fara titlu

azi am vazut un ochi
care ma iubea.
vedeam bine ca m-ar fi primit
sub spranceana lui.

dar a venit un nor
si ochiul s-a-nchis
ori s-a speriat
si-a fugit in chipul tau
langa celalalt ochi, 
langa fruntea si langa gura
care nu ma iubesc. 

(M.Sorescu, Arcada)

de seara

M-am gandit ca daca o sa incep sa scriu asa....o sa-mi vina ideile......dar cum ideile bune vin doar in momente total si absolut nepotrivite, cand nu am la indemana nimic pe care sa scriu sau pur si simplu sunt in imposibilitatea de a-mi folosi mainile, cand ajung la o sursa inspiratia deja a pierit, si chiar daca incerc sa mai transpun ce imi amintesc, clar nu mai iese ca prima data, cu aceeasi intensitate.....
recitesc vechi postari...si de multe ori ma minunez cum de am scris eu la un moment dat in viata mea asa ceva...si in mod si mai surprinzator, nu ma intreb asta ntr-un sens rau, ba chiar sunt mandra de mine. sustin ce am mai zis: nefericirea te face, sau cel putin pe mine intotdeauna m-a facut sa scriu cele mai frumoase randuri (dupa parerea mea, bineinteles)....cand esti fericit tinzi sa folosesti clisee, si nu neaparat pentru ca toata lumea a cunoscut fericirea, ci pentru ca noi prea putini si prea putin am cunoscut din ea, de aceea tindem sa o comparam cu ceva asemanator si chiar.....uzual nu e asta cuvantul, asta e chiar opusul, dar chiar nu-mi vine acum cuvantul.


cred ca aproape cu totii stim ca schimbarile nu sunt intotdeauna bune..sau benefice, dar tot aproape cu totii cred ca speram ca din ce avansam in viata schimbarile ce se produc cu persoana noastra sa fie...bune..avand la baza experienta anilor si a intamplarilor si invatamintele din greseli si blablauri din'astea. ce te faci cand vrei sa te schimbi inapoia timpului?
intr-un exces de pesimism ma gandeam ca as fi egoista daca as face un copil. adica da, e foarte dragut sa iti intemeiezi o familie si sa ai o jucarie cu care sa te joci vreo 2-3 ani si pe care sa o iubesti dar pe care mai apoi sa o arunci in lume si sa-i lasi si pe altii sa se joace, fiecare, dupa bunul plac cu ea, pana la adanci batranete. batranetele tale si ale lui. pentru ca pana la urma am ajuns sa ne jucam unii cu altii. sa ne jucam pe degete pana cand unul inceteaza brusc sa mai fie folositor, sa ne jucam de-a mami si de-a tati dupa care sa ne jucam de-a faptul ca o sa semnam niste hartii si n-o sa ne mai vedem niciodata. sa ne jucam de-a hotul si prostul. sa ne jucam de-a v-ati-ascunselea cu ale iubirii. sa ne jucam cu banii si sa cumparam produse.
hm, tocmai ce am gasit poza asta. chiar n-am cautat-o. serios.

Dau muzica foarte buna pe Galaxy 92 la ora asta. inspirationala :) doar ca momentul meu a cam trecut. inchei aiurea..e tarziu..si maine ma duc la dentist.

Short (sau scurt)

m-am saturat de scuzele penibile ale anumitor “personajelor” cu privire la sfarsitul unei relatii. De iubire, de prietenie, de amicitie, de blabla. O relatie se termina cand nu mai vrei. Pur si simplu nu mai vrei.  Te indepartezi pentru ca vrei. Nu mai tii legatura pentru ca vrei. Nu conteaza distanta, timpul, ceilalti…nimic. Esti doar tu si dorinta ta de a nu mai continua.

(si nu are legatura cu postul precedent, sau cu oricare altul, ci doar cu dorinta mea de a pune capat unor relatii in care toti ceilalti au ales sa “nu mai vrea”, dar nimeni n-ar recunoaste-o vreodata).

Letter to a lost.

Cred ca mereu o sa ma gandesc la tine... sau e doar un mod dragut de a incepe o scrisoare (cum e asta).
Ai fost singura care a adoptat o scandura din parchetul clasei, si cea care m-a invatat care e diminutivul cuvantului "binisor"...singura care a stiut sa se eschiveze in asa fel de fiecare data- de nu puteam sa o cert de fiecare data, ci doar din cand in cand.
Tu m-ai hugacit pana la sufocare si practic m-ai obligat sa rostesc cuvantul care incepea  cu "te" si se termina cu "iubesc". dar pana la urma asta simteam....a fost prietenie. nu stiu daca distanta a fost de vina sau a fost doar un foarte bun alibi al tau...
as fi vrut sa scriu frumos...dar imi vin ideile prea haotic...caci sunt atat de multe de spus...si n-ai avut timp sa deschizi telefonul ca sa le auzi. oricum nu puteam sa ti le zic acolo pe toate pentru ca stii, o prietenie inseamna o relatie directa intre doua persoane- de ajutor, de comunicare, de ascultare, de.....oricum...era de asteptat. nu multi pastreaza legatura.
dar nu inteleg de ce eu am fost unul dintre aceia de care nu vroiai sa auzi....
o sa am mereu inceputul romanului si mereu asa o sa ramana- un inceput. pentru ca mi-a plecat muza.
nu stiu exact ce a fost in capul meu atunci, dar stiu ca literele alea insirate acolo te faceau sa zambesti, sa te simti speciala si sa fii mereu interesata de mine- de autor.
inca am poze pe perete cu ei, cu tine- esti printre ei. pe vremea aia- erai acolo. 
N-as vrea sa interpretezi asta ca pe un repros sau ca pe un strigat disperat sa ma suni imediat ce citesti (sper ca o sa citesti)- s-ar putea sa nu-ti raspund. te-am iertat deja sau nu-mi mai pasa- ceea ce e mai rau. M-as bucura sa stiu ca esti bine si ca imparti bucurie celor care iti sunt aproape, asa cum am fost si eu candva. Nu stiai tu sa dai cel mai bun sfat, dar gaseai mereu o solutie optimista- in care nici tu nu credeai, dar care ma facea sa ma simt...putin mai bine. Ai fost mereu putin ipocrita dar nu cu rea credinta, ci doar pentru a nu rani persoanele din jur. stii ca nu-mi placea, dar te-am acceptat asa.
Imi placea sa-mi zici ca te gandesti la mine. era o vorba....nu stiu de ce dar ma facea sa trec mai bine peste toate. Nu mi-a placut in schimb ca te-am aparat in fata lor mult timp...pana cand ai inceput sa adopti acceasi atitudine indiferenta si cu mine.
Imi pare rau ca nu m-am multumit cu putin. nu sunt una dintre acele persoane. nu pot sa-ti fiu aproape doar din cand in cand, sau doar cand ai tu chef sau timp. si probabil n-o sa mai vorbim mult timp de acum incolo. si mai probabil ca nu ma vei gasi pe vreun site de socializare. sau probabil ca o sa-mi mai auzi vocea candva- seaca, facand o urare de vreo sarbatoare. dar e trist asa.
Inchei aici. cu punct. si cu oftat.

ampierdutnumaratoarea

uneori cand imi aduc aminte de trecut vin aici.....si rad, si plang, si ma minunez de micile mele aberatii....
intai am scris fara vreun scop.....apoi am scris caci eram trista....am scris sperand ca va observa, si va intelege, cine trebuie.....apoi din plictiseala, din amaraciune....din iubire.....din fericire. 
apoi m-am oprit. cine trebuia sa vada a vazut. si daca nu, a vazut altcineva, si mi-a transformat scopul. cine ma stia fericita, era langa mine. cine era plictisit, gasea altceva, in alta parte. si cine imi cauta nefericirea......n-am mai putut sa mi-o transpun. nici prin poze si nici prin melodii, si cu atat mai putin prin cuvinte. sau poate ca n-a mai fost acolo... sau poate ca inca mai e. si cauta.......isi cauta scopul. imi cauta scop, scopuri....pentru ca de multe ori e doar in van. pentru nimeni sau nimic. e doar o stare. doar o amintire ce doare.

Remember who I used to be

22

De ce functionam... (de Tudor Chirila)

Undeva pe o sosea a lumii o femeie isi sprijina capul pe umerii sotului sau care conduce in noapte catre nicaieri. Inchide ochii si adoarme linistita. Un copil de cateva luni face primii pasi din viata. Isi agata degetele minuscule in mana sigura si atenta a mamei lui. In transeele unui razboi civil cativa soldati acopera iesirea celui mai curajos dintre ei. Un batran moare. Inainte de a pleca isi vede pentru ultima data fiul care il strange dureros de tare in brate. E mai putin singur asa. Intr-un restaurant deasupra marii doi gentlemeni isi strang mainile. Nu e nevoie de vreun contract. Doar mainile lor sigure. O gimnasta se arunca intr-un salt infinit si aproape mortal. Paraseste barna sub privirile incremenite ale tribunei. La aterizare antrenorul pandeste cu incordare de leu. Un copil intra pentru prima data in mare impreuna cu tatal lui. Pe Wembley se executa un penalty. Jucatorul inotarce capul speriat catre coechipierii lui. Sunt acolo, langa el. Cu pumnii stransi. O batrana descumpanita ezita sa-si abandoneze casa in flacari. In fata ferestrei sale o mana intinsa o asteapta sa se salveze. Un pilot de formula 1 se urca fara ezitare in bolidul care-l va purta cu peste 300 de kilometri la ora. Undeva pe o sarma intinsa deasupra unei multimi doi acrobati executa un numar mortal. Un caine conduce un orb. Un vultur isi vegheaza puii la primele lor rotocoale. Un chirurg opereaza pe creier intr-o liniste apasatoare. Un pusti de cinspe' ani se arunca pe spate si priveste cerul in cadere. Bungee jumping. Un rockstar pluteste pe multime. Doi alpinisti se sprijina unul pe altul impotriva gravitatiei. Un betiv salveaza un copil de la inec. Un jucator de snooker loveste simplu, sigur, fara sa ezite. O soprana se lanseaza in cea mai grea acuta a vietii sale. Mii de oameni se cununa in bisericile lumii. Un om lovit de soarta se roaga lui Dumnezeu. Un parasutist deschide in ultimul moment. 

E numai despre incredere. In tine si in ceilalti. Si despre iubire.

(poza de la mine)

21

3 luni inseamna mult….si ajungi sa cunosti oameni, ajungi sa faci lucruri si sa mergi in locuri in care poate nu credeai. Te lasi purtat de vant. Uneori. Dar briza bate mereu si iti aduce multe amintiri pe care simti ca ai vrea sa le schimbi doar cu gandul. Doar ca nu e asa usor.

Poti insa sa transformi amintiri recente dupa modul in care le privesti. Si sa le descrii ca amintiri placute sau mai putin.

Inveti primele cele mai urate cuvinte dintr-o limba straina pentru ca traiesti cu nativii. Si inveti sa-ti iubesti tara si obiceiurile cand ajungi sa le cunosti pe ale altora.

Inveti sa apreciezi siguranta pe care ti-o dadeau parintii cand te tineau de mana ca sa treci strada, sau bratul prietenesc care te tinea din calea pericolului.

Afara e o jungla. Si daca treci ca un neobservant poate poti face fata. Daca ai si putin noroc, atunci e putin mai bine.

Iti astepti randul la cuptorul cu microunde in pauza de pranz citind afise de pe dulapurile din bucatarie. Afise total educative bineinteles. Si iti exersezi engleza incercand sa imprumuti un praf de sare sau exprimandu-ti mania pentru usa uitata deschisa.

Mananci la gramada si te bati pentru coltuc caci ala e cel mai consistent.

Experimentezi gusturi noi si te simti ca la restaurant cand altcineva pregateste masa, iar masina spala vasele.

Inveti sa te descurci singur, intr-o tara noua, intr-un oras nou, sub o alta limba, inveti sa-ti calculezi banii astfel incat sa-ti ajunga si de paine si de inghetata intr-o zi torida, astfel incat sa ai si pentru vreo urgenta la masea si pentru o plimbare cu vaporasul.

Inveti sa suporti fitzele altora si pretentiile de 5 stele ale unora doar pentru ca depinzi de ei, iar cei apropiati iti sunt cam prea departe.

Aflii ca poti rezista inca mult timp dupa ce ai zis ca nu mai poti, si doar o scurta oprire in mijlocul drumului te va intari sa mai mergi inca o buna bucata de drum.

Inveti sa apreciezi linistea cand tot timpul esti inconjurat de oameni care vorbesc sunete ciudate, deloc familiare, pe un ton rezistent, gesticuland si din cand in cand introducandu-te in discutie fara sa o ceri.

Ti se pare ciudat cand astepti rasaritul, si in schimb zaresti dintr-o data doar soarele in mijloc pe cer, si te saturi de cate ori prinzi apusuri, de parca cineva tot incearca sa-ti dea un semn.

Inveti sa te cunosti mai bine pe tine insuti si iti dai seama ca ce ai urat dintotdeauna, vei uri si in deauna ce va urma, si oricat ai incerca sa accepti pe cineva care nu e pe aceeasi cale ferata cu tine, tot paraleli veti ramane, si tot cu ura in priviri.

Improvizezi ustensile de mancat, mijloace de aparare impotriva lighioanelor nepoftite sau a tantarilor vampirosi, folosesti orice coltisor alb al unei foi, impachetezi totul cat mai mic asa ca sa incapa in bagajelul de 2 zile, mananci fast-food si grasimi din lipsa de altceva, si iesi noaptea la plimbare caci colega de camera te-a inchis pe afara.

Inveti sa-i inveti lucruri pe care le stii si de care esti mandru, devii tacticos si dai in perfectiune in batalia dintre natii. Iti tii dorurile pentru tine si zambesti fara motiv cand esti salutat din 5 in 5 minute de persoane pe care ultima data le-ai vazut…acum 5 minute.

Transformi scaunul de la birou in masinuta ambulanta si busesti colegii prea ingropati in munca.

Accepti provocari si porti cu mandrie titulaturi precum popa-prostul sau asshole.

Pleci in aventura vietii tale, dormi pe plaja si o pacalesti pe chelnerita doar ca sa poti sta pe sezlong. Zambesti in coltul gurii si ti-ai asigurat distractia pentru o seara. E dragut sa fii fata.

Incerci sa iti distragi atentia prin orice mijloace gasesti doar ca sa nu te apuce tristetea si ca sa nu iti amintesti de casa.

Si uite asa incerci sa inveti ceva din orice, si sa transformi totul intr-o experienta placuta…..

...au mai ramas 12 zile...

20

Antonia- Marionette
Nu-i mai pun melodia ca ii fac reclama aiurea. adica oricum ii fac dar... :)
ce om normal ar vrea sa fie marioneta cuiva? acu serios....oi fi si eu indragostita, dar cum sa zici ca vrei sa fii marioneta cuiva....c'mon..nu e asta replica uzuala la o cearta daia urata? "ce crezi ca sunt marioneta ta sa faci tu cu mine ce vrei?" =)) cine ii face versurile fetei asteia? sa nu mai zic de sound ca e leit rihanna dar ce mai conteaza....
Nu zic, fata o avea potential, s-a scos cu Morena morena mai lavvv (ea a cantat melodia aia, right?), si poate ar fi trebuit sa continue asa, mai mult pe fundal.
just saying ;)

19

Ma intriga felul unora de a percepe realitatea.

 Sau poate sunt doar prea ne-serioasa pentru lumea asta. Mi-am dat seama ca nimeni nu mai apreciaza nimic, nici macar eu, greu poti face pe plac oricui, iar ideea de perfectiune „in ochii cuiva” s-a stins de mult.

Cred ca nu conteaza foarte mult cate minute freci nesul inainte sa torni apa calda (nu fiarta), sau de cate ori maturi in camera cand in fiecare zi in urma ta vine un nematurat si face mizerie.

Si chiar nu mai conteaza daca dai luciu cand afara e intuneric bezna si nu se mai observa nimic. Sau cat fond de ten folosesti cand iesi cu prietenii la o plimbare banala pe plaja. Oamenii sunt ciudati. Iar eu, n-am sa fiu niciodata o obsedata de curatenie. Ma intriga doar ideea de a locui in jeg.

Perfectiunea a capatat o noua nuanta.

E perfect sa ai sanii mari. Nu e necesar sa stergi pe jos dupa ce ai inundat baia. Apa se evapora oricum.

E perfect sa fie cald, dar nu canicula, frigul pe de alta parte e groaznic, dar racoarea poate fi buna.

E interesant sa crezi ca cel de langa tine face ceva intentionat sa te deranjeze, iar tu incepi sa faci acelasi lucru, in acest mod incepand sa va urati-ignorandu-va si traind intr-un continuu halan-dala.

E dragut sa intalnesti oameni de alte natii. Cu alta cultura, or no culture at all, cu alte perceptii si mentalitati, cu o lene iesita din tipare si totusi intrigare pentru cele mai mici, nesemnificative gesturi.

E greu sa nu fii gelos cand stii ca unul e acolo cu ei, iar tu esti dincolo, cu..tine.

E aiurea sa incerci sa lasi impresii, si sa ti se inteleaga capricii, sa vrei sa dai de inteles si sa starnesti siguranta.

Urasc siguranta. Nu poti fi niciodata sigur de ceva. E un total dute-vino. Daca te-ai dus de mai multe ori de cat ai venit, ai distrus lantul trofic.

Mi se pare stupid sa faci lucruri doar pentru ca asa trebuie facute, doar pentru ca asa e bine, dat, scris, povatuit undeva, departe, aproape, nici nu mai conteaza cata vreme tu nu crezi in asta. Sau.

Sau

Cata vreme observi vreme de-a randu’ ca nimeni nu a zarit gestul tau...demn de....orice altceva.

De ce sa-l faci? Sa nu te mustre constiinta ca ai lasat putina mizerie sub covor? Oricum nu se va uita nimeni pana la primavara, de Pasti, cand se face curatenie generala.

Cred ca am o problema cu asta. De fapt cam cu tot ce tine de lumea asta. Plictiseala ma face sa ma gandesc aiurea. Si sa-mi fie nuvreausapronuntcuvantulsila de cam..orice.

Si oricine.

Inca visez la ceva perfect. Doar in ochii mei.

Nu mai vreau propozitii frumoase care sunt continuate de „dar” si nici fori de plastic pe masa mea la micul-dejun.

Mi se ofera doar cat pot duce. Nu-mi amintesc sa fii primit un cadou pe care mi l-am dorit mult si nici nu mai sper la el.  Ceva mai frumos m-ar soca probabil mult prea tare si ar trebui sa ma astept pentru data viitoare la ceva mai mult, lucru de care nu stiu daca sunt capabila.

Glumeam. Asa ma privesc unii.

As vrea sa ma intalnesc cu mine si sa ma petrec macar o zi. Si as vrea totusi sa nu fie una din zilele acelea in care n-as avea chef de nimic, nici macar de mine.

Deschid apa ori de cate ori e nevoie si tot astept, astept, sa se curete si urmele din mine.

Mi le dezvalui doar din cand in cand doar pentru ca undeva inauntru tot sper ca or sa se vindece. Nu vreau nimic. Si nu-mi place cand imi sunt reprosate pentru o anumita purtare a mea pe care as putea avea-o intr-un anumit moment. Sau mai multe.

Sunt dificila. E o scuza perfecta.

Asta da.

Nu e o lamentare. E o perfectiune, cum ziceam.

Nu-mi place sa stau in preajma oamenilor buni. (bun nu e un cuvant perfect).  Ma simt deloc buna, desi, sub orice alte proportii nu regret nimic.

Nu-mi place sa fiu judecata in liniste. E groaznic.

Daca vreau sa judec, judec.  Iti zic ca sa stii. Sau ii anunt pe altii despre tine, ca sa se fereasca. Sau doar imi exprim opinia si deschid un subiect de dezbatere pe care altii ar putea-o numi barfa.

Orice.

Doar nu tacea cand ai vrea sa-mi spui cat de mult esti in dezacord cu mine, sau cat de dizgratioasa ma simti cu un decolteu adanc.

Mi-am dat seama ca sunt feminina. In felul meu. Si nu-mi plac fetele care sunt intrigant de baietoase. You’ll always be a pussy, no matter how you’ll try, and always have ur period (until ur 50’s).

Ziceam doar asa.

Si nu vreau sa se atace nimeni din acest post, desi, am referiri directe si stricte :) 

18

 Zapada a învatat sa fie zapada 

                                         buruienile sa fie buruieni vîntul sa fie vînt. 

   Numai oamenii n-au învatat sa fie oameni. 

(Ioan Caraion- Numai oamenii)

17

E ciudat cand te opresti din drum. Buimac. Ce s-a intamplat? Dintr-o data ai realizat ca nu se mai aud pasi in urma ta. Intinzi mana si nu e acolo. Nu sunt urme pe asfalt. Nici adieri. Iti simti mana goala. Si sta ca intr-un carcel in pozitia in care ar fi tinut pe altcineva de mana....

Si ramai pustiit si te uiti inapoi de parca a plecat doar pentru o clipa si trebuie sa-l astepti....cateva minute.

Si te pornesti cu greu. Cand stii ca nu te mai urmeaza. Caci parca locul in care vroiai sa ajungi nu era pentru tine. Era pentru voi. Era o destinatie pentru doi.

Si parca lumea cu care te intalnesti nu te mai saluta. Pentru ca nu te recunoaste fara el. Si nici tu nu mai vezi pe altii cand mintea nu are in minte decat reproducerea chipului ce te urma.

Si poate ar fi trebuit sa stai tu in spate, ca astfel sa il vezi mereu dinaintea ta, sa-i urmezi orice miscare, sa-l vezi acolo si sa-i stii itinerariul.

Si te intorci crezand ca poate s-a pierdut si te asteapta chiar acolo. In locul acela. Unde si-a ratacit pasii.

Acasa.

16

Stiu ca s-au scris o multime de interpretari de genul...s-au facut melodii, s-au scris versuri, s-a vorbit, s-a argumentat. Dar parca tot starneste un colt de zambet in coltul gurii....si chiar de nu am prins chiar tot din vremea aceea, ma bucur totusi ca nu am prins nici tot din ce urma sa vina, din ziua de azi....Fragmentul asta e despre. Despre atunci. Dar e dragut, as zice chiar putin altfel pentru ca nu incearca sa blameze schimbarile, ci doar sa le evidentieze, pastrandu-si mandria, pastrandu-si culoarea inca vie a amintirilor. L-am gasit pe scribd, postat de persephona13. Enjoy!

Copilarie cu cheia de gat

Cand ma aplecam pe banca sa scriu, imi impungea capul pieptului. Era o cheie banala de bloc, auriu coclit, cu gust metalic si sarat. Nu i se vedea decat snurul din elastic subtire, care evada de sub gulerul uniformei pepite.

Cheile erau ascunse pe sub haine, lipite de piele si de respiratiile noastre nauce. Din cand in cand, sufocati de panica, ne pipaiam sa vedem daca mai sunt acolo. Traiam tot timpul cu spaima ca "am pierdut cheia". Se intampla..., urmau ore intregi de stat pe betonul din fata blocului,

nemancati, in asteptarea parintilor care aveau sa ne pedepseasca pentru efortul de a schimba yala de la intrarea in casa.

Cheile erau cea mai de pret avutie a noastra. Si nimeni nu trebuia sa afle ca le purtam legate de gat. Eram speriati cu scenarii apocaliptice, in care hotii de apartamente ii urmareau pe cei vorbareti si-i atacau chiar in fata

usii. Intre noi nu ne mai feream. Cand ne schimbam pentru ora de sport, cheile varate sub maiourile tetra ne asezau sub acelasi poloboc crestetele chiluge. Pe atunci era normal sa ai la gat "medalia de la casa", asa cum

azi e normal sa-ti atarne de grumaz un mobil...

ADUSI DE BARZA. N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de azi. Am trait. Pe noi ne-a adus barza si ne-a asezat, ca pe niste coconi, in vatra cuminteniei si a asteptarii. Am crescut infasati ca sarmalutele, printre

gamelele de tabla si olitele de care eram legati la cresa. Eram frumosi, aveam pampoane rosii prinse-n crestete, sub barbie, de carucioare. Am supravietuit deochiului si timpului blestemat in care ne-a fost dat sa ne nastem. Visele noastre, pazite de ochiul pestelui de sticla de pe televizor, erau bantuite de miros de portocala si de baloane de guma "Tipi-Tip".

Citeam pe ascuns "Elevul Dima dintr-a saptea" si "Boccaccio", iar la vedere "Ciresarii" si Jules Verne. Noi nu ne trimiteam SMS-uri, ne fluieram sa iesim afara. "Mama lu’ Cutaaaare... Il lasati pe Cutare afara?"

Baietii isi scriau cu pixul pe tricouri numele fotbalistului preferat. Jucau fotbal pe terenuri decupate din cartoane, iar fiecare nasture avea un nume. Cei care "driblau" erau la fel de pretiosi ca si o minge "Artex". Jucam "Tara, tara, vrem ostasi" si "Flori, fete sau baieti", de-a "v-ati-a" si "arimjimjim, aramjamjam"... Saream elasticul si sotronul desenat cu un ciob de caramida pe asfaltul din fata blocului.

RATIA DE FERICIRE. Singurii nostri roboti erau cei construiti din pachete de tigari lipite. Aveam papusi fara sex, ca ingerii, si bara de batut covoare de langa bloc, unde fetele faceau "exercitii la paralele", imitand-o pe

Nadia. Pocneam cu bolovanul capsele adunate in staniolul de la ciocolata chinezeasca si suflam cornete de hartie prin tevi. Nu aveam Playstation, Nintendo, X box, jocuri video, 99 de canale de televiziune prin cablu, dolby surround, celulare personale, calculatoare, chat pe internet. Dar aveam prieteni... Verile noastre aveau miros de brifcor si gust de susan. Ne smulgeam matricolele cusute de pe bratul uniformei si alergam bezmetici,

ca fluturii in sticla. Ne balaceam cu picioarele intr-o apa nesfarsita, de pe pontonul nici unei sperante.

Luam "Pepsi" pe sub mana de la cantina partidului si mergeam in fiecare vara in cate o tabara de pionieri. Stateam la cozi, "inaintasii" care tin randul, stateam in frig, stateam pe intuneric si aveam cartele. Dar nu stiu

cum de s-a intamplat, am reusit, asa copii cum eram, sa ne luam ratia de fericire. Cate-o portie mica de fiecare, sa ajunga la toata lumea...

DESENE. Noi n-am avut DVD player, ne uitam la diafilme proiectate pe perete. Acelasi ecran fara plasma, unde, in serile in care se oprea curentul, umbrele mainilor inchipuiau animale la lumina lampii cu gaz.

Jucam "fazanul" si construiam masini si palate din placutele metalice de la "Mecano". Doar cinci minute pe zi, inainte de telejurnal, ne uitam la "Mihaela si Azorel", alb-negru, si stiam doar ca Donald arata ca ratoiul-jucarie din cauciuc, cu bluza de marinar. Am supravietuit serialului "Dallas" si-am inventat un joc in care numaram in engleza: "Uan, ciu, sfri/Pamela vrea copii/ Si Bobby nu o lasa/ca este prea frumoasa". Aveam clasoare cu timbre si colectie de surprize cu fotbalisti de la "Turbo".

Ne jucam de-a printesele (un fel de "real life role play game"), beam apa minerala "Aurora" (un fel de MD de-acum) si mancam inghetata "Polar" (fara inlocuitori). Ne coloram guma de mestecat cu varfuri de creioane, ca

sa creada lumea ca-i straina, si ne umpleam pauzele de scoala cu biscuiti "Voinicel"... Aveam sugativa si pic cu care ne stergeam singuri greselile.

Nu luam niciodata "foarte bine" la scoala, dar eram incoronati la fiecare serbare cu coronite uriase din garofite roz.

MAJORATE. N-aveam sali de cinema cu sunet dolby, dar faceam cozi la filme ca sa vedem "Liceeni" sau "Declaratie de dragoste". Ascultam muzica la maguri si casuri aduse de la rusi si inregistram melodii straine de la "Vocea Americii". Noi, unbelievable, n-am avut manele... Si nu ne

faceam dedicatii muzicale in direct, primeam/trimiteam bilete in care ni se cerea/ceream prietenia. Noi n-aveam bloguri pe net, completam oracole pline de poze decupate din almanahul "Cinema" si scriam in loc de mail-uri

lungi scrisori de dragoste. Adidasii "originali" aveau trei dungi laterale, iar scurtele evadari, miros de tigara de la polonezi si de nechezol. Singura casa de moda renumita era solarul de la mare, unde veneau bisnitarii. Noi

nu ne-am dat niciodata beep-uri, aveam la colt de strada telefoane cu fise, cu receptoare prinse-n furca. Ne faceam majoratele si mixam Depeche Mode si CC Catch cu bluzurile de la Modern Talking. Eram imperbi si trimbulinzi, fara sa stim prea bine ce inseamna asta. Eram misto si faini, niciodata cool.

RITUAL. Parintii nostri lucrau in schimburi, unul venea, altul pleca. Pranzul de duminica era o sarbatoare sfanta, pentru ca atunci ne strangeam cu totii in jurul mesei. N-aveam baby-sitter, n-aveam after-school-uri si nici

internet-cafe-uri. In fiecare dimineata, inainte de a pleca la scoala, inghiteam stoici dumicatii de paine integrala unsa cu unt sarat, din care tasneau broboane de apa.

Ne puneam ghiozdanele de carton in spate, bentita elastica pe cap si apoi, ultimul ritual inainte de a iesi pe usa, cheia agatata de gat. Pentru cateva secunde, metalul rece ne anchiloza miscarile. Noi n-am trait mai bine sau

mai rau. Am trait.

15

...si ca sa nu transform de tot blogul asta intr-un photoblog, am decis sa-mi fac unul, iar aici sa-mi las amintirile ravasite, cuvintele tematoare, glasul inimii sau furia colorata, toate ce...au fost odata.
Please visit Iconic. Am ales numele asta pentru ca.....mi-a placut pur si simplu. pentru ca it delivers icons. Initial am zis ca fac un blog cu tematica (poze doar dintr-o anumita categorie), dar deocamdata postez orice poze imi plac, or reblog everything i found interesting.
hope you like it!

For now, the rumors of my life are silent...

14

~


~
The city limits
http://vimeo.com/23237102