vise de copil

- I-ai zis si ei ce dorinta ai tu?
- Singura mea dorinta este sa am o mie de dorinte! Si prima dorinta dintre ele este sa nu mor niciodata.

sunt un strain inauntrul meu.
nu mai stiu unde imi e locul.
fiecare casa si niciuna ACASA....
am strabatut atatea....si atatea au smuls din mine cate o bucata. in fiecare am crezut, in fiecare am avut un nou inceput...in fiecare am investit viata. am trait si m-am atasat de ea.
mi-e dor de casa copilariei mele.
din care am plecat pentru ca eu fix asta eram: un copil. si parerea mea nu conta. trebuia sa mergem undeva unde ne era mai bine. ingropand cu noi amintirile cele mai calde.
mi-e dor de casa din studentie.
unde singura problema era sa nu calcam pe Petrica dimineata si sa nu ne cante Iolanda seara. unde se formau visele despre viitoarea noastra casa ce va sa vie'.
...de casa in care am stat impreuna. acum nu mai eram un copil. acum era problema ca eram prea matura.
usa se deschisese de mult. dar eu o inchideam de fiecare data. nu vedeam ca de fapt ma astepta sa o inchid din afara. ca trebuia sa plec.
acum acasa sunt un musafir lenes. care se bucura de tratatie dar asteapta cu nerabdare sa ajunga inapoi la el acasa...
ma intorc intr-o camera destul de mare pentru o singura persoana....cateva flori plang dupa lipsa mea, asteapta sa le pun apa. peretii asteapta sa le deschid geamul ca sa intre aerul. privelistea de etaj 9 ma astepta sa ma bucur de ea. toti ceilalti sunt satui. vecinul de la parter ma asteapta sa vin bezmetica dupa o zi de munca si sa imi caut cheile 15 minute in fata usii, ca el sa vina sa-mi deschida din interior.
inspir viata acolo unde stau. chiar daca ma insotesc doar 2 ursi de plus. si las o bucata din mine de fiecare data cand sunt nevoita sa plec.
degeaba sufletul nu mi se mai simte acasa.....el n-are unde sa fuga...oricate i-as face eu

anytime

...ain't no sunshine when she's gone,
and she's always gone too long,
anytime she goes away.
and this house just ain't no home,
anytime she goes away......

to be remebered

[x]  go to a concert all by myself and feel great.

checked!

rule

Rule no. 1:
No eye contact.



[update] Unless you like the guy!

dar de ce?

in mod normal nu ma bag peste alegerile celorlalti.
ok, poate doar peste alegerile celor cu care imi permit.
si chiar oricine e liber sa faca ce vrea.
dar serios chiar nu va mai saturati de feisbucu' vietii?
mor cu feisbucu'. nu mai pot cu feisbucu'.
da, da, stiu, voi il folositi doar pentru a va juca. doar pentru a tine legatura cu vechi colegi, actuali prieteni care de fapt nu's prieteni, 'is doar niste imagini pe net. de fapt voi nici nu prea intrati pe el. il folositi "doar asa sa fie"...ca nu strica.
ba strica frate, ba strica. pentru ca va ascundeti dupa deget. asta strica cel mai mult.
zau nu stiu ce va place atat, dar eu una m-am saturat de intrebarea "ai feisbuc?"
nu frate n-am. NU AM!! rahat.
aaa dar cum?? dar de ce?? dar e imposibil!!


a, si mai era o vorba:
**not sure if I hate Facebook or just everyone I know**

la adio tu

Se afla litere si farduri 

Si niste munti sunt intre noi 

Dosare-nchise, triste garduri 

Si nici n-o sa mai vina apoi. 

In pragul iernii absolute 

Saruta-mi tampla alba, hai 

Si-apoi scufunda-te si du-te 

In orizontul altui grai. 

De ce sa-ti spun la revedere 

N-as mai avea nici un motiv 

"Adio" drepturile-si cere 

Ca te-am pierdut definitiv. 

Si de la mine pana la tine 

Cuvantul insusi va-ngheta 

Nici sa te strig nu stiu prea bine 

Iubita mea, pierduta mea. 

Cand te-am vazut ultima oara 

Stiai si tu, plangeai si tu 

Si-ai plecat cu tot cu gara 

Nici tren nu mai exista, nu. 

Eu m-am intors inca o data 

Voiam sa vin pe urma ta 

Dar unde-i linia ferata 

Parca a luat-o cineva. 

Eu ti-as mai spune amanunte 

Destinul de-as putea sa-l schimb 

Iubita mea de peste munte 

Iubita mea de peste timp. 

Pe cea de-atunci n-o voi gasi-o 

Si eu acela am murit 

Sub cinic nuclear adio 

Noi bietul cuplu parjolit....

Adrian Paunescu, Vasile Seicaru

de 8

I wish someone told me any of these today....

*

*

*

*

*

*Postate de Silver Church

e una

E una din zilele în care problemele mă extrag din ordinea firească a lucrurilor și importanța mea ca ființă pe pământ capătă dimensiuni exagerate. În proprii mei ochi, cel puțin. Una din zilele alea în care ești orbit de cât crezi tu că însemni. În care uit fără să vreau că undeva în Bucegi, liniștea cărărilor jepilor nu poate fi tulburată de însemnătatea mea(...) E una din zilele alea în care ești mai puțin crezând că ești mai mult.

Scris de Tudor

5

Cele 5 stagii ale durerii:

negarea
furia
negocierea
depresia
acceptarea

Mai poti sa-mi oferi ceva?

schimbari

Si uite-asa
se schimba-n rame fotografii,
se schimba oameni, din copii,
se schimba-n suflet inimi,
in minte ganduri,
pe fata zambet....
Se schimba afara vreme,                                                      

in calendar luni,
in viata...vieti.
Se schimba apusuri in sfarsit
si nori in ploi..
Se schimba tipete-n tacere
si regrete in...secrete.
Se schimba dragoste-n nimic
si sinele in toti
Se schimba opinii si pareri...
introduceri in concluzii...
Se schimba lacrimi in curaj,
Se schimba caractere,
raman numai modele.
Se schimba vreau, cu poate, dar..
Se schimba DA cu n-am...habar
se schimba-adrese si locatii,
perdele, haine, decoratii.
Se schimba dati, raman doar zile
se schimba sarbatori cu..tine
se schimba tot, raman doar eu.
si eu ma schimb...
in rau.
insa mai greu...

de iarna in Bucuresti

..in sfarsit am gasit o poveste draguta de iarna. E scrisa, dar mai ales reprezentata intr-un mod spectaculos in fotografii de Vlad Eftenie.
Restul fotografiilor le puteti vedea Aici. Superbe!

Iarna în Bucureşti. Ne aşteptăm să ne surprindă, mereu. Un alt paradox tipic, adăugat peste atâtea altele. Şi iat-o, în toată splendoarea ei. Ca pieton, nu ai mai ieşi din casă. Ca şofer, nici atât. Iată însă că fotograful află în venirea tumultoasă a iernii urbane un pretext numai bun de a deveni explorator printre nămeţi. Când toată lumea stă în casă, cineva trebuie să vadă ce se mai întâmplă pe afară.

Am aflat zilele acestea un alt Bucureşti. Cel de sub zăpezi e bine mulţumit, cu caniculele şi traficul lui zilnic. Cel de peste zăpezi e liniştit, te lasă să te asculţi, marea albă curăţă totul, şi praf şi sentimente. Navighezi prin ninsoare şi descoperi o altă realitate cotidiană care aduce cu ea o nouă stare. Deşi vremea e critică spre portocaliu, conform codului anunţat la televizor, cei câţiva oameni întâlniţi pe stradă au ceva din familiaritatea şi naturaleţea unui om de la munte pentru care zăpada e un mediu natural de acţiune. Un spirit pozitiv de comuniune pluteşte peste albul viscolit, troienit. Ne întâlnim şi vorbim, dau politicos bineţe şi aflu o poveste. Schimbăm un gând bun şi mergem mai departe, printre nămeţi. Frig? Alunecuş? Zăpadă în pantofi? Ud de 5 ore? Şi ce dacă? Senzaţiile fizice rămân undeva ca un ecou stins în faţa minunii albe.

În zilele trecute am parcurs centrul Bucureştiului în ture foto multiple, căutând să descopăr, să descarc o senzaţie acută de nevoie de explorare. Imaginile prezintă secvenţe de pe bd. Mihalache, Piaţa Victoriei, Magheru, Ateneu, Cişmigiu, Centrul Vechi, calea Victoriei, cursul Dâmboviţei, Piaţa Unirii, zona Armenească.  Bucureştiul pe care îl străbat la pas în fiecare zi îşi arată astăzi o nouă înfăţişare. Nu mi-e dor niciodată de iarnă, dar îmi e dor de starea pe care o aduce şi care transformă oraşul şi oamenii. Din fericire am aflat ceea ce căutam, din peste 3000 de imagini realizate, câteodată fără să mai văd prin vizor, fără să-mi mai simt degetele, dar cu căldură în zâmbet şi în spirit. 

intrebari ce n-asteapta raspuns

G: "Ma simt ca la 14 ani. Ai facut tu cumva sa fim ca la 14 ani. Mai aveam doar sa ne asezam pe scari in fata blocului. Vrei sa facem si asta..?"  :)

no strings attached

Si-atunci i-am spus inimii sa plece acasa, caci planurile mele n-aveau nicio legatura cu ea.