luni, februarie 07, 2011

05



Fragment scris de Nekta. genial, again.




" Nu mă interesează câte femei au fost înaintea mea. Nu obișnuiesc să-mi încarc memoria cu lucruri inutile. În plus, nici nu cred că am suficient spațiu liber pentru a stoca numărul impresionant de dame care ți-au trecut prin așternuturi.
Unele ti-au batut singure la usa, pe altele le-ai ales chiar tu. Ca într-un joc de loterie: numai câteva sunt norocoase. Mai sunt, desigur, si cele care aleargă și azi după tine, cele care mai speră, mai așteaptă încă un telefon din partea ta. Unele cu care te-ai afișat de câteva ori în public și toate celelalte de care nici măcar nu îți mai aduci aminte. Una după alta, au intrat zâmbind, cu un aer triumfător, dar au plecat interzis de triste. Ți-au lăsat puțin deranj și câte o declarație din telenovele. Nimic mai mult. Nici cea mai mică intenție de a le mai suna vreodată.

Ar trebui să îmi fie milă de ele? Ar trebui să le compătimesc? De ce au crezut, oare, că pot fi suficient de femei încât să pășească pe teritoriul tău? Sau, poate ar trebui să reformulez...cum au crezut ele că pot fi suficient de femei încât să râmână pe teritoriul tău? Chiar nu au observat că la tine e un continuu du-te-vino? Nu au văzut că într-o așa aglomerație nu se poate locui?
S-ar ciocni tot timpul de câte o mască nouă. Altă dimineață, alt parfum rămas în dormitor, altă inimă dată peste cap, alt joc adus la ultimul stadiu.
Nu mi-e milă de niciuna din ele, pentru că bărbații ca tine nu sunt pentru oricine. Bărbații ca tine trebuie studiați. În școli. Aș putea oricând să le ofer celorlalte un roman despre tine, dragul meu, însă nu îmi face plăcere să povestesc cărți de mult învățate. Iar dacă damele s-au crezut chiar și pentru o secundă, capabile să te răsfoiască.....înseamnă că încă nu m-au cunoscut pe mine!

Te-am citit din prima dimineață în care mi-ai deschis ușa. Diferența dintre mine și celelalte este că ele pleacă atunci când eu sosesc. Și nu au cheie spre sufletul tău, și nici privilegiul de a-ți studia fiecare gest când pregătești cafeaua. Ele nu beneficiază de săruturi de ”bună dimineața” și nici de jocuri de cuvinte.

Nu au văzut cum ești pe rand, copilul somnoros, adolescentul rebel, bărbatul delicat sau omul responsabil. Rolurile acestea ți le cunosc doar eu.
Mă urmărești peste tot. Când mă claxonează întreaga coloană pe trecerea de pietoni, când răsfoiesc reviste feminine, atunci când călătoresc, ies cu prietenii în cele mai aglomerate locații, când sună telefonul sau când pun capul pe pernă...indiferent de situație ești permanent în mintea mea. Ești genul de bărbat pentru care aș schimba 10 perechi de pantofi și tot atâtea rochii înainte de o întâlnire.

Ești mai bun decât ciocolata, shoppingul, fardul de obraz, cafeaua Starbucks sau săptămâna modei. Mai bun decât gențile Louis Vuitton, micul-dejun in pat, romanele siropoase de dragoste sau cocktailurile pe plajă. Mai bun decât nominalizările la Oscar ale Avatarului.
Iar bărbații ca tine ar trebui să aibă la braț numai femei ca mine.
De aceea, nici nu cred că mă interesează câte dame au fost înaintea mea. Nu obișnuiesc să-mi încarc memoria cu lucruri inutile. Știu doar că valorez mai mult decât toate celelalte la un loc. Și dacă n-o să te grăbești cu răspunsul, cutia mea poștală s-ar putea muta curând în alt oraș."





sâmbătă, ianuarie 29, 2011

04



You know I, I've been waiting on the other side
And you, all you gotta do is cross the line

vineri, ianuarie 28, 2011

00...

n-ai stiut niciodata sa-mi stergi lacrimile
nici macar atunci cand au curs in fata ta.
Pentru ca atunci cand plang ajung la capat.
Mi se inmoaie genunchii si nu mai pot sa-mi continui drumul
Am nevoie sa-mi las inima sa se linisteasca pentru a o umple iar de griji...de seceta
Pentru ca atunci cand plang simt cat de mult te iubesc
Si cat de neputincioasa sunt caci nu-i pot interzice inimii sa simta
De ce as face-o pana la urma?! Pentru ca nu mai ramane nicio bucatica pentru mine.
Pentru ca nu mai pot sa ma gandesc la mine
Nu mai pot sa actionez doar pentru mine
Nu-mi raman decat lacrimile, dar si alea le impart pentru cauze independente de mine.
Nu-mi ramane decat sa plang pentru mine
Pentru ca ma lovesc asa de usor si imi trece asa de greu
Si raman urme
Si nu mai am maini sa le ascund.
Pentru ca atunci cand plang simt cum am fost inainte
Imi simt schimbarea
Si simt ca nu mai pot face nimic.
Plang pentru ca nici macar nu mai astept ajutoare
Plang pentru ca stiu ca oricat as plange, oricum nu o sa ma opreasca nimeni decat obrajii incremeniti de siroaiele grele care ii ranesc.
Pentru ca imi simt singuratatea mai apasata ca oricand
Pentru ca nu primesc ce vreau, dar cine mai stie ce vreau ?! Cine mai stie ce am vrut cu adevarat si ce mi-a fost impus sa vreau si am acceptat fara ezitare pentru ca parea a fi...important
Pentru ca altfel nu o pot lua de la capat
Pentru ca daca te-ai oprit si usa ti s-a inchis nu mai ai nimic de facut decat sa mergi catre o alta usa
Si o alta...
Si o alta.
Pentru ca lacrimile ma fac sa ma simt vie
Pentru ca simt prin ele
Arata ca imi pasa
Pentru ca ceva pentru care plang e o parte din mine
Pentru ca sunt implicata pana in maduva oaselor si ma seaca. Ma seaca caci nu pot sa aduc lucrurile pe drumul meu.
Si obosesc mereu
Si tot singura le ridic
Si tot singura ma ridic.
Si ma umplu mereu.
Si ma golesc lacrimile
Si le tin acolo
Le pastrez pe toate pentru ca doar asa pot numara la sfarsit ce a fost frumos si ce nu.
niciodata nu mi le-a oprit cineva
nu sunt sigura ca daca ar incerca ar reusi complet
sau doar le-ar amana..
Iar daca a facut-o in vreun fel
In mod sigur nu ii revenea vreun strop din ele.


Cry out your whispers...you’ll never tell them anyway


vineri, ianuarie 21, 2011

03

I know the world of dreams exists 

I'll show you there just touch my lips 
I'll be the breath of your desire 
My feelings you should rely on 


sâmbătă, ianuarie 08, 2011

02

Fragmente gasite AICI. genial.

Om. Oameni. Suflete. Ce ascunde omul în el? Ce ține doar pentru el?

În zorii dimineții, cu totii deschidem ochii, la fel. Redevenim conștienți de noi. Noi, mirosind a trecut, a griji, bucurii, frici, regrete, spaime, rușine, teamă. Noi, care avem pus bine, ascuns de ochii celorlalți, un băgăjel pregătit din timp.. Gîndit și bine organizat.


Ne plac oamenii care strălucesc. Oamenii care au un har al lor. Oamenii care dețin puterea. Ne fascinează mașinăria din fața noastră, perfect construită. Fără cusur. Supra-oamenii. Cei care au știința, puterea și harul de a atrage suflete. Cine sunt ei, atunci cînd cortina cade? 

Pentru că noi, toți, suntem oameni-pian. Cei mai mulți cîntăm pentru o sală goală. Dar supra-oamenii - pentru săli pline. Noi plătim un preț simbolic pentru ei, îi așteptăm, ne dorim, sperăm. Ei pășesc pe scenă. Demni, frumoși, perfecți, fără cusur. Și încep să trăiască. Pentru ei, pentru că vor să spună, să-și strige gînduri și fîșii de suflet. Pentru că vor să fie văzuți, auziți, ascultați. Au nevoie. Sunt mîndri. Sunt egoiști. Ar înnebuni dacă, în timpul spectacolului, oamenii s-ar ridica, rînd pe rînd sau în grupuri și ar părăsi sala. Podeaua de lemn de sub ei s-ar înmuia. Le-ar fi frică. Teribil de frică. Viermele îndoielii ar mușca din ei. "Vă rog, rămîneți! Nu plecați încă. Mai am ceva de spus, aveți răbdare, vă rog! Doamnă, nu mă priviți așa.." S-ar înfuria și nu ar înțelege, nu și-ar putea explica de ce. 
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------




Am iertat greşeli aproape de neiertat, am încercat să înlocuiesc persoane de neînlocuit şi să uit persoane de neuitat. Am acţionat din impuls, am fost dezamăgit de oameni pe care îi credeam incapabili de a face anumite lucruri, dar şi eu am dezamăgit oameni. Am ţinut pe cineva în braţe pentru a-l proteja. Am râs când nu trebuia. Mi-am făcut prieteni pentru totdeauna. Am iubit şi am fost iubit, dar am fost şi respins. Am fost iubit şi n-am ştiut să iubesc. Am ţipat şi am sărit în sus de bucurie, am trăit pentru dragoste şi am făcut promisiuni pentru totdeauna, dar inima mi s-a frânt de atâtea ori. Am plîns ascultând muzică sau privind fotografii. Am telefonat doar pentru a auzi o voce, m-am îndrăgostit doar de un surâs. Aproape am crezut că voi muri de atâta nostalgie şi mi-a fost teamă că voi pierde pe cineva foarte special (pe care, în cele din urmă, l-am pierdut).. Dar am supravieţuit! Şi încă trăiesc! Şi totuşi, merg înainte.. Şi tu trebuie să mergi înainte. Trăieşte! Ceea ce trebuie, într-adevăr să faci, este să lupţi cu toată convingerea, să îmbrăţişezi viaţa şi să o trăieşti cu pasiune, să pierzi cu demnitate şi să învingi îndrăznind, pentru că lumea aparţine celui ce îndrăzneşte şi viaţa înseamnă prea mult pentru a fi nesemnificativă. (Charles Chaplin)




duminică, ianuarie 02, 2011

01

They say it’s not over till it’s really over...
Si se zice ca la finele fiecarui an tre’ sa faci o trecere in revista....o lista cu lucruri bune si lucruri rele...o lista cu persoane care au disparut brusc din viata ta, o lista cu persoane nou aparute, o lista cu persoane deja existente in viata ta dar a caror insemnatate s-a modificat complet....o alta lista cu ce a mers struna si cu ce a scartzait, o lista cu fapte bune si una cu pacate....a, si cel mai important:  o lista cu ce asteptari ai de la noul an....
Cred ca niciodata n-am completat exact vreo lista din alea dar candva in aia ultima zi din an, le-am schitat in mintea mea pe toate...si m-am bucurat, si m-am intristat, si am pasit din nou cu dreptul cand ceasul a batut 00:01, si am sperat iar si iar ca ceea ce urmeaza sa vina sa ma faca sa completez mai putine liste udate de lacrimi, si ca sarutul de la miezul noptii sa capete cu adevarat o insemnatate.
Anul asta am trecut prin multe schimbari si vreau sa cred ca au fost in favoarea mea. Ca vor fi in favoarea mea.
Anul asta am invatat ca daca cineva iti spune ca niciodata nu se va intampla, exista o mare sansa ca in viitoru apropiat sa se chiar intample J
Am invatat ca niciodata nu e prea tarziu sa faci o schimbare si sa incerci sa-ti indeplinesti un vis.
Am invatat ca visele ti se pot indeplini in secunda imediat urmatoare cand ai ales sa renunti la ele.
...ca unele vise ar fi bine sa ramana doar vise si sa nu devina realitate...
Anul asta mi-am luat inima ravasita si am imprastiat-o prin toate locurile in care am fost,  am adunat-o si am lipit-o caci parca presimteam ca o sa am nevoie de ea intreaga..... am impachetat-o si i-am pus funda rosie, mi-am luat-o in dinti si mi-am rostit sentimentele, iar acum traiesc la maxim fiecare bataie a ei....
Anul asta am uitat sa-mi pun o dorinta la miezul noptii, dar am incredere ca eu insasi voi fi o dorinta pentru cineva...

miercuri, decembrie 22, 2010

Root

......

And I'm here to write my name 
On your skin with kisses 
In the rain, hold my hand and ease my pain 
In a world that's gone insane

......
*POTF


luni, decembrie 13, 2010

Sens

Dragoste cu sens unic, Mazen Rifai


"Din neant, mi-au pornit sentimentele 
vestindu-şi naşterea prin ţipete.

O privire, un zâmbet, o promisiune, o nouă întâlnire. 
O singură privire în ochii lui a fost de ajuns ca icoana farmecului din ei să înceapă să-şi facă efectul. 

De la ochii lui a început călătoria către o nouă lume.
Cine a spus că străinătatea este a trupului ? 
Străinătatea este a spiritului şi a inimii, străinătatea este rătăcire, viaţă lipsită de persoane iubite.

Ochii săi erau noua mea patrie, regatul meu ce va veni. 
Timpul trecea altfel în viaţa mea astfel încât secundele deveneau ore în aşteptarea serii : 
momentul de migrare a păsărilor dorinţei către cerul dorurilor în căutarea desfătării. 

Acele păsări au căpătat obiceiul acesta de care nu mai au scăpare, obicei de a călători zilnic către noua lor patrie.

Dragostea lui fu turnată picătură cu picătură în vasul zilelor mele. 
Fără îndoială ca va veni ziua când se va umple paharul. 

Atunci voi săvârşi păcatul cuvântului, mărturisindu-i sentimentele şi faptul că a fost încoronat prinţ al inimii mele. 
Cuvintele îşi aşteptau rândul ca să prindă viaţă şi să plece împreună cu sentimentele mele către împărăţia lui. 
L-am iubit precum un pământ însetat ce se oferă ploi. 

Voiam să-l am precum o fetiţă doreşte să aibă o jucărie dragă ei.
În ziua în care nici o întâlnire nu ne aducea împreună, mă refugiam în somn sperând să-l întâlnesc în vise, 
aşteptând ziua când îmi voi face valizele dragostei şi voi pleca să locuiesc în închipuirea lui.

Sentimentele mele erau precum un cuţit ascuţit ce făcuseră din mine o bucată de carte tocată.

Privirile-i, cuvintele-i, purtările-i erau ca nişte valuri ce-mi izbeau corăbiile mânându-le spre a se scufunda în mările sale. (...) "


duminică, decembrie 05, 2010

CaSt

...  bittersweet

Viciul meu esti tu si nu stiu cum sa te manifest
Cad in extrema gandurilor
Ma seaca
Ma seci pe dinauntru
Ma umple un gol imens
Iti poti imagina un gol imens? Neant
Sec
Vag
Fad
Cuvinte ce provoaca scarba doar cand le privesti
Dar sa le si simti
Lanturile alea care ma tin de fiecare data cand vreau sa-ti urlu in inima
Caci altfel nu te-ai trezi...
Tu nu stii ca incepi sa ma reumplii doar cu un zambet
Apoi ma seci de cuvinte
Nu stii ca imi e de ajuns doar o mana calda
Ca apoi sa ma infrigurezi pe dinauntru
Searbad
Neclar
gol

Am nevoie doar de o cana de iubire...cu 2 de zahar si fara prea mult zaţ...
~
Si daca eu nu-ti pot indeplini decat jumatate din dorinte, in niciun caz nu te voi obliga sa-ti doresti altceva, e dreptul tau sa cauti persoana dispusa sa o faca. si daca tu nu poti sa ma vezi asa cum sunt, e dreptul meu sa ma privesc in alta oglinda, mai curata. 
Cred ca la un moment dat, cand noi ne blamam destinul, nu ne dam seama ca el ne ajuta. Ca ne scuteste de o treaba nasoala pe care noi oricum nu am fi facut-o pentru ca suntem prea lasi..in general...
Pentru ca la ceva la care tii nu ai putea sa renunti in veci chiar daca ai fi constient ca iti face rau.
Pentru ca nu te-ai putea dezobisnui sa faci anumite lucruri decat daca lucrurile alea ar prinde aripi si ar fugi departe de tine.
Pentru ca de cele mai multe ori ne-am clasa propriile persoane pe orice loc numai pe primul nu.
Pentru ca daca destinul asta nenorocit n-ar interveni si nu ne-ar lovi unde ne doare mai tare probabil n-am fi aflat niciodata cata importanta am fost in stare sa dam unor clisee de cacat...clisee pe care le simti.
Am inceput sa nu mai cred si imi pare rau.
Dar nu mai pot.
Sa cred fara sa simt. Fara sa o ating. Fara sa o am langa mine. Cliseul ala cast...
~
Mai ploua doar din cand in cand, si nu am intotdeauna umbrela cu mine... astept razele ca sa ma usuc...cine s-o faca daca nu ele...?!


miercuri, decembrie 01, 2010

script

" Go after her.
Fuck! Don’t sit there and wait for her to call, go after her because that’s what you should do if you love someone, don’t wait for them to give you a sign cause it might never come, don’t let people happen to you, don’t let me happen to you, or her, she’s not a fucking television show or tornado.  There are people I might have loved.. had they gotten on the airplane or run down the street after me or called me up drunk at four in the morning because they need to hear me.. and I always thought I’d be the only one doing crazy things for people who would never give enough of a fuck to do it back or to act like idiots or be entirely vulnerable and honest cuz making someone fall in love with you is easy; and flying  3000miles on four days because you can’t just sit there and do nothing and breathe into telephone is not everyone’s idea of love but it is the way I can recognize it because that is what I do.
Go scream it and be with her in meaningful ways because that is beautiful and that is generous and that is what loving someone is, that is raw and that is unguarded, and that is all that is worth anything, really. "


joi, noiembrie 25, 2010

aham

Nu vroiam, dar pentru ca e de la Verde...

 1. Esti intr-o situatie unde drepturile individului nu exista. Trebuie sa alegi intre Umilinta si Bataie. Tu ce alegi si de ce?


Am strans atata umilinta de-a lungul timpului ca inca una in plus ce ar mai conta?! 
nu. exagerez. sau nu.
 Dar zau ca toti suntem umiliti zi de zi...mai mult sau mai putin..depinde si de perceptia noastra. plus ca la cat de firava am ajuns sa fiu s-ar putea sa-mi revin foarte greu, daca imi mai revin, dupa o bataie...


2. 3+4= 5; Este posibil?


Da. Domnu' profu' meu de mate (pentru ca am facut ceva matematica la viata mea) ne-a invatat chiar cum sa demonstram ca 1+1 nu mai e egal cu 2. Cum- nu mai conteaza, dar oricum, in  viata nimic nu e sigur.


3. Daca cineva maine iti pune pe masa 1 milion de euro si iti spune sa il/o omori pe cel/cea mai bun/a prieten/a, ai face-o?


La asta trebuie sa ma gandesc putin pentru ca intai sa-mi redefinesc conceptul de 'cel mai bun prieten' pentru ca eu nu prea cred in el. ma gandesc la un prieten la care tin mult. nu, bineinteles ca nu as face-o. cel putin nu voluntar.......for more details see last part of answer on question 2.


4. Spui intotdeauna adevarul?


nu (acum il spun). sunt o mincinoasa notorie. mint de placere. mint pe cei care merita sa fie mintiti. da da! unii pur si simplu nu merita adevarul. unii nu il vor. eu incerc sa le fac pe plac tuturor. ce amabila sunt! (wow, ma autodescopar prin intrebarile astea idioate. poate chiar asta era scopul lor :> )


5. Esti la un pas sa iti realizezi cel mai mare vis al tau. Pentru a reusi trebuie sa faci un compromis pe care in mod normal nu l-ai face. De retinut e ca de nu faci acel compromis s-a zis cu visul tau pentru todeauna. Ce faci?


iar tre' sa ma gandesc. si de data asta ceva mai mult.....care e cel mai mare vis al meu? ce seaca sunt, nici macar vise nu mai am. am o imagine foarte vaga ce presupune ca persoana mea sa fie fericita peste un oaresce timp. asta e tot ce-mi vine cand ma gandesc la vis sau cand e vorba sa-mi pun vreo dorinta. ce inseamna aceasta "fericita"?n-am sa va spun ca o sa radeti de mine.
nu serios, da...probabil ca as face compromisul acela daca chiar as avea un mare vis bine definit. probabil l-as face doar de dragul faptului ca mi-am gasit in sfarsit un vis...




6. Ai inselat, furat vreodata?


Inselatul cu furatul eu le asociez cu evenimente/persoane/situatii diferite si deci nu prea inteleg de ce sunt puse una langa alta, dar hai sa raspund: Da, Nu.


7. Ce parere ai despre zicala: “Creeaza-i unui om DORINTA si se va “…” pe ele principii, vise etc”.


Cred ca e singura chestie misto pe care am gasit-o la inrebarile astea. da. chiar asa e. 
doar ca eu sustineam o alta zicala mult mai draguta si mai.....stupida (asa mi-a venit sa-i zic acum): daca iti doresti ceva din tot sufletul, se va indeplini. si din asta deriva cea de mai sus.....unii ca sa isi poata indeplini dorinta aia isi calca pe suflet, calca pe principii, calca pe cadavre( alta vorba de duh). probabil daca as avea si eu o dorinta asa arzatoare, as calca pe multi (for further...see also answer on q 5) [ce stupid sa fac trimiteri la chestii care deja au fost citite:)) ]


8. Esti in situatia de a decide intr-o situatie fara iesire. Trebuie sa ordoni moartea a unui milion de oameni pentru a salva alti 5 miliarde. Daca nu-i sacrifici pe cei 1 milion , atunci vor muri toti. Care e decizia ta?


am mai gasit intrebarea asta pusa putin sub alta forma si avea legatura cu religia or so. cred ca m-as sinucide :) (uh i'm so brave!) nu cred ca as putea trai cu asemenea greutate pe umerii mei. nu se poate ca eu sa fiu cea care sa decida pentru altii.


10. Ce aplicatie/formula matematica ne poate da raspunsul =123456789?


aplicatie: Se cauta urmatoarele caractere pe tastatura si se apasa tastele nestingherit in exact ordinea urmatoare: !@#$%^&*( 
Prin minune, va da raspunsul de mai sus!!


11. Pentru ce suma ti-ai inchiria timp de o saptamana partenera/ul?


Yo i-as propune o suma lui. daca el accepta, duca'se dracu'.




12. Dacă nu ai avea ce mânca, ai da în cap cuiva?


nu cred. v-am zis ca nu sunt cu bataia.


13. Daca ai fi Dumnezeu pentru o zi care ar fi primele 7 lucruri pe care le-ai face?


primele 7? dar urmatoarele 7? dar ultimele 7?
habar n-am. nu pot si nici nu vreau sa ma pun in situatia asta. asta e intrebare de oracol de clasa a5a. la care wow chiar nu pot raspunde.


14. Dai bani cersetorilor?


nu.


15. Maine e sfarsitul lumii. Ai 24 de ore la dipozitie. Ce ai face in aceste 24 de ore?


As manca fructe de mare, as bea o cafea tare si dulce, un dush fierbinte, m-as imbraca cu haine pe care n-am apucat sa le port, le-as spune tututor persoanelor pe care nu le suport ca nu le suport si probabil, dar doar probabil, le-as spune celor la care tin enorm ( ce cuvant enorm!) ca ii iubesc.




16. Esti intr-o celula de 2/2 cu inca un partener de 10 ani. In tot acest timp ai fost pus/a la cele mai groaznice chinuri posibile. Intr-o zi ti se ofera posibilitatea de a scapa de toate acestea. Trebuie doar sa-i oferi cele mai groaznice chinuri colegului de celula timp de 2 ani. Ce alegi? Sa te chinuie in continuare sau sa-l chinui tu pe colegul de celula?




pai stai putin...colegul e cel care m-a chinuit? sau am fost yo chinuita asa in general? daca stau sa ma gandesc....eu am fost chinuita 10 ani si pe coleg l-as chinui doar 2 :-? deci.......ah c'mon, m-as fi sinucis din primul an de chinuri dalea groaznice :))


17. Intr-o zi te suna cineva si iti spune ca stie cel mai groaznic secret al tau. Daca nu-i dai ce si cat vrea va spune tuturor. Daca s-ar afla, acel secret ar distruge tot ce ai cladit, ai pierde totul. Ce vei face in continuare?


in general nu prea cred in ideea asta ca ti-ar merge cumva in viata asta sa "cladesti" ceva pe un secret, pe o minciuna (spun asta pentru ca am incercat)...si acu o dau in vorba lu' buniCa Cum Ca minciuna are picioare scurte or so, deeecii...nu stiu...cred ca totusi nu ar mai conta asa mult din moment ce s-a "construit" atat peste el..


18. O parere personala obiectiva despre autorul care ti-a trimis leapsa. Minim 50 de caractere.


wow..un sms are 160 de caractere :) pai Verde, sper sa iti placa raspunsurile. hai ca pana la urma mi-a placut leapsa asta, chiar daca am inceput-o in sila. si nu, nu eram trista atunci...sunt acum, dar m-am mai descarcat ironicmente prin intrebarile astea ;) 







joi, noiembrie 18, 2010

duminică, noiembrie 07, 2010

Reflectii

 ...cineva va trebui sa le accepte, intr-un final...
! Imi scriu altii gandurile...Fragment luat de AICI.....nothing personal..

" Trebuie să-ţi scriu asta acum. Cu fiecare zi ce trece eşti tot mai departe. Simt că te uit. Începi să dispari.
Ştii ce s-a întâmplat după ce s-a terminat tradiţia noastră de duminică seara? Ştii ce s-a întâmplat după ce am încetat să ne mai bem minţile până la 5 dimineaţa în fiecare duminică, doar ca să nu fim ca toţi corporatiştii ăia distruşi care se bagă în pat de la 8 seara, se uită la Divertis şi apoi sting veioza ca să nu fie obosiţi a doua zi la birou? Ştii care a devenit noua mea tradiţie de duminică seara? Am început să scriu pe blogul ăsta nenorocit. Să scriu, să scriu, să scriu, să beau, să scriu. Urăsc blogul ăsta. Şi pe tine te urăsc.
….
Am mai deschis o sticlă. Mi-e milă de tine. Nu o să fii fericit niciodată. Nici cu mine, nici cu alta, nici singur. Cauţi mereu alt anotimp, alt loc, pe altcineva. Nimic nu e niciodată destul pentru tine. Când mi-ai zis că nu-ţi găseşti locul, ultima dată când ne-am văzut, mi-a venit să mă aşez pe jos şi să râd până se face noapte şi mă dau ăia afară din bar. Tu niciodată nu-ţi găseşti locul. Pentru tine niciodată nu e de ajuns ce ai.
De-asta m-am gândit să-ţi scriu acum. Până nu e prea târziu. Până nu te uit de tot.
---
Vezi tu, dragă, nici eu nu-mi găsesc locul. Şi eu aş vrea să fiu mereu în altă parte, în alt timp, cu altcineva. Şi eu mă izolez mereu de grup şi mă uit în gol, tânjind după ceva care nu va fi niciodată al meu. Şi ştii de ce? Pentru că în momentul în care obţin ce vreau, nici nu mă obosesc să mă bucur că l-am obţinut. Nu îmi dau voie să fiu fericită. Nu pierd timpul cu sentimentul împlinirii, ci îmi setez din nou altceva după care să tânjesc şi o iau de la capăt.
Nici eu nu îmi găsesc locul. Şi nici nu mi-l voi găsi atâta timp cât continuu să mă întreb dacă nu cumva locul pe care îl caut e lângă tine.    "


joi, noiembrie 04, 2010

50

I guess I always wanted to be speshul
And have been
It’s just that you so bad drag me into normality that I can’t stand the pressure of the common sense.
I can’t be ME.