Poezie

O sa las asta aici....culmea, am descoperit o poezie intr-un episod al unui serial pe care il urmaresc.
Imi place mult. Parca iti da forta...

INVICTUS

de William Ernest Henley

traducere de Leonard Neculae

Trecând de noaptea grea din jurul meu,

Neagră ca iadul, fără de sfârșit,

Îi mulțumesc oricărui Dumnezeu

Pentru sufletul meu necucerit.

În gheara sorții strâns fără cruțare

Nu am dat înapoi și n-am strigat

Lovit de întâmplările amare

Capul mi-e-nsângerat, dar nu plecat.

Dincolo de blesteme și de lacrimi,

Pe-acest tărâm de umbră subjugat,

În anii plini de-amenințări și patimi

Sunt și voi fi la fel, neînfricat.

Nu mai contează cât de aspru-i drumul,

Ce liste cu pedepse vin mereu,

Eu, azi, al sorții mele sunt stăpânul-

Sunt căpitanul sufletului meu.

credit: https://www.instagram.com/elleanorske/

Al doilea negru

Ce motive sa traiasca ii mai poti da unui om ajuns la 85 de ani, dupa ce singura persoana pentru care mai traia l-a parasit si s-a dus intr-un loc cu soare si multa verdeata, dupa cum suntem indemnati sa credem? Persoana cu care isi legase viata intr-o casnicie de mai bine de 50 de ani, pe care o cunostea cu mult inainte de atat, pe care o ingrijise la pat in ultimii 5 ani, pe care o spalase, careia ii gatea, pe care o hranea, cu care vorbea ca ea sa nu uite, careia ii promisese ca va trai doar pentru a avea grija de ea. Lumea lui s-a prabusit odata cu ea. Ce motive sa ii mai dai? ca ar fi bine sa mai traiasca, sa stea in casa si sa se ingrijeasca, sa se hraneasca si sa se uite la televizor asteptand cuminte ca nepotii si copiii sa il viziteze...o data pe luna poate?! Il poti condamna? Il poti condamna ca si-ar fi dorit sa sara in groapa aia de pamant odata cu ea? il poti condamna ca nu mai vrea sa mai manance? ca nu vrea sa mearga la spital? ca nu vrea sa fie operat, tratat, ci doar lasat sa moara, sa se duca o va putea reintalni pe ea...?
Ce facem pentru batranii nostri? cum ii putem consola...?
ma simt atat de neputincioasa si ma doare durerea lui...
de o saptamana astept in fiecare zi doar ora 16 cand usa cu cartela se deschide, cand imi iau botosii de plastic in picioare si ma duc la patul lui unde il mangai asa cum nu l-am mangaiat niciodata cand era bine, in putere si statea in picioare....
suntem nascuti in aceeasi zi. si niciodata ziua mea nu va mai fi motiv de sarbatoare daca el nu va mai fi.

2020. primul negru

Bunica sta moarta pe masa din sufragerie.

Moartea...abordata de atatea domenii si de atatia.

Ne uitam la filme in care oamenii mor in diferite feluri, in care sunt impuscati de exemplu iar noi tinem cu personajul principal, ne dorim sa moara personajul negativ si ne transpunem in el dandu-ne cu parerea si spunand ce lucruri terifiante am fi facut noi in locul lor.
citim in carti de personajele care mor, circumstantele respective sau ce impact produc asupra celorlalte personaje, ne face placere sa aflam asta.
jucam jocuri cu batai, pistoale, puteri magice in care omoram personaje fictive si ne face placere cand reusim asta.
auzim la stiri de morti spectaculoase sau nu, accidentale sau nu, ciudate, normale, banale, la noi in tara sau in alta tara, la noi in oras sau pe alt continent si suntem curiosi sa aflam detalii, gustam stirea, ne minunam pe mai departe.

dar nimic din toate astea nu se compara cu moartea care apare in preajma ta. cand cineva drag dispare pur si simplu din viata ta.
Brusc nu mai traiesti un film, nu esti pe urmele unui infractor, nu poti sa il invii in capitolul urmator, nu poti sa dai undo, nu poti sa schimbi canalul. E aici. E langa tine. Moartea e vie.

Cumva am fost ferita de evenimente nefericite. Am avut multe prietene si prieteni care nu mai aveau de mult bunici, sau poate chiar si unul din parinti. N-am putut niciodata sa ma pun in locul lor pentru ca nu am avut cum. Spuneam cu mandrie ca pana la varsta de 29 de ani eram fericita "posesoare" a 2 parinti biologici si ambii bunici aferenti - 2 mamai si 2 tatai cum ii numeam eu. Toata lumea era foarte surprinsa cand le spuneam si cumva simteam ca sunt invidiata pentru asta.
Acum unul din cei 4 m-a parasit. Adunase niste ani de chin si suferinta la pat. Toata lumea se astepta la asta. Toata lumea isi dorea ca cineva sa ii curme suferinta. Sa nu se mai chinuie, asa se zice. De multe ori il intrebam pe Dumnezeu ce plan ciudat mai are si ce vrea sa demonstreze tinand-o asa in agonia asta. Iar cand intr-un final se intampla, cu toate ca stii ca i-ar fi mai bine asa, inevitabil te loveste un gol, o realitate, aceea ca nu vei mai revedea persoana respectiva decat in amintire.

nu cred ca e un post dragut pentru un "come-back", dar cred ca doar trebuia sa insir lucrurile astea aici, ca sa imi aduc aminte peste timp...