Timp

 Nu poti sa nu plangi cand vezi pe cineva ca vorbeste cu o cruce.

Cumva, ajungand acolo la mormant dupa mai bine de…2 ani, m-a izbit dn nou durerea mortii voastre. Si am ramas fara cuvinte. Fara unele care pot fi auzite de om, dar in mintea mea se derulau o mie de ganduri pe care fix in acel moment le impartaseam cu voi.

Sarut-mana! Iertati-ma ca n-am mai venit de atat de mult timp. Doar ca stiu ca oricum vegheati asupra mea oricand si oriunde. Va bucurati toti sa ma vedeti acum aici si imi spuneti sa nu mai plang. V-ati intalnit cu 2 dintre copiii vostri si acum nu mai sunteti atat de singuri acolo.

Suntem noi, in schimb, mai singuri si mai goi pe dinauntru, fara auzul glasului vostru bland. Fara povestile despre vecini. Fara rugamintile sa luati din bucatele preparate cu drag. Fara intrebarile sincere de cum o mai ducem si ce mai facem.

Stiam ca daca rostesc cu voce tare orice aveam in minte sa spun as fi plans si mai tare. M-as fi auzit vorbind singura cu o cruce, de lemn, de piatra, cu niste flori de plastic, cu un gard de pier, cu o candela pe jumate terminata, cu pamant reavan.

Am plecat cu promisiunea ca desi nu o sa revin prea des, in minte o sa-i port mereu.

Mai am insirat dar nu mai pot, nu acum.

Cine

 Cine mai e aici? 

Nonsensuri

 Cred ca as fi putut sa fiu o actriță bună. Rad dacă vad baloane de săpun și plâng dacă dai play la imnul tarii.

Mă emoționează teribil tropotul de aplauze de la finalul unei piese de teatru sau de la finalul unui concert. Și atenție, eu nu sunt pe scena!

Mă mișcă orice, practic, și o pala de vant.

Nu ma bucura în schimb orice. Nu te poți aștepta să mă bucur enorm în anumite situații doar pentru ca majoritatea oamenilor s-ar bucura, sau ar simți plăcere nemărginită fata de un anumit lucru, întâmplare, ocazie, situație. Doar pentru ca e comun și majoritatea ar reacționa într-un fel. 

~

Ce voiam sa spun de fapt... Cunoaște cineva sentimentul ala de tristețe în care te simți ca într-un film și parca știi ca cineva te urmărește din umbra sau de pe un ecran? Și parca ți-ai dori ca să-i fie mila cuiva de tine? Sau cineva sa rezoneze cu durerea ta? Sa ți-o împărtășească..? Sa știi ca cineva te vede, te simte, te aude fără să-i vorbesti, te înțelege fara să-i explici... Probabil asta e definiția unui prieten.... 

~

Tu cu ce îți alimentezi tristețea? 

de inceput

 Sa radeti....pentru ca rasul e muzica sufletului;

sa va jucati...este secretul tineretii;

sa fiti buni...e calea spre fericire;

sa cititi...e fantana intelepciunii;

sa ganditi...este izvorul puterii;

sa fiti calmi...este cheia succesului

si sa iubiti...este ratiunea de a trai...o viata lunga si buna!

-Horatiu Malaele-

https://www.youtube.com/watch?v=ravDwWmrptc 

poate e un discurs de demult, dar eu abia l-am descoperit. am ras si am plans. atat.

Vis

 Dacă am început sa te visez, înseamnă că subconștientul meu s-a obișnuit cu tine, s-a împăcat cu alegerea mea, aceea de a te fi ales pe tine, te-a adoptat și ți-a deschis calea către visele mele, nu doar către realitate, te-a pus alături de toți cei trecuți, cu care rănile nu s-au închis, dar odată tu, ajuns acolo, de la fata locului, vei putea poate, mai bine, sa le închizi, mai repede.....

caseta

 Weekendul trecut am revazut impreuna cu familia o caseta veche de 22 de ani.

As expected, cam jumatate din cei care apareau acolo, astazi nu mai sunt printre noi si cu alti cativa am rupt total legaturile. A fost un amalgam de emotii vizionarea acelei casete. ne-a purtat pe toti in timp. Un timp in care evenimentele se petreceau in casa, nu in restaurante fancy, in care oameni dragi veneau sa iti fie alaturi in momente importante din viata ta, un timp in care nu conta cat de mic e spatiul, tot se gasea loc sa incingi o hora intr-un hol super ingust, un timp in care rautatea era mai putina, veselia era mai mare, un timp in care fratii isi vorbeau intre ei, un timp in care parinti, bunici, traiau.

La un moment dat m-am trezit ca plang razand sau rad plangand, vazandu-l pe bunicul care era vesel si mandru, bucurandu-ma de bucuria lui din acele vremuri, dar in acelasi timp intristandu-ma de tristetea mea si de lipsa lui din aceste vremuri.

A existat un timp in care noi ne-am jucat cu copiii pe ulita pentru ultima data. si nici macar n-am stiut asta.

asa cum a existat o data - care avea sa devina ultima data cand vedeam pe cineva drag; ei aveau sa plece, dar nimeni nu avea sa stie asta.

ni se spune mereu sa ne despartim mereu de cei dragi folosind cuvinte calde, sa ne bucuram de fiecare clipa, bla bla, e o teorie pe care o stim, desigur. Dar pe care e foarte greu sa o punem in practica de multe ori. Poate ca totusi e mai bine sa nu stim cand acele ultime dati vor avea sa fie..... 

neterminat

 Acasa nu pot inceta sa fiu copil.

Cumva, incap inca in hainele pe care le aveam in liceu. nu in toate, dar in majoritatea.

nu ma machiez niciodata si coafura mea e un coc in varful capului.

ma prostesc si am "inside jokes" cu sor'mea, trecuta si ea de 20 de ani.

nu prea gatesc, nu prea fac nimic spectacular sau care sa tina de experienta de 30 si putin de ani.

rad aiurea si incerc sa ii fac si pe ceilalti sa rada.

I feel childish and i act like it, I feel good about it.

Dar mai sunt si momente in care ma intreb totusi cum ma vede tata.

ce si-ar fi dorit el sa vada de la fiica lui de 30 de ani? ce mi-as dori eu ca mama sa vad la copilul meu daca as avea unul de 30 de ani?

In ce moment ar trebui sa urc copilaria in pod si sa start acting more mature goddamit ?

At some point am crezut ca odata cu casatoria o sa vina si aceasta "responsabilitate", and it did. I mean, sunt pana si in comitetul executiv al blocului...that has to mean something, right?! :) 

Altii spun ca maturizarea o sa vina in momentul cand voi deveni mama. si toate grijile pe care le-am avut vreodata se vor fi inzeci, indreptate toate catre odrasla si catre dropul de sare care toata viata va atarna deasupra capului sau.

Uneori "copilareala " e buna, alteori o simt ca pe ceva care ma apasa si pe care nu pot controla. imi pare ca altii sunt mult mai "ajunsi" ca mine la capitolul asta si ca poate unele decizii in viata le-as fi luat in alta directie.

Alteori imi e teama ca un anumit eveniment mi-o va fura brusc si brusc va trebui sa invat sa traiesc ca un matur. De cele mai multe ori maturitatea intervine cand pierzi pe cineva drag sau in urma unor evenimente nefericite. atunci copilul din tine se ascunde si este atat de greu sa il mai faci sa iasa. De asta imi e teama. 

poate ca o copilarie "neterminata" sau intrerupta are si ea un rol aici, sau poate pur si simplu casa parinteasca, oamenii dragi si lucrurile vechi imi amintesc atat de mult de copilul de odinioara ca nu lasa adultul de la Bucuresti sa iasa la iveala....and after all, why should it?!

Hygge

 

Ce e pentru tine hygge?

Ce iti aduce o stare de liniste si bunastare?

Nu obisnuiesc sa functionez dupa un model anume, nici dupa reguli si proceduri, nici macar dupa invataturile altora, dar asta e prima mea carte de oameni mari cu poze pe care am primit-o :)) si vorbeste si despre o stare de bine. Nu am citit-o inca, dar o savurez. ma uit la poze, fac notite si o rasfoiesc aproape zilnic.

Si am aflat de zece cuvinte si sintagme unice din intreaga lume, si ma gandeam ce cuvinte unice am avea noi si care sa nu aiba corespondent intr-o alta limba straina.....

• IKTSUARPOK [Inuita] = sentimentul de anticipare, ca atunci cand te uiti afara, pe geam, sa vezi daca vine cineva.
• FRIOLERO [Spaniola] = o persoana foarte sensibila la vremea rece
• CAFUNE [Portugheza braziliana] = trecerea delicata a degetelor prin parul persoanei iubite
• HANYAUKU [ Rukwangali, Namibia] = sa mergi pe varfuri pe nisipul cald
• BUSAT [nordul Scandinaviei] = un ren mascul cu un singur testicul foarte mare
• UTEPILS [Norvegiana] = sa stai afara intr-o zi insorita si sa savurezi o bere
• TSUNDOKO [Japoneza] = achizitionarea constanta de carti pe care nu le citesti niciodata
• GATTARA [Italiana] = o batrana care-si dedica viata pisicilor maidaneze
• SCHILDERWALD [Germana] = o strada cu atat de multe semne de circulatie, incat te ratacesti
• RIRE DANS SA BARBE [ Franceza] = sa "razi in barba" retinut, in timp ce te gandesti la ceva din trecut.

^_^

*pic from here

*notes from the book

3...

M-a inspirat postarea asta: https://lucialoredana07.wordpress.com/2021/01/20/33-parca-nu-s-ai-mei/ 

 I feel you so much here. 30, 31, 32...cine ii mai numara?! imi place cand lumea e surprinsa cand le zic cati ani am...wai, dar nu arati deloc! in fact, i don't, but i do feel them. uneori imi pare ca n-am facut nimic in astia treijdaani, alteori imi pare ca am trait atat si atat de mult iar unele lucruri as fi vrut sa nu le fi aflat vreodata. sa nu stiu niciodata cum e sa pierzi pe cineva drag. sa nu stiu cum e sa ranesti voluntar pe cineva. sa nu stiu sa spun cuvinte urate. sa nu pot auzi cuvinte urate. sa nu visez imposibilul. sa nu regret vreo clipa. sa nu iau decizii fortata de imprejurari. sa nu fac concesii doar de teama de singuratate. sa nu repet greseli voluntar. sa nu astept sa treaca anii. sa nu-mi inund ochii de atat de multe ori. sa nu sa nu sa nu.

dar da. dar da. dar da.

20.21

 Revenire in forta. asa deci?

Ciudat, simt si o bucurie ca mai sunt cativa care intra aici, dar si o presiune acum ca cineva asteapta ceva de la mine.....

Doar ca de data asta nu e vorba de un copil, ci e vorba doar de cateva ganduri asternute in cuvinte.

Cred ca sunt sute de articole si postari pe internet care abordeaza presiunea sociala care se abate asupra femeilor ajunse la o anumita varsta in ceea ce priveste copilul pe care TREBUIE sa il aiba. Nu am cum sa exprim ceva in plus fata de tot ce e deja scris, pot doar sa ader la asta si sa pun in fata hastag #imaffected.......

~~~~

Cred ca cele mai misto dar totodata cele mai apasatoare ganduri imi vin in cele mai nepotrivite momente, atunci cand nu am posibilitatea de a le scrie. mergand pe strada, facand cumparaturi, poate chiar in somn?! Le traiesc, mi le recit in minte si imi zic ca o sa le trec aici, dar apoi bataia noptii le duce mai departe si ma face sa le uit, sau sa le aman pe termen nedefinit.

~~~~

Cineva mi-a zis ca This blog has a heart.......it does...

~~~~

Mi-am adus aminte de prietena mea pe care am pierdut-o dupa 10 ani de zile.

Nu, nu a murit. Doar ca am pierdut-o eu. sau ea pe mine.

Suntem nascute in aceeasi zi. Ce ironic, nu? Am crezut ca e un semn de la cel de sus cand mi-a adus-o in cale intr-un moment al vietii in care eram putin pierduta. Era sora mea. M-a calauzit, m-a ascultat, m-a ajutat in cele mai grele momente ale vietii mele.

si am pierdut-o. dupa 10 ani.

In incercarea mea prosteasca de impacare am intrebat-o daca n-ar mai fi nimic de zis. I-am zis ca stiu ca atunci cand 2 oameni maturi se cearta, supararea lor va tine toata viata. Asa am vazut eu la adultii care m-au inconjurat. A zis ca stie si ea asta. dar atat.

Dupa cateva luni insa cineva a convins-o sa imi scrie un email. in care mi-a dat explicatii, sau a incercat. in care s-a descarcat de tot ce adunase. s-a descarcat pe ea si m-a incarcat pe mine. in care mi-a spus ce om toxic devenisem. cel putin pentru ea. 

n-am putut niciodata sa-i mai raspund.

n-am putut sa o inteleg. nici nu stiu daca am iertat-o. poate chiar sunt un om rau.

o visez uneori, dovada ca inconstientul meu inca nu a incheiat socotelile. dovada ca lucrurile ar fi putut sta altfel. in alt context. regasesc peste tot poze cu ea, texte, scrisori, mesaje, semne ale convieturii noastre impreuna.

M-am simtit mult timp goala fara ea, desi avand un partener langa mine.

Stiu ca acum nu mai am pe nimeni pe care sa sun la orice ora din zi si din noapte, sa chem sa ma ajute si sa stiu ca o sa vina. stiu acum ca nu mai am cui sa impartasesc cele mai scufundate ganduri. dar stiu si ca am devenit brusc mai matura. nu ca ultimul an nu ne-ar fi imbatranit deja pe noi toti. nu ca pierderile suferite in ultimul timp nu ar fi contribuit deja la asta. dar da, din acel moment a trebuit sa ma descurc singura. m-am regasit in urma cu 10 ani proaspat ajunsa in Bucuresti, si mi-am imaginat cum ar fi fost parcursul vietii mele fara ea. m-as fi descurcat? sigur ca da. as fi fost mai fericita sau mai trista in clipa de fata? ceva sigur ar fi fost diferit.

Oare ce impact am lasat eu in viata ei, asta nu stiu. oare am fost un factor la fel de important, am ajutat la randul meu la fel, am facut sa conteze totul?!

Poezie

O sa las asta aici....culmea, am descoperit o poezie intr-un episod al unui serial pe care il urmaresc.
Imi place mult. Parca iti da forta...

INVICTUS

de William Ernest Henley

traducere de Leonard Neculae

Trecând de noaptea grea din jurul meu,

Neagră ca iadul, fără de sfârșit,

Îi mulțumesc oricărui Dumnezeu

Pentru sufletul meu necucerit.

În gheara sorții strâns fără cruțare

Nu am dat înapoi și n-am strigat

Lovit de întâmplările amare

Capul mi-e-nsângerat, dar nu plecat.

Dincolo de blesteme și de lacrimi,

Pe-acest tărâm de umbră subjugat,

În anii plini de-amenințări și patimi

Sunt și voi fi la fel, neînfricat.

Nu mai contează cât de aspru-i drumul,

Ce liste cu pedepse vin mereu,

Eu, azi, al sorții mele sunt stăpânul-

Sunt căpitanul sufletului meu.

credit: https://www.instagram.com/elleanorske/

Al doilea negru

Ce motive sa traiasca ii mai poti da unui om ajuns la 85 de ani, dupa ce singura persoana pentru care mai traia l-a parasit si s-a dus intr-un loc cu soare si multa verdeata, dupa cum suntem indemnati sa credem? Persoana cu care isi legase viata intr-o casnicie de mai bine de 50 de ani, pe care o cunostea cu mult inainte de atat, pe care o ingrijise la pat in ultimii 5 ani, pe care o spalase, careia ii gatea, pe care o hranea, cu care vorbea ca ea sa nu uite, careia ii promisese ca va trai doar pentru a avea grija de ea. Lumea lui s-a prabusit odata cu ea. Ce motive sa ii mai dai? ca ar fi bine sa mai traiasca, sa stea in casa si sa se ingrijeasca, sa se hraneasca si sa se uite la televizor asteptand cuminte ca nepotii si copiii sa il viziteze...o data pe luna poate?! Il poti condamna? Il poti condamna ca si-ar fi dorit sa sara in groapa aia de pamant odata cu ea? il poti condamna ca nu mai vrea sa mai manance? ca nu vrea sa mearga la spital? ca nu vrea sa fie operat, tratat, ci doar lasat sa moara, sa se duca o va putea reintalni pe ea...?
Ce facem pentru batranii nostri? cum ii putem consola...?
ma simt atat de neputincioasa si ma doare durerea lui...
de o saptamana astept in fiecare zi doar ora 16 cand usa cu cartela se deschide, cand imi iau botosii de plastic in picioare si ma duc la patul lui unde il mangai asa cum nu l-am mangaiat niciodata cand era bine, in putere si statea in picioare....
suntem nascuti in aceeasi zi. si niciodata ziua mea nu va mai fi motiv de sarbatoare daca el nu va mai fi.

2020. primul negru

Bunica sta moarta pe masa din sufragerie.

Moartea...abordata de atatea domenii si de atatia.

Ne uitam la filme in care oamenii mor in diferite feluri, in care sunt impuscati de exemplu iar noi tinem cu personajul principal, ne dorim sa moara personajul negativ si ne transpunem in el dandu-ne cu parerea si spunand ce lucruri terifiante am fi facut noi in locul lor.
citim in carti de personajele care mor, circumstantele respective sau ce impact produc asupra celorlalte personaje, ne face placere sa aflam asta.
jucam jocuri cu batai, pistoale, puteri magice in care omoram personaje fictive si ne face placere cand reusim asta.
auzim la stiri de morti spectaculoase sau nu, accidentale sau nu, ciudate, normale, banale, la noi in tara sau in alta tara, la noi in oras sau pe alt continent si suntem curiosi sa aflam detalii, gustam stirea, ne minunam pe mai departe.

dar nimic din toate astea nu se compara cu moartea care apare in preajma ta. cand cineva drag dispare pur si simplu din viata ta.
Brusc nu mai traiesti un film, nu esti pe urmele unui infractor, nu poti sa il invii in capitolul urmator, nu poti sa dai undo, nu poti sa schimbi canalul. E aici. E langa tine. Moartea e vie.

Cumva am fost ferita de evenimente nefericite. Am avut multe prietene si prieteni care nu mai aveau de mult bunici, sau poate chiar si unul din parinti. N-am putut niciodata sa ma pun in locul lor pentru ca nu am avut cum. Spuneam cu mandrie ca pana la varsta de 29 de ani eram fericita "posesoare" a 2 parinti biologici si ambii bunici aferenti - 2 mamai si 2 tatai cum ii numeam eu. Toata lumea era foarte surprinsa cand le spuneam si cumva simteam ca sunt invidiata pentru asta.
Acum unul din cei 4 m-a parasit. Adunase niste ani de chin si suferinta la pat. Toata lumea se astepta la asta. Toata lumea isi dorea ca cineva sa ii curme suferinta. Sa nu se mai chinuie, asa se zice. De multe ori il intrebam pe Dumnezeu ce plan ciudat mai are si ce vrea sa demonstreze tinand-o asa in agonia asta. Iar cand intr-un final se intampla, cu toate ca stii ca i-ar fi mai bine asa, inevitabil te loveste un gol, o realitate, aceea ca nu vei mai revedea persoana respectiva decat in amintire.

nu cred ca e un post dragut pentru un "come-back", dar cred ca doar trebuia sa insir lucrurile astea aici, ca sa imi aduc aminte peste timp...

?

Mai e cineva aici?

a 2a cadere

As fi vrut sa ma astepte in fata casei, sa fie acolo cand ajung, desi n-ar fi avut cum sa stie cand se va intampla asta, pentru  ca nu m-a intrebat, pentru ca  nu mai conta....
A fost ca si cand mi-am luat o piatra de pe inima, dar in schimb am lasat sa cada peste un bolovan mare, imens...
Ii interziceam inimii din nou sa mai simta. iar acum nu mai puteam sa respir. era ceva ce ma apasa rau...ma apasa inima? ma apasa pe piept, pe plamani? respiram greu si ma dureau coastele cand o faceam. privirea imi era paienjenita de lacrimi...ploi din suflet.
El nu era acolo.
simteam ca as fi vrut sa scriu toate astea. tot ce simteam, prin toti porii in mine.
ma simteam ca un personaj dintr-o carte si as fi vrut sa stiu cum m-ar fi vazut altii, care ma citeau. ma vedeau mai urata? ma vedeau mai frumoasa? stiau ca sunt aproape toata imbracata in negru si cu o gluga pe cap?
"orice despartire e ca o moarte...", sau ca o inmormantare....cred ca citisem asta undeva.
asa vroiam sa plang: sa plang ca si cum mi-ar fi murit cineva. cineva drag.....