"cine se ascunde în spatele surâsurilor mele
cine îmi adulmecă spaimele şi tristeţile de zi cu zi
cine stă în spatele oglinzilor în care îmi privesc chipul
torturat de amintirea unui viitor imprecis
cine şi-a uitat în poemele mele neliniştile indescifrabile
şi grimasele de împrumut
cine îşi îmbracă gesturile în conturul strâmb al trupului meu
cine scrie în locul meu
cuvinte mincinoase jilave şi nerecunoscătoare
delicate şi aspre
cine trăieşte în locul meu
viaţa aceasta pe care nu o mai recunosc?"
Afla despre noi ca suntem bine, vii, si cu mai multa pofta de viata ca oricand.
Am trecut cu bine pragul de inceput si ne indreptam catre orizonturi senine. Nu ne-a fost foarte greu, am indurat doar ceata, iar cand soarele ne-a intrat in ochi de tot, atunci i-am inchis si am pasit cu dreptul tinandu-ne de mana..si iata deci, ca am izbutit.
Oamenii ne-au luat ca atare, drept ceea ce suntem si ceea ce intotdeauna vom fi---- NOI.
Cativa dintre ei au crezut la un moment dat ca am fost prinse de val, pacalite de imprejurari sau tinute sub lesa orasului de gheata....de fapt, am fost lucide in tot acest timp.
Am mers in multe locuri, unde am vrut, cand am vrut, si mai ales cu cine ne-a fost drag.
Si am deschis usi la ora la care am vrut, de cate ori am vrut, si mai ales, cui ne-a fost draga inima.
Si nimic din ce pare aici ametitor nu ne-a luat mintile, si nimeni din cei ce pareau persuasivi nu ne-au convins, si nicaieri unde licarea o scanteie nu ne-au fost atrasi pasii...
Ci tot ce am intreprins a fost din dorinta noastra infinita, sau dintr-un impuls de viata, sau o mai poti numi cheia lacatului in care eram prinse...
Cheia orasului e acum la noi...si vom incerca orice locsor’ ce va parea de neclintit...si vom impresiona oameni greu de abordat, si vom stinge lumini cand altii vor vrea sa ne intimideze...si ne vom tine de mana daca drumul va fi alunecos...si in definitiv nu ne va mai putea opri decat....ce-as putea sa completez aici?
Dacă până acum am fost capabile să ne astupăm toate rănile şi să ascundem cicatricile, dacă suntem încă în stare să visăm, să iubim, să simţim, nu ne poate opri nimic definitiv.
Şi dacă în încercarea noastră de a trăi la fel de intens totul, ca şi până acum, vor fi mulţi care vor dori să ne schimbe drumul, să ne-ntoarcă destinele, să se joace cu ele ca şi cum ar fi două cărţi într-un pachet de cinci zeci si patru de milioane, vom avea aceeaşi putere de a ne ridica, şi de a privi înainte. Mereu înainte.
Pentru că orice ar fi, cheia e la noi în suflet. Pentru că orice ar fi, ne vom dărui la fel ca şi până acum şi vom lăsa lumini aprinse în urma noastră pentru toţi cei care au făcut la un moment dat parte din viaţa noastră, pentru cei care ne-au fost dragi.
Poate că am părut naive şi infantile în faţa lor, dar le-am intrat în suflet şi ne-am lipit acolo bine, iar abia când nu ne vor mai avea aproape îşi vor da seama de asta. Dar va fi prea tarziu, pentru că nu ne-am lăsat influenţate şi nici modelate de ei, ci ne-am continuat vieţile cu ochii mai mult sau mai puţin deschişi, dar cu sufletele curate.
Şi dacă am luat-o de atâte ori de la capăt, a fost pentru că mainile noastre s-au strâns una pe alta şi am avut siguranţa că, dacă vom cădea din nou, va fi cineva care ne va ridica şi ne va scutura de praf. Cu ochii închişi şi cu mainile încleştate una în cealaltă am păşit de fiecare dată, şi am stat drepte în faţa destinului, pentru că ştim că nu ne poate opri NIMIC.
Iar ei, dacă n-au învăţat asta până acum, vor avea destul timp să o înveţe. Pentru că vom fi mereu NOI, împreună, gata să facem orice ca să fim fericite, gata să luăm totul de la capăt fără nicio reţinere, gata să ne aruncăm în vâltoare de fiecare dată. Pentru că ne ţinem scai de viaţa trăită frumos, şi de oamenii care ne sunt dragi.
Momentele acelea nu s-au dus.... si nu s-a schimbat nimic doar pentru ca eu nu mai sunt acolo...am incetat doar sa mai fiu asa de overprotective cu cineva caruia nu-i pasa deloc de mine....and guess what? Nothing changed
Stii uneori imi vine asa de greu sa-ti explic....esti ca un copil caruia i-as vorbi intr-o limba straina..ba mai mult...ma privesti cu ochii aia mici si imbietori...si nu ma lasi sa termin ce am de zis niciodata...
This ain’t me....this has never been part of me....
These are some illusions of the pieces of my soul...the one which you left behind...
These eyes are not watching what you’ve become
These lips won’t whisper the story of your tragedy
These ears won’t hear you scream for help
This girl ain’t gonna come back cuz this girl is the exactly girl that you left some time ago without even wondering if she could make it there...ten feet underwater where you threw her.
This body won’t lay you a hand cuz wha i got it’s instability
And i’ve become so numb but even so my steps will sure as hell not follow the signs you try to emphasize
There’s my shadow and that’s you staring at it...too bad the sun is out
That’s my scarf and there’s my picture
I’ve got a footprint and a closed door
I’m outtaspace and out-of-love
I’m out-of-range and out-of-you
I’m echoeing with my so cuteh ego and the sound i hear it’s pretty...not lieing
I’ve kept you in my heart....you’re in the room „ Things to avoid ”
Daca as fi stiut cate povesti au de spus taximetristii, as fi luat taxiul mai des. De fapt, nu am aflat asta pentru ca de multe ori calatoria mea s-a terminat inainte de a incepe. Un „Nu merg acolo” m-a lasat pe jos... cu o multime de replici doar de mine stiute.
(...) Cunosc si eu foarte bine Cele Doua Regine (Maria si Elisabeta). M-au intampinat si pe mine fulgii de nea la iesirea de la metrou. Am testat ca Bucurestiul e un loc grozav in care sa plangi - nu m-a intrebat nimeni de ce am lacrimi in ochi si nici eu nu am intrebat pe nimeni. Am avut si eu „o zi obisnuita” in autobuz... chiar mai multe. Am descoperit cum se ajunge din statia de metrou Unirii 1 in Unirii 2, lasandu-ma purtata de valul de oameni, fara sa fie nevoie de indicatii suplimentare. Nu am impartit statuile orasului pe categorii, dar mi se intampla inca sa ma uit ca pentru prima oara la cate o statuie, desi am trecut pe langa ea de nenumarate ori. Cat despre bancile din parc, sper ca, dintre toate povestile la care au fost martore, pe ale mele sa nu le spuna nimanui......
*Scris de Ioana, revista PeTocuri ; mai gasiti detalii si pe PovestindBucurestiul
L-am postat pentru ca imi place enorm, si chiar mi se potriveste...poate o sa revin si eu cu o scurta istorisire despre Bucurestiul pe care acum il pot numi...drag?!?
am gasit filmuletul ACESTA pe blogul lui Gabi si mi se pare genial....stiu ca cei care citesc si pagina asta acum, or sa inteleaga ceva din filmulet si or sa-l aprecieze, pacat insa ca mesajul nu va ajunge niciodata acolo unde trebuie cu adevarat..sau chiar daca va ajunge, nu va fi inteles....
Inchei specific lui Gabi--------Freedom!
Sunt atat de rastalmacita ca nu-mi pot pune gandurile in ordine...as avea cate ceva de subliniat dar nu pot acum...si nu, asta nu e un post in care sa ma scuz ca "nu pot sa scriu" asa cum, in mod stupid, simt altii nevoia sa o faca, ci doar ca sa completez seria de muzichie de pe blog cu o melodie care imi place enorm, si pe care am descoperit-o intr-unul din nenumaratele mele popasuri prin Regie :))
Si nu, nu mi s-au innecat corabiile, ci dimpotriva, aluneca usor pe marea tulburata dinauntrul meu, indreptandu-se catre tari calde si pline de lumina, catre orizonturi gingase si golfuri de iubire......ma las purtata de o prietenie care imi da iar sperante si ma pune pe picioare, care ma face sa ma simt utila si de mare ajutor, care imi aprinde o scanteie la fiecare 5 ore, care imi da un scop bine determinat ce nu ma lasa sa ma mai plictisesc, un scop in a o apara de orice val de primejdii ce ar putea aparea in calea noastra.... ma scoate din abisul meu si imi mai da ceea ce se numeste self-esteem....
Dar mai multe despre aceasta si despre al meu t!p drag..intr-un alt capitol... :)
Give me release
Witness me
I am outside
Give me peace
Heaven holds a sense of wonder
And I wanted to
believe that I'd get caught up
When the rage in me subsides
Passion chokes the flower
until she cries no more
Possesing all the beauty
hungry still for more
Heaven holds a sense of wonder
And I wanted to
believe that I'd get caught up
When the rage in me subsides
In this white wave I am sinking in this silence
In this white wave...in this silence...I believe
I can't help longing
comfort me
I can't hold it all in"
if you won't let me
Heaven holds a sense of wonder
And I wanted to
believe that I'd get caught up
When the rage in me subsides
In this white wave I am sinking in this silence
In this white wave...in this silence...I believe
I have seen you...in this white wave you are silent
you are breathing in this whïte wave...I am free
Google Search: cum sa scrii oblic >te pui cu picioarele pe perete, cu capul in jos, o mana la ceafa, cealalta pe sub crac, iei un pix in gura si te bazgalesti pe cot..oblic.
"cine se ascunde în spatele surâsurilor mele
And I will walk on water, and you will catch me if I fall / And I will get lost into your eyes, and know everything will be allright...
