de iarna in Bucuresti

..in sfarsit am gasit o poveste draguta de iarna. E scrisa, dar mai ales reprezentata intr-un mod spectaculos in fotografii de Vlad Eftenie.
Restul fotografiilor le puteti vedea Aici. Superbe!

Iarna în Bucureşti. Ne aşteptăm să ne surprindă, mereu. Un alt paradox tipic, adăugat peste atâtea altele. Şi iat-o, în toată splendoarea ei. Ca pieton, nu ai mai ieşi din casă. Ca şofer, nici atât. Iată însă că fotograful află în venirea tumultoasă a iernii urbane un pretext numai bun de a deveni explorator printre nămeţi. Când toată lumea stă în casă, cineva trebuie să vadă ce se mai întâmplă pe afară.

Am aflat zilele acestea un alt Bucureşti. Cel de sub zăpezi e bine mulţumit, cu caniculele şi traficul lui zilnic. Cel de peste zăpezi e liniştit, te lasă să te asculţi, marea albă curăţă totul, şi praf şi sentimente. Navighezi prin ninsoare şi descoperi o altă realitate cotidiană care aduce cu ea o nouă stare. Deşi vremea e critică spre portocaliu, conform codului anunţat la televizor, cei câţiva oameni întâlniţi pe stradă au ceva din familiaritatea şi naturaleţea unui om de la munte pentru care zăpada e un mediu natural de acţiune. Un spirit pozitiv de comuniune pluteşte peste albul viscolit, troienit. Ne întâlnim şi vorbim, dau politicos bineţe şi aflu o poveste. Schimbăm un gând bun şi mergem mai departe, printre nămeţi. Frig? Alunecuş? Zăpadă în pantofi? Ud de 5 ore? Şi ce dacă? Senzaţiile fizice rămân undeva ca un ecou stins în faţa minunii albe.

În zilele trecute am parcurs centrul Bucureştiului în ture foto multiple, căutând să descopăr, să descarc o senzaţie acută de nevoie de explorare. Imaginile prezintă secvenţe de pe bd. Mihalache, Piaţa Victoriei, Magheru, Ateneu, Cişmigiu, Centrul Vechi, calea Victoriei, cursul Dâmboviţei, Piaţa Unirii, zona Armenească.  Bucureştiul pe care îl străbat la pas în fiecare zi îşi arată astăzi o nouă înfăţişare. Nu mi-e dor niciodată de iarnă, dar îmi e dor de starea pe care o aduce şi care transformă oraşul şi oamenii. Din fericire am aflat ceea ce căutam, din peste 3000 de imagini realizate, câteodată fără să mai văd prin vizor, fără să-mi mai simt degetele, dar cu căldură în zâmbet şi în spirit.