vineri, martie 17, 2017

a 2a cadere

As fi vrut sa ma astepte in fata casei, sa fie acolo cand ajung, desi n-ar fi avut cum sa stie cand se va intampla asta, pentru  ca nu m-a intrebat, pentru ca  nu mai conta....
A fost ca si cand mi-am luat o piatra de pe inima, dar in schimb am lasat sa cada peste un bolovan mare, imens...
Ii interziceam inimii din nou sa mai simta. iar acum nu mai puteam sa respir. era ceva ce ma apasa rau...ma apasa inima? ma apasa pe piept, pe plamani? respiram greu si ma dureau coastele cand o faceam. privirea imi era paienjenita de lacrimi...ploi din suflet.
El nu era acolo.
simteam ca as fi vrut sa scriu toate astea. tot ce simteam, prin toti porii in mine.
ma simteam ca un personaj dintr-o carte si as fi vrut sa stiu cum m-ar fi vazut altii, care ma citeau. ma vedeau mai urata? ma vedeau mai frumoasa? stiau ca sunt aproape toata imbracata in negru si cu o gluga pe cap?
"orice despartire e ca o moarte...", sau ca o inmormantare....cred ca citisem asta undeva.
asa vroiam sa plang: sa plang ca si cum mi-ar fi murit cineva. cineva drag.....

Un comentariu:

Dana spunea...

Foarte bun blog-ul, sa mai postati.