…ma intreaba ce vad pe geam cand trenul goneste doar prin pustiu, dar el nu stie ca nu il zaresc decat pe el si imaginea cu noi doi cand eu eram protejata lui…
Nu stiu cum totul a degenerat atat de repede si am ajuns in mijocul cercului cand eu intotdeauna am alergat doar in juru-i..
ma priveste uimit si stie ca ma gandesc aiurea la ceva..il privesc si eu dar cu alti ochi..altfel nu mai pot. Si ma roade ca sentimentul nu e plin ca sa pot sa-i reprosez ca eu sunt aia care il iubeste…e doar asa ca o pata pe o bluza alba..pe prietenia noastra zice’se..doar sa ma chinuie si sa ma faca sa ma intreb mai mult decat sa-mi raspund….e o pata care creste de fiecare data cand ma ia in brate nevinovat, de fiecare data cand ma alinta fara vreo intentie sa ma tina strans de mana..Mereu..
