am fost oarecum putin ingrozita de cartea asta....poate, si mai mult ca sigur, pentru ca am fost obligata sa o citesc, si orice suntem obligati sa facem nu ne place....si inca mai sunt ingrozita pentru ca e o opera din care dau bacu'.....si tot n-am terminat s-o citesc... DAR am descoperit ca e fenomenala....transpune niste ganduri si idei multe prea adevarate..iti transpune sentimente...si cum atinge subiectul 'iubire' mi-a captat total atentia...
fragmentul de mai jos m-a facut de prima data sa ma gandesc la "De ce iubim femeile" a lui Cartarescu...doar ca varianta asta mi se pare cu mult mai frumoasa.....
O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie…trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obisnuiesti mai greu, la inceoput sa-ti placa femeia fara de care mai tarziu nu mai poti trai. Iubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e loial sa o jignesti, sa inseli atata incredere. Pe urma te obisnuiesti cu surasul si vocea ei, asa cum te obisnuiesti cu un peisaj. Si treptat iti trebuieste prezenta ei zilnica.
Inabusi in tine mugurii oricaror alte prietenii si iubiri. Toate planurile de viitor ti le faci in functie de nevoile si preferintele ei. Vrei succese ca sa ai surasul ei. Psihologia arata ca au o tendinta de stabilizare starile sufletesti repetate si ca, mentinute cu vointa, duc la o adevarata nevroza. Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la inceput, patologic pe urma.iti construiesti casa pentru o femeie, cumperi mobila pe care a ales-o ea, iti fixezi deprinderile cum le-a dorit ea. Toate planurile tale de viitor pana la moarte sunt facute pentru doi insi. A plecat de-acasa si esti necontenit ingrijorat sa nu i se intample ceva...te strapunge ca un stilet orice aluzie despre ea si esti nebun de fericire cand, dupa greutatile materiale si umilinte uneori, ai izbutit sa-i faci o surpriza care s-o uimeasca de placere.. ei bine, intr-o zi vine femeia aceasta si-ti spune ca toate acestea trebuie sa inceteze pana maine la ora 11:35 cand pleaca la gara. Femeia crede ca din aceasta simbioza sentimentala, care e iubirea, poate sa-si ia inapoi numai partea pe care a adus-o ea fara sa faca rau restului. Niciun doctor nu are curajul sa desparta corpurile celor nascuti uniti, caci le-ar ucide pe amandoua. Cand e cu adevarat vorba de o iubire mare, daca unul dintre amanti incearca imposibilul, rezultatul e acelasi. Celalalt, barbat sau femeie, se sinucide, dar intai poate ucide. De alminteri asa e si frumos. Trebuie sa se stie ca si iubirea are riscurile ei. Ca acei care se iubesc au drept de viata si de moarte, unul asupra celuilalt.................
2 comentarii:
Blue, blue, ma crezi cand iti spun ca exact asta mi-am notat si eu in carnetel cand am citit cartea????? Am reciti de 5-6 ori pasajul si ma bucur ca mi-ai reamintit de existenta lui..
"Totul vine prin simturi.Episcopul Berkeley trage concluzia ca daca totul nu exista decat cata vreme e cunoscut prin simturi,atunci tot ce nu e cunoscut nu exista;si cum cunoasterea e un act spiritual, spiritul e totul,deci materia nu exista si senzatiile sunt provocate de spiritul cel mare: Dumnezeu,asa cum sufletul provoaca si traieste visele.Viata si materia sunt numai un vis al spiritului.Nimic nu exista in realitate.Totul e numai relativ la noi si se reduce la legile asociatiei ideilor.
Un vis al mortii-eterne e viata lumii-ntregi...
Iata,fata draga,filozofia,explicata,atat cat s-a putut ca s-o inteleaga si o proasta mica,asa ca tine..."
Totul e relativ,chiar si iubirea.
Trimiteți un comentariu