obisnuite

Nu, deci serios.......rochie de vara vaporoasa cu bocancei de piele intoarsa? I mean...c'mon....sunt eu chiar asa de in spate cu noile tendite ori e doar stupiditate? si daca chiar asta e noua tendita, then I'll pass.
sau rochie de vara vaporoasa ALBA cu bocancei negrii......dar se asorteaza pt ca la brau ce crezi?! o invaluie o centura curea imitatie de piele, stransa cu un nod....insist pe o rochie alba de plaja. imi pare rau ca nu pot sa-mi demonstrez spusele cu niste poze, pentru ca nu imi sta in fire sa scot pur si simplu camera telefonul, si sa pozez lume, sau fiinte ciudat imbracate, dar trebuie sa ma credeti pe cuvant. in Bucuresti gasesti de toate.
Si ce ma enerveaza pe mine excesele alea de gentelmanism in locuri mega extra aglomerate. Continua sa mergi omule, nu vezi ca te urmeaza treijdamii de alte persoane, tu stai sa cedezi locul in fata unei cucoane?  adica, ok da, o sa se aplice regula ca niciodata nu suntem multumite, ca daca barbatii nu sunt gentelmani inseamna ca sunt porci, dar si daca sunt ca de ce sunt, bla bla, dar zau, stii, in timp ce tu gentilomul le lasa pe altele sa treaca, ce sa vezi??! altele asteapta in spatele tau. deci daca vrei sa faci o fapta buna intr-o dupamiaza obisnuit de super aglomerata la metrou, pur si simplu dispari, sau fa-te mic ca sa putem sari peste tine.
Ce mai imi place? a, sa stau la coada la bilete la tren cand sunt 3 case deschise si 2 oameni la rand. si totusi stai la coada. si cand ajungi in fata iti zice tanti pai nu mai sunt locuri. bine, stau in picioare. a, pai nu pot sa va mai dau nici in picioare. ca si cum nu mai sunt locuri nici macar in picioare. e un tren de indieni plin pana la refuz. unii stau la cuseta pe acoperis. pe altii i-a luat nasu' in locomotiva. adica, serios? nu poti sa-mi dai loc in picioare? a pai nu ca s-a inchis programu' (pe calculator prin care se scot biletele) pentru trenul ala, ca mai sunt mai putin de 5 minute si pleaca. va dau la urmatorul. doamna de langa mine cere la acelasi tren, dar la clasa 1, si intreaba auzind cazul meu daca mai are sanse sa il prinda. dar sigur doamna, mai aveti timp pana pleaca (o spuse de parca ar mai fi avut cel putin juma de ora, dupa ce mie nu mi-a dat loc nici in picioare, ca doar se oprise programul). Ma rog, sa zicem ca a fost doar o intamplare mai putin fericita.
cred ca mai vroiam sa zic ceva, dar m-a luat valul.

stropi

Ploaia îi face pe oameni nefericiti. Sunt atat de nfericiti ca sunt nevoiti sa iasa din casa cand ploua, ca se imbulzesc prin oras in ultimul hal, si de parca nu ar fi de ajuns, dau cu ustensilele de ploaie (a se citi umbrele) in oricine si orice s-ar pune in calea lor. Ca sa ajunga mai repede sub acoperamant, sunt in stare sa stea in strada….cat mai in strada si fara sa-si dea seama ca la noi chiar si o ploaie lina de vara inunda strazile si masinile in goana te vor uda pana in crestetul capului daca insisti sa stai in fata….fara sa-si dea seama ca in graba calca numai in baltoace, sau ca umbrela lor nu are loc pe un coridor stramt cu umbrela altcuiva….dar hei, ce mai conteaza, scoate-i ochiul nenorocitului, doar tu te grabeai..!

Unii sunt draguti cand in loc de umbrele prefera un parpalac (ce-mi place cuvantul asta!) de ploaie, ca de fapt un cearceaf de punga care sa te invaluie oriunde ai merge. Si am vazut oameni seriosi purtand asa ceva..! altii merg in sandale, observandu-li-se degetele incretite ca atunci cand stai prea mult in cada….scarbos as zice, si ilogic, in contextul in care toata ziua, absolut, de dimineata si pana seara a plouat incontinuu (deci nu poti invoca nestiinta de cauza) si tu sa porti sandale…??!?! Altii incearca sa se adaposteasca cum pot, sub umbrela vecinului, dar tare ciudat e cand vezi doi baieti impartind aceeasi umbrela…! Unele mai coconete  au umbrele de danteluta, dar care refuza sa mai raspunda comenzilor fix in momente critice..!

Cred ca a fost una din primele dati cand am mers fericita prin ploaie….pe un ditamai bulevardul – in stanga coloana de masini stand la semafor- priveliste superba, in dreapta – santier in lucru, muncitori inghesuiti in utilaje – magnific..! in fata stropi bolborocind, ricosand de pe pamant si cazand iar…ghetele-mi sunt ude, dar nimic nu mai conteaza cand ai castile in urechi, bulbuci in fata, si mergi pe un bulevard lung…spre doctor. O doamna imi strica armonia cand se izbeste cu umbrela ei de a mea…desigur bulevardul era mult prea larg si mult prea gol ca sa aiba loc sa se dea mai….incolosa.......

Enclave

Am gasit intamplator urmatorul text (ma rog, nu chiar intamplator din moment ce incerc sa construiesc o politica publica care sa controleze migratia fortei de munca, dar ma refer ca nu am cautat textul in mod special, si nici nu il postam aici daca nu era putin altfel, dar totusi la fel de sensibilizator):

„A rămas dorul de ciorbă şi mămăligă, cheful de cleveteală, uitatul la capra vecinului şi regretul că au  plecat. Majoritatea ar fi ales o viaţă, chiar mai săracă, alături de rude, pe  străzile familiare lor, şi sunt puţini cei care s-au aventurat doar de dragul de a schimba; bineînţeles că mă refer la emigraţia tânără din Europa, la navetiştii plecaţi să strângă bani ca să-şi dea copii la şcoală, sacrificându-le, de cele mai multe ori copilăria. Românii de afară sunt piesa dintr-un puzzle din ce în ce mai pestriţ, dar fără ei imaginea României ar fi clar incompletă, unii au rămas aceeaşi, fără să fi învăţat să folosească un bancomat (deşi, mai în glumă, mai în serios, subiectul nu ne este străin, cei mai mulţi „clonatori” de cărţi de credit din Marea Britanie sunt români), dar alţii au făcut rate, au contractate case, chiar dacă se vor întoarce ştiu că sunt valori pe care au învăţat să le obţină, ceea ce în România rămâne apanajul unei minorităţi.”

„Se spune că suntem serioşi, mai ales în comparaţie cu alte minorităţi, harnici şi gata să muncim, chiar şi în zilele de mare sărbătoare. Cu toate astea, sunt enclave clare, şi în Italia, şi în Spania, din care localnicii s-au retras ca să-i lase pe ai noştri cu băutele, petrecerile, şi gălăgia „tradiţională”. „Bunele obiceiuri” s-au exportat odată cu sutele de mii de români care aveau o astfel de „tradiţie”, dar nu puteam opera cu generalităţi şi departe, ca şi acasă, oamenii nu seamănă unii cu alţii. Cei mai mulţi muncesc 10-12 ore/zi, au câte 3 slujbe şi n-au nici un chef de zaiafet, abia mai au putere să sune familia să le spună, câţi şi cu ce trimit banii.”

„Tinerii, bărbaţi şi femei, muncitori cu precădere. Se adaptează cei educaţi, cei mai puţini sentimentali şi cei care sunt conştienţi că doar evaluând pragmatic realitatea pot rezista. Dacă ai plecat să faci bani, nu aştepta nimic altceva, când începi să te compari cu restul, să-ţi doreşti mai mult decât poţi obţine, este un semn că ţi-ai pierdut orice şansă de adaptare. Cei tineri intră mai uşor în noul sistem şi în câţiva ani se mişcă firesc în societăţile de împrumut, cu accent încep să vorbească cei care fac eforturi să înveţe prima lor limbă străină şi abia mai ţin minte româna... poveşti, situaţii, destine care greu pot fi încadrate în clasificări, cred că aş greşi dacă aş încerca şi mă opresc spunând că majoritatea sunt oameni chinuiţi, unii de doruri, alţii de imense frustrări.

 „Categoria „vreau înapoi, dar nu mă întorc”: mulţi cochetează cu gândul de a se întoarce în România – nu sunt mulţumiţi de munca lor, nu se simt acasă, le e dor de neamuri şi prieteni. Unii nu se-ntorc pentru că suferă de angoasa imaginii de „looser”, alţii speră să se simtă cândva acasă în Canada, iar alţii zic că s-ar întoarce dacă ar găsi un job de peste X euro. Categoria asta parazitează intermitent celelalte grupuri şi-l coagulează pe fiecare în parte, membrii fiecăruia contrazicându-i vizavi de întoarcere, ca să nu-şi clatine vreun pic propriul univers. Există, în afara „enclavelor”, şi categoria „văd, deci există” cei care iau lucrurile aşa cum sunt, se bucură de ce e bun şi acceptă ceea ce e mai puţin bun. Sunt de obicei automatizaţi, aterizează din când în când în câte-o „enclavă”, dar nu se identifică cu nici una şi-şi văd de treaba lor.”

(credit:VASILE MIFTODE)

Evit sa imi exprim parerea pe larg si zic doar ca imi place tara mea- buna, rea. Aspir, bineinteles la un trai bun....putin mai mult decat decent.....cu o vila si o piscina si siguranta zilei de maine. imi doresc sa calatoresc. dar nu stiu daca as putea sa traiesc in alta parte definitiv....sau pe o perioada mai mare de....4luni sa zicem (caci 3 luni am vazut ca pot indura).

de mai

stau aiurea pe o banca......asteptand pe cineva de la care sa cumpar raspunsuri..cu preturi mari.
 o bunica isi forteaza nepotu' sa se aseze.
- nu vreau sa stau langa cainele ala fioros (se infatisa un maidanez in spatele bancii noastre).
- nu e fioros (il obliga sa se aseze).
odrasla sta cuminte clatinand din picioare energic....ca toti copiii
bunica scoate din buzunar un pumn de seminte si le pune in mana nepotului
- ti-am zis fara mizerii! (spuse nepotul, desigur )
- ei..fara mizerii! (o spuse ca si cum ar fi zis ei! da-le incolo de mizerii, ce n-are cine sa faca curat?!)
apuca si sparge seminte, odrasla la fel, scuipand in toate partile.
nu am morala. era doar o istorisire.

e ciudat cand te gandesti la unele persoane ce iti sunt apropiate ca fiecare din ele nu ar fi capabile niciodata sa faca un anumit lucru. zic ca e ciudat pentru ca daca eu m-as pune in pielea lor, mai mult ca sigur as zice despre mine ca nu as putea niciodata sa fac....x- lucru pe care e posibil sa-l fi facut deja.......(yeah, i'm a monster).
din nou e ciudat pentru ca desi sunt constienta de faptul ca "niciodata" acela poate sa se transforme intr-o "o data" sau "de doua ori", si cu toate astea, continui sa crezi ca totusi, acea persoana nu ar putea sa faca...de "nicio data". asta inseamna ca de fapt nu esti asa constient cred.....
yep, it's fucking weirdo!

ca atunci cand pe neasteptate te trezesti ca esti "in viata cuiva" fara sa stii de ce, cum ai ajuns acolo si ce rol ai tu in viata lui. e si mai ciudat cand nici macar persoana cu pricina nu stie. sau nu MAI stie.

e ciudat cand persoane pe care tu le tii in portofel (adica aproape), te sterg de pe lista lor  fara macar sa te intrebe. fara macar sa te anunte. imi e greu sa cred ca de acum incolo voi ajunge sa cunosc persoane care imi vor deveni foarte bune prietene, sau prieteni. chiar, nici nu prea m-am gandit la asta. am zis-o doar asa, dar abia acu realizez cat sens are. cred ca exista o perioada daia limita cand tot ce faci e sa cunosti persoane. multa multa lume. care vine si pleaca. cu unii iti spui "hi", iar cu altii "bye". altii dispar pur si simplu. sau dispari tu, pentru ca te trezesti in viata cuiva-ului ala de care aminteam mai sus.
ceea ce zic e bineinteles o absurditate, la fel ca aceea pe care o sustinem dupa fiecare mare despartire de vreo mare iubire, spunand ca nu o sa ne mai gasim perechea in veci. perechea pe care daca nu ti-o gasesti formezi pana la o anumita varsta, inseamna ca nu o vei mai avea. vei gasi desigur pe cineva langa care sa convietuiesti, probabil, cu care vei trai fara acte ca doar oricum alea nu ti-au adus noroc de prima data, si cu care te vei certa si impaca de complezenta si fara vreo noima.

din nou, sunt atat de bulversata ca mi-am lasat bulversarile pe pagina asta.....aiurea.

se spune ca atunci cand exersezi pentru ceva, nu o sa-ti iasa niciodata la fel de bine ca atunci cand chiar o sa faci lucrul ala. ma rog, nu stiu daca asa se spune, dar eu una asta cred. sau vreau sa cred. ar fi bine sa fie asa. pentru ca pana acum exercitiul nu ne-a prins bine.