nu de mult imi era cea mai buna prietena...acum doar ma sperie. ma sperie pana si o clipa cu ea. am ravnit-o atat de mult, si m-am bucurat atat de ea, dar acum imi e o povara imensa. parca n-as mai vrea sa mai plece...nici el, nici ei...n-as mai vrea sa plece nimeni de langa mine si nici eu de langa ei, pentru ca doar asa nu as mai ramane - eu si singuratatea mea.
nu mai vreau sa mai am nicio clipa de ragaz, nicio clipa de liniste. am nevoie ca tot timpul sa-mi fie ocupat ca sa nu mai am timp sa ma simt singura.
astept ziua in care voi simti ca imi e aproape chiar si cand va fi departe....dar mai e nevoie de timp pana atunci.
as vrea sa nu-i mai dau drumul...ideii de "pereche" a mea. in orice caz, mi-ar prinde bine o mana vesnic legata de a mea. as putea sa o tin inclestata si tot sa imi fac restul treburilor.
ma grabesc din nou sa ma prind intr-o cusca doar ca sa simt ca apartin cuiva. nu stiu daca fac bine, dar stiu ca apartenenta te face mai responsabil si iti contureaza un tel.
Un om trebuie sa apartina la ceva sau cuiva, chiar daca numai unui club de golf sau unui catel de apartament.Profunzimea si sclipirea aia din ochi nu o pot inlocui pentru ca nu o au nici usa, si nici tavanul. nici macar ursuletul pe care il azvarl cand pe pat, cand pe fotoliu...
intelegi acum?
Cand nu esti aici, nu stiu ce gandesti, ce faci, ce simti, ce nevoi ai...
intelegi acum?
cand nu-mi vezi gesturile, ma chinui sa gasesc cuvintele potrivite ca sa-mi exprim starea....pe care ti-o transmit mereu gresit, oricum....sau poate ca ai nevoie sa fii aici sa vezi exact despre ce e vorba.
intelegi acum?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu