asteptarii....are un sens de sine statator diferit de asteptarea unui lucru oarecare...
Asteptarea e ceva care se taraste dupa tine, ca umbra de care nu te desparti o viata intreaga..."

for those who ask me why

I wanna take you somewhere so you know I care
But it's so cold and I don't know where...
I brought you daffodils in a pretty string
But they won't flower like they did last spring...

And I wanna kiss you, make you feel alright
I'm just so tired to share my nights...
I wanna cry and I wanna love
But all my tears have been used up
On another love.

And if somebody hurts you, I wanna fight
But my hands been broken, one too many times..
So I'll use my voice, I'll be so fucking rude
Words they always win, but I know I'll lose...

And I'd sing a song, that'd be just ours
But I sang 'em all to another heart..
And I wanna cry I wanna learn to love
But all my tears have been used up
On another love.

And I wanna cry, I wanna fall in love

But all my tears have been used up
On another love......

Tom Odell lyrics

#

"But I can't fix him, can't make him better,
And I can't do nothing about this strange weather..."

Lana del Ray lyrics

diferenta

Teo:  "- Mami, tu de la cati ani ma cunosti pe mine?
          - De la....34 de ani.
          - Eu te cunosc de cand m-am nascut...si alta treaba n-am avut, deci eu te cunosc mai bine"  

si eu mai pîng

- Pot să mă cocoț aici?
- Poți, dar e periculos. Eu zic să te joci altfel.
- Mă cocoț aici.
Se cocoață, cade, se lovește puțin la picior, începe să plîngă, întinde brațele. O iau în brațe, se întinde ca o meduză pe burta mea cu băiat înauntru, plînge, o mîngîi. După cîteva secunde, se oprește brusc și mă întreabă:
- Mai pîng?
- Cum vrei tu, iubito, dacă mai ai de plîns, plîngi.
- Mai pîng.
Și mai plînge o vreme. Apare și taică-su să-i spună nush ce. Se oprește și se întoarce spre el.
- Încă pîng. Mai tîziu.
Și mai plînge puțin. Apoi mă roagă să mă întorc puțin într-o parte, să ne vadă pe amîndouă în oglindă.
- Uite, mami, pînge Sofia la mama în bațe. Mami, stege ochii. Gata, am teminat.
Și s-a dat jos de pe burtă, și-a aranjat tutu și s-a dus să cadă și-n altă parte. Așa-s copiii ăștia de doi ani, știu perfect de ce și cît au de plîns, păcat că uneori ne băgăm noi să le stricăm terapia.

Luat de Aici

crepuscular

Oficial sunt in
FRIEND-i-wanna-take-you-home-without-leaving-my-girlfriend-ZONE.


mijto.

sau ceva.

vise de copil

- I-ai zis si ei ce dorinta ai tu?
- Singura mea dorinta este sa am o mie de dorinte! Si prima dorinta dintre ele este sa nu mor niciodata.

sunt un strain inauntrul meu.
nu mai stiu unde imi e locul.
fiecare casa si niciuna ACASA....
am strabatut atatea....si atatea au smuls din mine cate o bucata. in fiecare am crezut, in fiecare am avut un nou inceput...in fiecare am investit viata. am trait si m-am atasat de ea.
mi-e dor de casa copilariei mele.
din care am plecat pentru ca eu fix asta eram: un copil. si parerea mea nu conta. trebuia sa mergem undeva unde ne era mai bine. ingropand cu noi amintirile cele mai calde.
mi-e dor de casa din studentie.
unde singura problema era sa nu calcam pe Petrica dimineata si sa nu ne cante Iolanda seara. unde se formau visele despre viitoarea noastra casa ce va sa vie'.
...de casa in care am stat impreuna. acum nu mai eram un copil. acum era problema ca eram prea matura.
usa se deschisese de mult. dar eu o inchideam de fiecare data. nu vedeam ca de fapt ma astepta sa o inchid din afara. ca trebuia sa plec.
acum acasa sunt un musafir lenes. care se bucura de tratatie dar asteapta cu nerabdare sa ajunga inapoi la el acasa...
ma intorc intr-o camera destul de mare pentru o singura persoana....cateva flori plang dupa lipsa mea, asteapta sa le pun apa. peretii asteapta sa le deschid geamul ca sa intre aerul. privelistea de etaj 9 ma astepta sa ma bucur de ea. toti ceilalti sunt satui. vecinul de la parter ma asteapta sa vin bezmetica dupa o zi de munca si sa imi caut cheile 15 minute in fata usii, ca el sa vina sa-mi deschida din interior.
inspir viata acolo unde stau. chiar daca ma insotesc doar 2 ursi de plus. si las o bucata din mine de fiecare data cand sunt nevoita sa plec.
degeaba sufletul nu mi se mai simte acasa.....el n-are unde sa fuga...oricate i-as face eu