Recenzie, zice'se

Oricat nu mi-as placea sa scriu despre ceva care gasesti scris pe multe alte bloguri, totusi asta e viziunea mea si chiar vreau s-o exprim.

Ultimele pagini le-am parcurs repede si fara sa mai ma miste ceva.vroiam doar sa o termin. Dar nu pentru ca nu mi-ar fi placut. Ci pentru ca poate mi-a placut prea mult si vroiam sa impartasesc aceasta idee.

Desi actiunea se petrece acum mult timp, tipul fetei se regaseste astazi in multe feminine. Este oropsita, neinteleasa (de catre mine), slabadeinger……vesnic isi asteapta stapanul…calaul care ii fringe inima o data si inca o data. Si totusi ea il primeste mereu cu bratele deschise, fara sa poata sa i se opuna vreo secunda. Incerc sa o descriu frumos si cu mila, ca sa nu o numesc proasta, ceea ce si este. Ceea ce si sunt multe in ziua de azi. De parca n-ar fi lumea plina de barbati. Si de parca chiar de n-ar fi, n-ar fi mai bine singura de o mie de ori decat cu o dihanie care iti mananca sufletul cand e in preajma. Si care te lasa mai goala de fiecare data. Si care se intoarce mereu dupa mai mult. Pana cand devii sclava iubirii neimplinite, a rutinei si a cheremului Lui.

Nu vreau sa ma intelegi gresit. Cartea mi-a placut. Doar LOR le urez o viata vesnica si nefericita in continuare, sa-si slujeasca cu bine barbatul si de acum incolo. De fiecare data cand mai poposeste pe acasa. Dupa ce o sa cititi o sa-mi intelegeti intrigarea. Sau poate doar o sa va identificati cu...Eva.

Nu mai auzisem de acest autor (rusine sa-mi fie), nu sunt o impatimita a cartilor. Imi plac doar romanele de dragoste, sau fie doar istorisiri ce au la baza sentimentul acela..zice’se’ pur. Am ramas surprins placuta, si nici acum cand ma uit la carte nu-mi vine a crede ca se cheama Fiul ratacitor. As fi numit-o in mii de alte feluri numai asa nu. Nu-i spune fiu unui roman despre dragoste, si......*multe multe alte cuvinte imi vin in minte dar parca n-as vrea sa ii stric tot farmecul*

Se pare totusi ca personajul „ratacitor” se aseamana cu pilda fiului ratacitor si de aceea e numit asa...logic, metaforic, sa nu credeti ca vorbeam aiureli. Cu toate astea, tot nu-mi place titlul. Si i-as pune un mic notes pe coperta, cu un alt titlu. Poate chiar am sa fac asta.

E o carte interesanta care te face sa nu mai vrei sa o lasi din mana. Desigur, merita toata atentia, pe care eu nu cred ca i-am acordat-o indeajuns. Doar ii sfatuiesc pe altii sa o faca. Recunosc ca deseori citesc printre randuri si sar pasaje descriptive care cred ca m-ar plictisi. Fac cartea sa-mi placa mie. Poate ar fi o durere pentru autor sa stie ca zloatele (nu stiu de ce imi vine sa zic asa. Ma refer desigur la cuvinte) pe care el s-a chinuit sa le insire ca sa se transforme in ceva atat de minunat, sa fie selectate, sa fie sarite, sa nu li se dea nicio insemnatate. Asa cum este pentru alti autori durerea ca istorisirile le sunt citite de copii plictisiti si cu gand-departe, de a doispea’, obligati deci fiind, blestemand incolo si incoace droaia de carte, ca cine l-o’ mai fi pus si pe ala sa scrie atat ca sa aiba ei de invatat?!?!?!

Darrrrr sa revenim la cartulie. Am descoperit in ea niste pasaje frumoase, din nou spre uimirea mea. De fiecare data cand citesc o carte de dragoste ii regasesc noi definitii si parca incerc sa concep eu altele, dar le cred pe toate  sfarsite, pana ce dau de alta si altele si parca ma redescopar.

Ps: cine vrea sa-mi recomande ceva romane de dragoste, primesc cu placere.

·         Vorbele o lovira in partea cea mai neaparata a inimii…

·         -     N-ai dormit?

-          Nu.

-          Ce-ai facut?

-          Te-am iubit.

Ar fi putut spune alte cuvinte: ”Am stat alaturi de tine, speriata, si fericita, luand caldura sangelui tau, fiindca era frig; m-am gandit ca bunul cel mai mare pe care l-as fi putut spera in viata, ar fi fost mic pe langa ceea ce ai fost tu. Mi-am numarat miscarile pieptului, la fiecare respiratie, mi-am numarat bataile inimii si mi-am spus: traiesc, nu fiindca imprejurarile au facut posibila existenta mea, ci pentru ca inima mea sa poata bate langa tine”. Ar fi putut spune cuvinte si mai multe, tot atat de adevarate; spunea, simplu, convingator si definitiv: “Te-am iubit!”

·         Pacla care invaluia alteori crestele de la orizont disparuse; poate asa avea sa dispara si pacla din sufletul ei.

·         Instinctiv, femeile care se predau simt nevoia sa fie duse pe sus, sa piarda legatura cu pamantul care le aminteste masura lor adevarata si le poate trezi.

·         Numai serile erau triste, cat dura crepusculul, de la apusul soarelui, pana se intuneca. Acum stia si le astepta sa treaca, asa cum astepti sa treaca tot ce doare si nu poate sa ramana.

-           n-are temperament, spunea el.

-          Dar eu?

-          Dar eu? Haie, spune! Eu?

-          Tu esti un pui de pantera, cu patruzeci de grade temperatura.

-          Ar mai trebui doua ca sa mor?

-          Nu stiu la ce temperatura mor panterele.

-          Eu mor dupa tine. Indiferent de temperatura.

·         Nimic din ce contura fiinta ei ziua, nu lua cu ea in pat, la culcare. Avea alte vorbe si alte gesturi pentru noapte.

·         Il insoti, cum si-ar fi insotit propriu dric...

·         Numai oamenii buni sunt tristi, de aceea cred ca viata este nedreapta.

·         Primul ceai, prima sarutare, prima intamplare de dragoste, toate sunt la fel: nu poti niciodata sa le simti gustul.

·         Muzica e cea mai grea si mai complexa forma de exprimare, fiindca adauga glasurile naturii si le contopeste cu tot ce-i in sufletul nostru si al celorlalti oameni.

·         Mintim, si ne doare cand aflam ca altii ne mint.

·         Incepura sa-i curga lacrimi, calde, domoale, fara nicio crispare, lacrimile ei, ca din ochii alteia.

(Radu Tudoran - Fiul ratacitor)