Om. Oameni. Suflete. Ce ascunde omul în el? Ce ține doar pentru el?
În zorii dimineții, cu totii deschidem ochii, la fel. Redevenim conștienți de noi. Noi, mirosind a trecut, a griji, bucurii, frici, regrete, spaime, rușine, teamă. Noi, care avem pus bine, ascuns de ochii celorlalți, un băgăjel pregătit din timp.. Gîndit și bine organizat.
Ne plac oamenii care strălucesc. Oamenii care au un har al lor. Oamenii care dețin puterea. Ne fascinează mașinăria din fața noastră, perfect construită. Fără cusur. Supra-oamenii. Cei care au știința, puterea și harul de a atrage suflete. Cine sunt ei, atunci cînd cortina cade?
Pentru că noi, toți, suntem oameni-pian. Cei mai mulți cîntăm pentru o sală goală. Dar supra-oamenii - pentru săli pline. Noi plătim un preț simbolic pentru ei, îi așteptăm, ne dorim, sperăm. Ei pășesc pe scenă. Demni, frumoși, perfecți, fără cusur. Și încep să trăiască. Pentru ei, pentru că vor să spună, să-și strige gînduri și fîșii de suflet. Pentru că vor să fie văzuți, auziți, ascultați. Au nevoie. Sunt mîndri. Sunt egoiști. Ar înnebuni dacă, în timpul spectacolului, oamenii s-ar ridica, rînd pe rînd sau în grupuri și ar părăsi sala. Podeaua de lemn de sub ei s-ar înmuia. Le-ar fi frică. Teribil de frică. Viermele îndoielii ar mușca din ei. "Vă rog, rămîneți! Nu plecați încă. Mai am ceva de spus, aveți răbdare, vă rog! Doamnă, nu mă priviți așa.." S-ar înfuria și nu ar înțelege, nu și-ar putea explica de ce.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Am iertat greşeli aproape de neiertat, am încercat să înlocuiesc persoane de neînlocuit şi să uit persoane de neuitat. Am acţionat din impuls, am fost dezamăgit de oameni pe care îi credeam incapabili de a face anumite lucruri, dar şi eu am dezamăgit oameni. Am ţinut pe cineva în braţe pentru a-l proteja. Am râs când nu trebuia. Mi-am făcut prieteni pentru totdeauna. Am iubit şi am fost iubit, dar am fost şi respins. Am fost iubit şi n-am ştiut să iubesc. Am ţipat şi am sărit în sus de bucurie, am trăit pentru dragoste şi am făcut promisiuni pentru totdeauna, dar inima mi s-a frânt de atâtea ori. Am plîns ascultând muzică sau privind fotografii. Am telefonat doar pentru a auzi o voce, m-am îndrăgostit doar de un surâs. Aproape am crezut că voi muri de atâta nostalgie şi mi-a fost teamă că voi pierde pe cineva foarte special (pe care, în cele din urmă, l-am pierdut).. Dar am supravieţuit! Şi încă trăiesc! Şi totuşi, merg înainte.. Şi tu trebuie să mergi înainte. Trăieşte! Ceea ce trebuie, într-adevăr să faci, este să lupţi cu toată convingerea, să îmbrăţişezi viaţa şi să o trăieşti cu pasiune, să pierzi cu demnitate şi să învingi îndrăznind, pentru că lumea aparţine celui ce îndrăzneşte şi viaţa înseamnă prea mult pentru a fi nesemnificativă. (Charles Chaplin)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu