mereu mi-am imaginat lumea perfecta cea in care eram doar eu si cu el.
el- cel cu care aveam sa impartasesc iubirea. o iubire mare care ar fi tinut loc de cald si de frig, de familie, de prieteni si de tot. asta pentru ca iubirea o consideram ca fiind ceva suprem, si care nu te poate dezamagi asa usor precum te-ar dezamagi orice altceva.
am aflat mai tarziu ca pana si atunci cand iti gasesti iubirea, tot trebuie sa mai lupti pentru ea, sa te chinui, sa te zbati, sa suferi. lumea perfecta avea sa se spulbere brusc.
mi-au tinut apoi de cald niste persoane care m-au invatat ca de fapt, pot avea si titulatura de prietena. ca de fapt prietenia tine mai mult de cald decat o iubire. m-am simtit mult timp privilegiata de noua mea titulatura, cu atat mai mult cu cat simteam ca am langa mine inca un eu.
mi-a fost destul de greu sa ma las deschisa pana in maduva oaselor de catre cineva. sau altcineva.
mi-a parut rau chiar cand orgoliul de sine si eul au trebuit sa fie dati la o parte ca problemele si de o seama bucuriile sa fie impartasile, sa fie dezbatute.
m-am simtit chiar vinovata cand felul meu de a fi nu mai multumea noua mea titulatura, si mai ales cand nu se intelegea cu vechea- cea de iubita si de prietena. e greu sa te lupti cu tine insuti doar pentru a fi asa cum cere "datina".
si totusi am fost acceptata. si iata ca lumea mea era acum compusa din mult mai multe. din toleranta, mai ales.
am inteles ca poate exista o lume in care pot intra toate, in orice ordine alegi tu sa le pui. in orice procent vrei tu sa le incadrezi. o lume....
azi am simtit ca trebuie sa aleg. sau ca ar fi trebuit.
ca de fapt sunt 2.
doar una din ele nu voi putea niciodata alege. nu mai cred in niciuna 100%.
dar cel mai probabil presupunerile mele, mai toate, s-au dovedit a fi false.
