Letter to a lost.

Cred ca mereu o sa ma gandesc la tine... sau e doar un mod dragut de a incepe o scrisoare (cum e asta).
Ai fost singura care a adoptat o scandura din parchetul clasei, si cea care m-a invatat care e diminutivul cuvantului "binisor"...singura care a stiut sa se eschiveze in asa fel de fiecare data- de nu puteam sa o cert de fiecare data, ci doar din cand in cand.
Tu m-ai hugacit pana la sufocare si practic m-ai obligat sa rostesc cuvantul care incepea  cu "te" si se termina cu "iubesc". dar pana la urma asta simteam....a fost prietenie. nu stiu daca distanta a fost de vina sau a fost doar un foarte bun alibi al tau...
as fi vrut sa scriu frumos...dar imi vin ideile prea haotic...caci sunt atat de multe de spus...si n-ai avut timp sa deschizi telefonul ca sa le auzi. oricum nu puteam sa ti le zic acolo pe toate pentru ca stii, o prietenie inseamna o relatie directa intre doua persoane- de ajutor, de comunicare, de ascultare, de.....oricum...era de asteptat. nu multi pastreaza legatura.
dar nu inteleg de ce eu am fost unul dintre aceia de care nu vroiai sa auzi....
o sa am mereu inceputul romanului si mereu asa o sa ramana- un inceput. pentru ca mi-a plecat muza.
nu stiu exact ce a fost in capul meu atunci, dar stiu ca literele alea insirate acolo te faceau sa zambesti, sa te simti speciala si sa fii mereu interesata de mine- de autor.
inca am poze pe perete cu ei, cu tine- esti printre ei. pe vremea aia- erai acolo. 
N-as vrea sa interpretezi asta ca pe un repros sau ca pe un strigat disperat sa ma suni imediat ce citesti (sper ca o sa citesti)- s-ar putea sa nu-ti raspund. te-am iertat deja sau nu-mi mai pasa- ceea ce e mai rau. M-as bucura sa stiu ca esti bine si ca imparti bucurie celor care iti sunt aproape, asa cum am fost si eu candva. Nu stiai tu sa dai cel mai bun sfat, dar gaseai mereu o solutie optimista- in care nici tu nu credeai, dar care ma facea sa ma simt...putin mai bine. Ai fost mereu putin ipocrita dar nu cu rea credinta, ci doar pentru a nu rani persoanele din jur. stii ca nu-mi placea, dar te-am acceptat asa.
Imi placea sa-mi zici ca te gandesti la mine. era o vorba....nu stiu de ce dar ma facea sa trec mai bine peste toate. Nu mi-a placut in schimb ca te-am aparat in fata lor mult timp...pana cand ai inceput sa adopti acceasi atitudine indiferenta si cu mine.
Imi pare rau ca nu m-am multumit cu putin. nu sunt una dintre acele persoane. nu pot sa-ti fiu aproape doar din cand in cand, sau doar cand ai tu chef sau timp. si probabil n-o sa mai vorbim mult timp de acum incolo. si mai probabil ca nu ma vei gasi pe vreun site de socializare. sau probabil ca o sa-mi mai auzi vocea candva- seaca, facand o urare de vreo sarbatoare. dar e trist asa.
Inchei aici. cu punct. si cu oftat.