marți, decembrie 24, 2013

rezolutie. ultima

A fost un an plin….
Si abia astept sa treaca si sa ii spun adio....
 Sa le spun adio ultimilor 3 ani care aproape ca m-au ingropat.
Care m-au adancit intr-un loc in care eu nu mai eram eu.
Abia astept sa treaca, si odata cu el sa treaca si tot ce mi-a facut rau.
Odata cu el sa pot sa constientizez ca....lipsa pe care o simt si o traiesc nu va fi inlocuita atat de usor. Nu poate fi inlocuita atat de usor oricat as vrea sa cred ca da. Si mai ales – nu de acceasi persoana.
Vreau sa am puterea sa imi strang toate amintirile surprinse in fotografii intr-o ordine cronologica care sa ma faca sa fiu mandra ca le-am trait peste ani. Momentan nu pot decat sa le ascund. Sa-mi ascund fericirea traita odata. Care mi s-a furat.
Pentru ca e minunat sa retraiesti niste momente frumoase cand stii ca au sa vina inca multe de acum inainte. Dar e al naibii de greu sa le privesti cand stii ca totul s-a oprit acum. Ca nu exista continuare. Ca nu mai poti schimba nimic. Ca nu mai poti lua nimic inapoi. Desi ai vrea macar....sa crezi ca da.
De Craciun nu vreau decat liniste.
Nu vreau sa ma mai intrebe nimeni ce mai faci. Cum ma simt. De ce?
Nu vreau sa-mi urezi nimic.
Nu vreau sa-ti urez nimic.
Nu vreau sa lasam totul „in bune conditii” pentru ca din pacate se pare ca nu eu aleg aceste conditii, ci in continuare mi se impun de catre tine.
Tu alegi cand sa fii mai indiferent decat cu un dusman.
Tu alegi cand sa suni ca un strain.
Tu alegi cand inca mai ai chef de mine.
Si cand sa te descotorosesti  de orice amintire a mea care ramasese in preajma ta.
Anul nou vreau sa ma pastreze in integralitatea mea.
Si sa-mi aduca doza aceea de....liniste.
Nu vreau ca fericirea mea sa mai depinda de ora la care cineva se intoarce acasa.
Sau de cat de mult imi e apreciata o masa pe care am pregatit-o cu atat drag.
Nu vreau sa mai depinda de felul in care cineva alege sa-si iroseasca viata.
Si nici de numarul tigarilor ramase intr-un pachet.
N-o sa pot sa fiu ignoranta. Si nici sa nu mai simt peste noapte nimic. Nu am puterea asta. Nu am puterea pe care o au altii si nici nu o vreau.
Faptul ca inca simt imi va reaminti inca o data intensitatea trairilor de pana acum.
Imi va reaminti inca o data ca sunt OM.
Ma va regasi in fiecare cantec prost despre dragoste.
Imi va reaminti in fiece circumstanta ca am mai facut asta o data, am mai trait asta poate o data, dar atunci a fost altfel. Atunci a fost mai bine. Atunci a fost mai rau. Atunci a fost diferit. Acum e diferit.
O sa pot face niste diferente. MAJORE.
Vreau ca noul an sa ma ajute sa ma regasesc pe mine.
Si sa-mi strang in jur doar persoane care stiu sa ma aprecieze.  Si care stiu sa imi spuna in fata atunci cand ceva nu e ok. Cand gresesc.
Care nu se tem sa spuna „imi pare rau” si nici „ai avut dreptate”.
Care nu se tem sa spuna „te iubesc”, si nici „aici se incheie totul”.
Multumesc celor 5 secunde de nebunie care m-au facut sa zic „eu trebuie sa plec”.
mi-am lungit agonia, dar macar am avut curajul sa fac toata treaba in locul tau. Te-am scutit de un efort imens. Nici macar n-a trebuit sa ma vezi. Nici macar n-a trebuit sa mai imi suporti vreo lacrima.
Vreau ca noul an sa-mi aduca ploaie in care sa-mi ascund lacrimile, vant care sa mi le imprastie, soare care sa mi le usuce, si frig care sa mi le inghete. Pentru ca cel care mi le va mai vedea vreodata sa stie sa le aprecieze. Caci mereu vor curge atunci cand inima imi va obosi. Si niciodata nu vor fi in zadar, asa cum tu le-ai considerat...
n-am nicio rezolutie pentru nimeni altcineva.
Fiecare se va pierde pe drumul vietii sale.


Eu tocmai am trecut de o curba deosebit de periculoasa.  Ti-am cedat trecerea, si acum pornesc din nou, pe verde.....