de inceput

 Sa radeti....pentru ca rasul e muzica sufletului;

sa va jucati...este secretul tineretii;

sa fiti buni...e calea spre fericire;

sa cititi...e fantana intelepciunii;

sa ganditi...este izvorul puterii;

sa fiti calmi...este cheia succesului

si sa iubiti...este ratiunea de a trai...o viata lunga si buna!

-Horatiu Malaele-

https://www.youtube.com/watch?v=ravDwWmrptc 

poate e un discurs de demult, dar eu abia l-am descoperit. am ras si am plans. atat.

20.21

 Revenire in forta. asa deci?

Ciudat, simt si o bucurie ca mai sunt cativa care intra aici, dar si o presiune acum ca cineva asteapta ceva de la mine.....

Doar ca de data asta nu e vorba de un copil, ci e vorba doar de cateva ganduri asternute in cuvinte.

Cred ca sunt sute de articole si postari pe internet care abordeaza presiunea sociala care se abate asupra femeilor ajunse la o anumita varsta in ceea ce priveste copilul pe care TREBUIE sa il aiba. Nu am cum sa exprim ceva in plus fata de tot ce e deja scris, pot doar sa ader la asta si sa pun in fata hastag #imaffected.......

~~~~

Cred ca cele mai misto dar totodata cele mai apasatoare ganduri imi vin in cele mai nepotrivite momente, atunci cand nu am posibilitatea de a le scrie. mergand pe strada, facand cumparaturi, poate chiar in somn?! Le traiesc, mi le recit in minte si imi zic ca o sa le trec aici, dar apoi bataia noptii le duce mai departe si ma face sa le uit, sau sa le aman pe termen nedefinit.

~~~~

Cineva mi-a zis ca This blog has a heart.......it does...

~~~~

Mi-am adus aminte de prietena mea pe care am pierdut-o dupa 10 ani de zile.

Nu, nu a murit. Doar ca am pierdut-o eu. sau ea pe mine.

Suntem nascute in aceeasi zi. Ce ironic, nu? Am crezut ca e un semn de la cel de sus cand mi-a adus-o in cale intr-un moment al vietii in care eram putin pierduta. Era sora mea. M-a calauzit, m-a ascultat, m-a ajutat in cele mai grele momente ale vietii mele.

si am pierdut-o. dupa 10 ani.

In incercarea mea prosteasca de impacare am intrebat-o daca n-ar mai fi nimic de zis. I-am zis ca stiu ca atunci cand 2 oameni maturi se cearta, supararea lor va tine toata viata. Asa am vazut eu la adultii care m-au inconjurat. A zis ca stie si ea asta. dar atat.

Dupa cateva luni insa cineva a convins-o sa imi scrie un email. in care mi-a dat explicatii, sau a incercat. in care s-a descarcat de tot ce adunase. s-a descarcat pe ea si m-a incarcat pe mine. in care mi-a spus ce om toxic devenisem. cel putin pentru ea. 

n-am putut niciodata sa-i mai raspund.

n-am putut sa o inteleg. nici nu stiu daca am iertat-o. poate chiar sunt un om rau.

o visez uneori, dovada ca inconstientul meu inca nu a incheiat socotelile. dovada ca lucrurile ar fi putut sta altfel. in alt context. regasesc peste tot poze cu ea, texte, scrisori, mesaje, semne ale convieturii noastre impreuna.

M-am simtit mult timp goala fara ea, desi avand un partener langa mine.

Stiu ca acum nu mai am pe nimeni pe care sa sun la orice ora din zi si din noapte, sa chem sa ma ajute si sa stiu ca o sa vina. stiu acum ca nu mai am cui sa impartasesc cele mai scufundate ganduri. dar stiu si ca am devenit brusc mai matura. nu ca ultimul an nu ne-ar fi imbatranit deja pe noi toti. nu ca pierderile suferite in ultimul timp nu ar fi contribuit deja la asta. dar da, din acel moment a trebuit sa ma descurc singura. m-am regasit in urma cu 10 ani proaspat ajunsa in Bucuresti, si mi-am imaginat cum ar fi fost parcursul vietii mele fara ea. m-as fi descurcat? sigur ca da. as fi fost mai fericita sau mai trista in clipa de fata? ceva sigur ar fi fost diferit.

Oare ce impact am lasat eu in viata ei, asta nu stiu. oare am fost un factor la fel de important, am ajutat la randul meu la fel, am facut sa conteze totul?!

vreau sa am voie

Aceasta mama vorbeste asa frumos cu si despre copilul ei ca nu m-am putut abtine sa nu ii fur iar o postare.

Link aici.

Da, copile, ai voie!
Să plîngi cît și cînd dorești, chiar dacă mă doare capul, chiar dacă dorm vecinii.

Să rîzi tare, chiar dacă e 6 dimineața și restul Universului doarme.

Să mergi desculță prin casă, prin pat, pe iarbă, în nisip, în vizită la prieteni, pînă-ți faci tălpile negre. Le spălăm!

Să nu mănînci tot din farfurie, tu știi mai bine cînd ți s-a umplut stomacul.

Să-mi spui ce vrei, cînd vrei, chiar dacă o să mă supere sau o să mă enerveze. Vreau să știu, nu să nu știu.

Să stai în brațe. Nu ești prea mare, niciodată n-o să fii prea mare pentru brațele mele.

Să ceri o poveste. Povești nu-s niciodată destule, nici pentru mine, și eu îs bătrînă.

Să întrebi de ce, de unde, cine, de ce, de ce, de o mie de ori dece . Chiar dacă n-o să știu să răspund de fiecare dată, promit să inventez explicații frumoase.

Să te joci cu orice nu te rănește, chiar dacă nu-s tocmai jucării. Poți să-i spui ciorăpelului o poveste după ce-l botezi Mițu, mi se pare nemaipomenit că ai așa imaginație.

Să pleci în parc fără pantaloni, doar cu un tutu roz prin care ți se văd chiloții de hîrtie. Eu și acum regret că n-am avut curajul să mă îmbrac mai des cum mi-ar fi plăcut.

Să nu împarți cu alți copii dacă nu vrei să împarți. O să vină o vreme cînd n-o să mai poți fi nepoliticoasă. Acum, cînd ai doi ani, eu zic că e perfect acceptabil.

Să mai ceri 5 minute. De dat în leagăn, de alergat pisica, de lenevit pe canapea. O să le primești negreșit, fac eu rost de ele de undeva. Curînd o să te grăbești la grădi, la școală, la job, la întîlnire, la bancă, n-o să mai ai timp de nimic în tihnă.

Să fii sinceră. Nu trebuie (încă) să faci nimic din ce nu-ți place, să spui nimic din ce nu vrei, să primești lucruri pe care nu le vrei. Prea curînd o șă ți se umple viața de reguli, norme, de trebuie. Atunci va trebui să înveți diplomația. Acum fii tu.

Să te murdărești cu mîncare, noroi, acuarele, mîncare de pisică, cu orice, practic, că de-aia avem mașină de spălat.

Să nu păstrezi ordinea. Nici eu nu o păstrez și sînt adult responsabil și nici n-am jucării cîte ai tu. Uneori o să le strîngem împreună, alteori o să le las așa, oricum o iei de la capăt dimineața. O casă ordonată mi se pare tristă, mă bucur c-ai venit tu la noi s-o colorezi.

Să mergi pe iarbă în parc cînd aleea ți se pare plictisitoare. Da, e o metaforă asta, vreau să spun că nu doar calea pe care ți-o arată adulții e cea bună, uneori e bine să cauți singură, eu o să merg cu tine de mînă pe unde vrei, cîtă vreme acolo nu ne așteaptă crocodili flămînzi.

Pentru că te iubesc cu totul, cu încăpățînare, curiozitate, nas murdar, vînătăi peste tot, sinceritate abruptă, toate lucrurile astea grozave pe care le-am avut și eu cîndva, dar le-am pierdut sau le-am uitat pentru că uite, m-a obligat viața să mă fac mare, au dat regulile peste mine, am devenit conformistă, plictisită și plictisitoare. Dar tu ai voie, copilă, măcar tu să ai voie!

e una

E una din zilele în care problemele mă extrag din ordinea firească a lucrurilor și importanța mea ca ființă pe pământ capătă dimensiuni exagerate. În proprii mei ochi, cel puțin. Una din zilele alea în care ești orbit de cât crezi tu că însemni. În care uit fără să vreau că undeva în Bucegi, liniștea cărărilor jepilor nu poate fi tulburată de însemnătatea mea(...) E una din zilele alea în care ești mai puțin crezând că ești mai mult.

Scris de Tudor

this

This picture just made me fucking sad.

job

Te-ai angajat ca fiind PRIETEN.
Incarca-te cu rabdare.
Du-te la scoala vietii. si invata taina prieteniei.
imparte si ultimul biscuite.
fii acolo! doar fii.
oricum.
oriunde.
oricand.
Incarca-te cu batiste. si fii mandru cand se incarca cu lacrimi in fata ta. pentru ca slabiciunea ne-o aratam doar celor apropiati.
Antreneaza-ti umarul. va trebui sa sprijine lacrimi grele.
critica.
dur.
bland.
fa o plimbare.
aiurea.
fara motiv.
nu amesteca dragostea in treburi d'astea murdare.
pentru ca prietenia presupune murdarie.
presupune certuri.
si prostii.
si poze.
si bucurie.
si tristeturi.
si barfa.
si grade de rudenie inventate.
bucura-te pentru bucuria lui.
imparte din necazul tau.
accepta sfaturi neacreditate.
nu cere bani pe sandwich.
vorbeste cand el nu mai are glas.
taci cand nu se poate opri.
arata-i o cale.
fii un prieten din generala. un prieten din liceu. un prieten din facultate.
                                                                                ramas peste ani.
acum..prieten de familie.
accepta ca prietenul sa-ti fie prieten la randu-i.
nu-i fura cariera.
nu-i fura ideile.
sprijina-l precum un baston sprijina un batran nins de ani.
apara-l chiar in fata alor tai.
apara-l de tine.
cand te simti rau.
accepta-l.
fiind Prieten, vei fi Ceva.
e un fel de primul tau job. cand vei constientiza asta, vei avea deja multi ani de experienta.

quote

“When I was 5 years old, my mother always told me that happiness was the key to life. When I went to school, they asked me what I wanted to be when I grew up. I wrote down ‘happy’. They told me I didn’t understand the assignment, and I told them they didn’t understand life.” 
― John Lennon

stropi

Ploaia îi face pe oameni nefericiti. Sunt atat de nfericiti ca sunt nevoiti sa iasa din casa cand ploua, ca se imbulzesc prin oras in ultimul hal, si de parca nu ar fi de ajuns, dau cu ustensilele de ploaie (a se citi umbrele) in oricine si orice s-ar pune in calea lor. Ca sa ajunga mai repede sub acoperamant, sunt in stare sa stea in strada….cat mai in strada si fara sa-si dea seama ca la noi chiar si o ploaie lina de vara inunda strazile si masinile in goana te vor uda pana in crestetul capului daca insisti sa stai in fata….fara sa-si dea seama ca in graba calca numai in baltoace, sau ca umbrela lor nu are loc pe un coridor stramt cu umbrela altcuiva….dar hei, ce mai conteaza, scoate-i ochiul nenorocitului, doar tu te grabeai..!

Unii sunt draguti cand in loc de umbrele prefera un parpalac (ce-mi place cuvantul asta!) de ploaie, ca de fapt un cearceaf de punga care sa te invaluie oriunde ai merge. Si am vazut oameni seriosi purtand asa ceva..! altii merg in sandale, observandu-li-se degetele incretite ca atunci cand stai prea mult in cada….scarbos as zice, si ilogic, in contextul in care toata ziua, absolut, de dimineata si pana seara a plouat incontinuu (deci nu poti invoca nestiinta de cauza) si tu sa porti sandale…??!?! Altii incearca sa se adaposteasca cum pot, sub umbrela vecinului, dar tare ciudat e cand vezi doi baieti impartind aceeasi umbrela…! Unele mai coconete  au umbrele de danteluta, dar care refuza sa mai raspunda comenzilor fix in momente critice..!

Cred ca a fost una din primele dati cand am mers fericita prin ploaie….pe un ditamai bulevardul – in stanga coloana de masini stand la semafor- priveliste superba, in dreapta – santier in lucru, muncitori inghesuiti in utilaje – magnific..! in fata stropi bolborocind, ricosand de pe pamant si cazand iar…ghetele-mi sunt ude, dar nimic nu mai conteaza cand ai castile in urechi, bulbuci in fata, si mergi pe un bulevard lung…spre doctor. O doamna imi strica armonia cand se izbeste cu umbrela ei de a mea…desigur bulevardul era mult prea larg si mult prea gol ca sa aiba loc sa se dea mai….incolosa.......

22

De ce functionam... (de Tudor Chirila)

Undeva pe o sosea a lumii o femeie isi sprijina capul pe umerii sotului sau care conduce in noapte catre nicaieri. Inchide ochii si adoarme linistita. Un copil de cateva luni face primii pasi din viata. Isi agata degetele minuscule in mana sigura si atenta a mamei lui. In transeele unui razboi civil cativa soldati acopera iesirea celui mai curajos dintre ei. Un batran moare. Inainte de a pleca isi vede pentru ultima data fiul care il strange dureros de tare in brate. E mai putin singur asa. Intr-un restaurant deasupra marii doi gentlemeni isi strang mainile. Nu e nevoie de vreun contract. Doar mainile lor sigure. O gimnasta se arunca intr-un salt infinit si aproape mortal. Paraseste barna sub privirile incremenite ale tribunei. La aterizare antrenorul pandeste cu incordare de leu. Un copil intra pentru prima data in mare impreuna cu tatal lui. Pe Wembley se executa un penalty. Jucatorul inotarce capul speriat catre coechipierii lui. Sunt acolo, langa el. Cu pumnii stransi. O batrana descumpanita ezita sa-si abandoneze casa in flacari. In fata ferestrei sale o mana intinsa o asteapta sa se salveze. Un pilot de formula 1 se urca fara ezitare in bolidul care-l va purta cu peste 300 de kilometri la ora. Undeva pe o sarma intinsa deasupra unei multimi doi acrobati executa un numar mortal. Un caine conduce un orb. Un vultur isi vegheaza puii la primele lor rotocoale. Un chirurg opereaza pe creier intr-o liniste apasatoare. Un pusti de cinspe' ani se arunca pe spate si priveste cerul in cadere. Bungee jumping. Un rockstar pluteste pe multime. Doi alpinisti se sprijina unul pe altul impotriva gravitatiei. Un betiv salveaza un copil de la inec. Un jucator de snooker loveste simplu, sigur, fara sa ezite. O soprana se lanseaza in cea mai grea acuta a vietii sale. Mii de oameni se cununa in bisericile lumii. Un om lovit de soarta se roaga lui Dumnezeu. Un parasutist deschide in ultimul moment. 

E numai despre incredere. In tine si in ceilalti. Si despre iubire.

(poza de la mine)

16

Stiu ca s-au scris o multime de interpretari de genul...s-au facut melodii, s-au scris versuri, s-a vorbit, s-a argumentat. Dar parca tot starneste un colt de zambet in coltul gurii....si chiar de nu am prins chiar tot din vremea aceea, ma bucur totusi ca nu am prins nici tot din ce urma sa vina, din ziua de azi....Fragmentul asta e despre. Despre atunci. Dar e dragut, as zice chiar putin altfel pentru ca nu incearca sa blameze schimbarile, ci doar sa le evidentieze, pastrandu-si mandria, pastrandu-si culoarea inca vie a amintirilor. L-am gasit pe scribd, postat de persephona13. Enjoy!

Copilarie cu cheia de gat

Cand ma aplecam pe banca sa scriu, imi impungea capul pieptului. Era o cheie banala de bloc, auriu coclit, cu gust metalic si sarat. Nu i se vedea decat snurul din elastic subtire, care evada de sub gulerul uniformei pepite.

Cheile erau ascunse pe sub haine, lipite de piele si de respiratiile noastre nauce. Din cand in cand, sufocati de panica, ne pipaiam sa vedem daca mai sunt acolo. Traiam tot timpul cu spaima ca "am pierdut cheia". Se intampla..., urmau ore intregi de stat pe betonul din fata blocului,

nemancati, in asteptarea parintilor care aveau sa ne pedepseasca pentru efortul de a schimba yala de la intrarea in casa.

Cheile erau cea mai de pret avutie a noastra. Si nimeni nu trebuia sa afle ca le purtam legate de gat. Eram speriati cu scenarii apocaliptice, in care hotii de apartamente ii urmareau pe cei vorbareti si-i atacau chiar in fata

usii. Intre noi nu ne mai feream. Cand ne schimbam pentru ora de sport, cheile varate sub maiourile tetra ne asezau sub acelasi poloboc crestetele chiluge. Pe atunci era normal sa ai la gat "medalia de la casa", asa cum

azi e normal sa-ti atarne de grumaz un mobil...

ADUSI DE BARZA. N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de azi. Am trait. Pe noi ne-a adus barza si ne-a asezat, ca pe niste coconi, in vatra cuminteniei si a asteptarii. Am crescut infasati ca sarmalutele, printre

gamelele de tabla si olitele de care eram legati la cresa. Eram frumosi, aveam pampoane rosii prinse-n crestete, sub barbie, de carucioare. Am supravietuit deochiului si timpului blestemat in care ne-a fost dat sa ne nastem. Visele noastre, pazite de ochiul pestelui de sticla de pe televizor, erau bantuite de miros de portocala si de baloane de guma "Tipi-Tip".

Citeam pe ascuns "Elevul Dima dintr-a saptea" si "Boccaccio", iar la vedere "Ciresarii" si Jules Verne. Noi nu ne trimiteam SMS-uri, ne fluieram sa iesim afara. "Mama lu’ Cutaaaare... Il lasati pe Cutare afara?"

Baietii isi scriau cu pixul pe tricouri numele fotbalistului preferat. Jucau fotbal pe terenuri decupate din cartoane, iar fiecare nasture avea un nume. Cei care "driblau" erau la fel de pretiosi ca si o minge "Artex". Jucam "Tara, tara, vrem ostasi" si "Flori, fete sau baieti", de-a "v-ati-a" si "arimjimjim, aramjamjam"... Saream elasticul si sotronul desenat cu un ciob de caramida pe asfaltul din fata blocului.

RATIA DE FERICIRE. Singurii nostri roboti erau cei construiti din pachete de tigari lipite. Aveam papusi fara sex, ca ingerii, si bara de batut covoare de langa bloc, unde fetele faceau "exercitii la paralele", imitand-o pe

Nadia. Pocneam cu bolovanul capsele adunate in staniolul de la ciocolata chinezeasca si suflam cornete de hartie prin tevi. Nu aveam Playstation, Nintendo, X box, jocuri video, 99 de canale de televiziune prin cablu, dolby surround, celulare personale, calculatoare, chat pe internet. Dar aveam prieteni... Verile noastre aveau miros de brifcor si gust de susan. Ne smulgeam matricolele cusute de pe bratul uniformei si alergam bezmetici,

ca fluturii in sticla. Ne balaceam cu picioarele intr-o apa nesfarsita, de pe pontonul nici unei sperante.

Luam "Pepsi" pe sub mana de la cantina partidului si mergeam in fiecare vara in cate o tabara de pionieri. Stateam la cozi, "inaintasii" care tin randul, stateam in frig, stateam pe intuneric si aveam cartele. Dar nu stiu

cum de s-a intamplat, am reusit, asa copii cum eram, sa ne luam ratia de fericire. Cate-o portie mica de fiecare, sa ajunga la toata lumea...

DESENE. Noi n-am avut DVD player, ne uitam la diafilme proiectate pe perete. Acelasi ecran fara plasma, unde, in serile in care se oprea curentul, umbrele mainilor inchipuiau animale la lumina lampii cu gaz.

Jucam "fazanul" si construiam masini si palate din placutele metalice de la "Mecano". Doar cinci minute pe zi, inainte de telejurnal, ne uitam la "Mihaela si Azorel", alb-negru, si stiam doar ca Donald arata ca ratoiul-jucarie din cauciuc, cu bluza de marinar. Am supravietuit serialului "Dallas" si-am inventat un joc in care numaram in engleza: "Uan, ciu, sfri/Pamela vrea copii/ Si Bobby nu o lasa/ca este prea frumoasa". Aveam clasoare cu timbre si colectie de surprize cu fotbalisti de la "Turbo".

Ne jucam de-a printesele (un fel de "real life role play game"), beam apa minerala "Aurora" (un fel de MD de-acum) si mancam inghetata "Polar" (fara inlocuitori). Ne coloram guma de mestecat cu varfuri de creioane, ca

sa creada lumea ca-i straina, si ne umpleam pauzele de scoala cu biscuiti "Voinicel"... Aveam sugativa si pic cu care ne stergeam singuri greselile.

Nu luam niciodata "foarte bine" la scoala, dar eram incoronati la fiecare serbare cu coronite uriase din garofite roz.

MAJORATE. N-aveam sali de cinema cu sunet dolby, dar faceam cozi la filme ca sa vedem "Liceeni" sau "Declaratie de dragoste". Ascultam muzica la maguri si casuri aduse de la rusi si inregistram melodii straine de la "Vocea Americii". Noi, unbelievable, n-am avut manele... Si nu ne

faceam dedicatii muzicale in direct, primeam/trimiteam bilete in care ni se cerea/ceream prietenia. Noi n-aveam bloguri pe net, completam oracole pline de poze decupate din almanahul "Cinema" si scriam in loc de mail-uri

lungi scrisori de dragoste. Adidasii "originali" aveau trei dungi laterale, iar scurtele evadari, miros de tigara de la polonezi si de nechezol. Singura casa de moda renumita era solarul de la mare, unde veneau bisnitarii. Noi

nu ne-am dat niciodata beep-uri, aveam la colt de strada telefoane cu fise, cu receptoare prinse-n furca. Ne faceam majoratele si mixam Depeche Mode si CC Catch cu bluzurile de la Modern Talking. Eram imperbi si trimbulinzi, fara sa stim prea bine ce inseamna asta. Eram misto si faini, niciodata cool.

RITUAL. Parintii nostri lucrau in schimburi, unul venea, altul pleca. Pranzul de duminica era o sarbatoare sfanta, pentru ca atunci ne strangeam cu totii in jurul mesei. N-aveam baby-sitter, n-aveam after-school-uri si nici

internet-cafe-uri. In fiecare dimineata, inainte de a pleca la scoala, inghiteam stoici dumicatii de paine integrala unsa cu unt sarat, din care tasneau broboane de apa.

Ne puneam ghiozdanele de carton in spate, bentita elastica pe cap si apoi, ultimul ritual inainte de a iesi pe usa, cheia agatata de gat. Pentru cateva secunde, metalul rece ne anchiloza miscarile. Noi n-am trait mai bine sau

mai rau. Am trait.

02

Fragmente gasite AICI. genial.

Om. Oameni. Suflete. Ce ascunde omul în el? Ce ține doar pentru el?

În zorii dimineții, cu totii deschidem ochii, la fel. Redevenim conștienți de noi. Noi, mirosind a trecut, a griji, bucurii, frici, regrete, spaime, rușine, teamă. Noi, care avem pus bine, ascuns de ochii celorlalți, un băgăjel pregătit din timp.. Gîndit și bine organizat.

Ne plac oamenii care strălucesc. Oamenii care au un har al lor. Oamenii care dețin puterea. Ne fascinează mașinăria din fața noastră, perfect construită. Fără cusur. Supra-oamenii. Cei care au știința, puterea și harul de a atrage suflete. Cine sunt ei, atunci cînd cortina cade? 

Pentru că noi, toți, suntem oameni-pian. Cei mai mulți cîntăm pentru o sală goală. Dar supra-oamenii - pentru săli pline. Noi plătim un preț simbolic pentru ei, îi așteptăm, ne dorim, sperăm. Ei pășesc pe scenă. Demni, frumoși, perfecți, fără cusur. Și încep să trăiască. Pentru ei, pentru că vor să spună, să-și strige gînduri și fîșii de suflet. Pentru că vor să fie văzuți, auziți, ascultați. Au nevoie. Sunt mîndri. Sunt egoiști. Ar înnebuni dacă, în timpul spectacolului, oamenii s-ar ridica, rînd pe rînd sau în grupuri și ar părăsi sala. Podeaua de lemn de sub ei s-ar înmuia. Le-ar fi frică. Teribil de frică. Viermele îndoielii ar mușca din ei. "Vă rog, rămîneți! Nu plecați încă. Mai am ceva de spus, aveți răbdare, vă rog! Doamnă, nu mă priviți așa.." S-ar înfuria și nu ar înțelege, nu și-ar putea explica de ce. 
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Am iertat greşeli aproape de neiertat, am încercat să înlocuiesc persoane de neînlocuit şi să uit persoane de neuitat. Am acţionat din impuls, am fost dezamăgit de oameni pe care îi credeam incapabili de a face anumite lucruri, dar şi eu am dezamăgit oameni. Am ţinut pe cineva în braţe pentru a-l proteja. Am râs când nu trebuia. Mi-am făcut prieteni pentru totdeauna. Am iubit şi am fost iubit, dar am fost şi respins. Am fost iubit şi n-am ştiut să iubesc. Am ţipat şi am sărit în sus de bucurie, am trăit pentru dragoste şi am făcut promisiuni pentru totdeauna, dar inima mi s-a frânt de atâtea ori. Am plîns ascultând muzică sau privind fotografii. Am telefonat doar pentru a auzi o voce, m-am îndrăgostit doar de un surâs. Aproape am crezut că voi muri de atâta nostalgie şi mi-a fost teamă că voi pierde pe cineva foarte special (pe care, în cele din urmă, l-am pierdut).. Dar am supravieţuit! Şi încă trăiesc! Şi totuşi, merg înainte.. Şi tu trebuie să mergi înainte. Trăieşte! Ceea ce trebuie, într-adevăr să faci, este să lupţi cu toată convingerea, să îmbrăţişezi viaţa şi să o trăieşti cu pasiune, să pierzi cu demnitate şi să învingi îndrăznind, pentru că lumea aparţine celui ce îndrăzneşte şi viaţa înseamnă prea mult pentru a fi nesemnificativă. (Charles Chaplin)

Concluzie

"Poti sa doresti ceva din tot sufletul, iar atunci cand primesti sa nu te mai bucure, pentru ca te-a costat prea mult suflet".

Thus

The world's a playground. You know that when you are a kid, but somewhere along the way everyone forgets it...

 Yes Man

Suited

"

I recall when our lives were unusual and electric. 

When we burned with something close to fire. 

But now we sway to a different rhythm...Lives lived without meaning or even directed hope. 

The passage of time measured only by loss. Loss of a job, loss of a minivan...loss of someone you love... 

"

I wish I were irational and love you again.I wish you were more rational and care.

Pe langa

Maimu mi-a trimis linkul de pe care am luat ce e mai jos: aici
Total adevarat :|

“Nimic nu e bine corelat în lumea aceasta, nimic nu e armonizat. Gândiţi-vă la cât timp pierdeţi cu oameni cari nu vă înţeleg, câtă afecţiune risipiţi pentru oameni cari nu simt - iar pentru acei foarte puţini, cari vă sunt adevăraţi fraţi, nu găsiţi decât câteva zâmbete, câteva vorbe goale.
Tot ce e mai bun în noi îl dăm oamenilor cari n’au ce face cu darurile noastre. Te întâlneşti cu un oarecare, şi lui îi sacrifici timpul tău şi îi deschizi sufletul; iar prietenului tău nu-i dai nimic, sau îi dai resturi. De ce o fi aşa?

Cunosc câţi-va oameni mari din acest veac înconjuraţi de lichele, de tipi oarecare, de vacuităţi. Aproape că am fost gelos pe aceşti fericiţi cari pot avea în fiecare zi ceiace alţii, poate mai buni decât ei, nu pot avea decât un ceas în toată viaţa.

Dar aşa se întâmplă cu fiecare dintre noi, de ce să ne ascundem? Preferăm să “căutăm”, pierzîndu-ne timpul, decât să ţinem în braţe ceiace am înţeles de mult că e vrednic de noi.”

Mircea Eliade, “Oceanografie”

De iarna

A mai trecut un an.
Vine iarasi Craciunul. Pruncul din iesle se mai naste inca o data, chiar si pentru cei care vor trai sarbatoarea cu ochii in televizor. Orb sa fii si sleit sufleteste, ca sa nu simti magia care te cotropeste, fara sa te intrebe daca o primesti.
O asteptare cumva. Un fior precum fumul. O presimtire care tese in fire subtiri,de beteala,cerul, pamantul,zborul pasarilor si arborii desfrunziti. Sigur:amintirile le avem din copilarie(colindele, bradul, lumanarile aprinse), dar magia sarbatorii e mult mai veche, de sorginte nepamanteana, sadita in clipa cand Dumnezeu ne-a pus palma pe frunte, insemnandu-ne pe toti, cu lumina lui. Unii o mai avem, altii au pierdut-o. Dar de Craciun ea se aprinde in vrednici si in nevrednici, in mod egal. Ograda Craciunului n-are porti. Vrem nu vrem, suntem cu totii ai lui. Nu credeti?
Faceti un pas inapoi din grija cenusie a zilei, stati locului intr-un ungher din casa si ascultati-va sufletul.Lipiti-va urechea de el. Doamne, ce mai tumult! Mari de colinde si de lumini! In suflet, Craciunul a venit cu mult inainte. E nevoie doar de o gura muta, de o clipa de liniste si de ganduri albe precum zapada ca sa va convingeti ca este acolo, inauntru, ca bate odata cu inima.
La un car de ani voiosi! Daruri ceresti, de sanatate si fericire! Sa va fie viata plina de lumina si bucurii!

*Claudia Stefan, Formula As*

Cugetari I

<>
E atat de penibil cand dragostea nu se sfarseste cu un accent frumos; cand capriciul sortii a plasat o nota stridenta inainte de incheierea unei simfonii, te incearca o senzatie amara in fata acestei disonante. Simti o depresiune subtila de ordin moral-artistic. Ti se pare ca intr-o opera de arta a intervenit mana unui nechemat. Destinul in acest caz are aparenta unui diletant brutal si nepriceput, a carui contributie a venit sa strice o superioara armonie de ansamblu.
<>
Exista doua lucruri care te impiedica sa-ti realizezi visele: gandul ca sunt imposibile sau, printr-o brusca rasturnare a rotii norocului, faptul de a le vedea transformandu-se in ceva posibil cand te astepti mai putin.
<>
Este pacat ca singurul lucru pe care un om il poate face in opt ore este sa munceasca. Nu poate sa manance opt ore, nu poate sa bea opt ore, nu poate sa faca dragoste opt ore.
<>

Exista batalii pe care e bine sa le ocolesti; nu din teama ca le-ai putea pierde, ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu-le.
<>
E un timp in viata fiecarui om cand el ajunge la convingerea ca pizma nu-i altceva decat nestiinta, ca imitatia e o sinucidere, ca, de bine de rau, el e dator sa fie el insusi.
<>
Imposibil e doar un cuvant mare aruncat in jur de oameni mici care gasesc mai usor sa traiasca in lumea care le-a fost data, decat sa exploreze puterea care o au sa o schimbe.
<>