imaginează-ţi iubirea
ca pe o mică şaretă facută dintr-un material
extrem de uşor, să zicem, speranţă,
trasă de doi fluturi;
când unul dintre fluturi – el, să zicem,
trage un pic mai încet la şaretă, tu
începi să te simţi încet-încet
(pentru că şareta e foarte uşoară)
obosită; pe distanţe lungi se poate ajunge
într-adevăr, la extenuare.
Dar noi, ăştia care tragem la şaretă din plăcere,
nu obişnuim să ne plângem
când şareta e un pic mai grea, nu?
chiar şi dac-o tragem la deal.
Pentru că ştim că dacă noi tragem
în ritmul nostru, maximul
de rău care se poate întâmpla
e ca celălalt fluture să se împiedice
şi să renunţe. Iar noi rămânem singuri
şi oh! atât de liberi trăgând
după noi o şaretă facută dintr-un material
atât de uşor, să-i zicem, speranţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu