marți, ianuarie 06, 2009

9


Nota: (stearsa from later edit)


<<Privirea aia am stiut ca n-o s-o uit….ochii aia blajini..cum sa le zic?! Il priveam mai profund ca niciodata insa ochii lui erau prea ingandurati si dusi prea departe ca sa-mi caute mie privirea…chiar de era plansa... Iar eu...ii veneram.

Parca prevedeam o dupa-amiaza rece de toamna cu ploaie marunta….nu puteam sa ma deschid in fata lui…era departe………..atat de departe ca daca intindeam mana puteam sa-l ating..ce hilar!

Imi era frica ca n-o sa ma primeasca sub umbrela lui daca o sa inceapa sa ploua, iar mie…imi era rusine sa i-o cer..nu se cuvenea.. si asa facusem prea mult ca ma bagasem in sufletul lui…Hm!vorba vine. Putin dupa am aflat ca niciodata n-am putut sa ajung acolo…si-mi pare atat de rau…

In acea dupa-amiaza ochii lui erau tristi…si nu a vrut sa-mi spuna de ce…eu eram distrusa…si el…..cu ochii aia goi..n-a stiut sa ma ajute..

Pe fundal o melodie amplifica tacerea sumbra dintre..noi….insa numai el o auzea si-si retraia amintirea a carui refren o reprezenta..caci eu..eram adanc cufundata la ceea ce se intampla in acel moment ca sa mai fiu in stare sa analizez si sa-mi si pese de ce se intamplase inainte…

Cu cat iti scazi din viata daca nu-ti impartasesti suferinta? Cu cat iti scazi din viata daca suferi fara un scop anume ci doar din simpla placere de a te lamenta..?

Pentru dupa-amiaza aia am murit cu 2 zile pentru ca am crezut in ochii aia goi…..doar ca n-o sa-i mai intalnesc curand…ar trebui sa-mi para bine?!

Imi pare atat de rau.

Finalul tragic nu duce la concluzia la fel de tragica a celor cum s-ar zice “raniti din dragoste”, pentru ca n-a fost vorba de asa ceva si mai ales pentru ca nu pot generaliza o pereche de ochi verzi la 1 milion de oameni cu care ma voi intalni mai departe si ale caror generalitati in parte imi vor ramane in minte…iar sintagmele “n-am sa mai…”, “toti sunt…”, “asa se va intampla…” sunt doar ca sa atragem atentia, sa ne lamentam si sa ne mintim singuri..

In prostia mea…greseala e amintirea pe care mi-o doresc s-o mai traiesc pentru ca mi-a provocat de atatea ori atatea sentimente puternice, contradictorii, de altfel singurele dati in care as fi dorit sa ma razvratesc…iar asta m-a facut pana la urma sa ma simt vie si nimic altceva..

Cei care ar fi spus “iubirea”…s-ar fi inselat….iubirea…e ceva trecator…………………………………………>>


3 comentarii:

verdedeparis spunea...

Cu cat iti scazi din viata daca nu-ti impartasesti suferinta? - asta aproape ca ma face sa vreau sa scriu. E cea mai buna intrebare pe care am citit-o in ultima vreme (si am citit f multe chestii). Blue, blue, cum reusesti tu sa-mi dai de gandit.. am citit undeva ca leucemia de exemplu, se crede ca ar fi o boala a sufletului in unele culturi (si in medicina alternativa etc). Personal, cred cu tarie ca starea sufleteasca iti afecteaza starea fizica. Iar suferinta.. suferinta e o stare nasoala. O. Wilde spunea ca "pentru unii dintre noi nu exista alt sezon decat sezonul amaraciunii" ("De profundis, recomand cu caldura, ti-ar place mult). Am deviat, dar stii ca asta e stilul meu (: Ce vroiam sa spun de fapt este ca ar trebui sa invatam sa fim mult mai deschisi cu ceea ce simtim, dar nu in fata celorlalti neaparat (nu lamentarea de care vorbeai), ci in fata noastra. Tipa care era psiholog la mine in liceu, cu care eram prietena si mai povesteam, imi spunea odata ca atunci cand nu iti confrunti propriile temeri sau suferinte te indepartezi de eul tau interior, ceea ce, desi suna foarte weird si XXIst century asa (mai mult o boala inventata), e de fapt o chestie foarte importanta, te darama daca nu te cunosti si nu te accepti. Ce zici blue, incercam sa ne infruntam suferinta? (:

|) €v ‡£ |)^^/\® spunea...

mda...incercam..
incerc mereu sa compensez starea mea in care "mi se naruie lumea" gandindu-ma, cum ai dat si tu exemplul acela, la alte persoane care sunt mult mai in suferinta decat noi..decat mine...persoane doborate de boala, fara motive ramase de a trai, persoane carora le-au fost luati cei dragi si nu numai ursuletul de plus...
insa...sunt momente in care..nu te mai intereseaza de restul, si refuzi sa-ti compari mica sau marea suferinta cu cea a altora..acordandu-i toata insemnatatea pe care uneori o are..alteori nu..
daca ne-o exteriorizam uneori..e pentru ca vrem sa fim ajutati poate...sa apara cineva si sa zica "hai sa infruntam si suferinta asta"...:p...sau poate ne face bine doar sa o expunem..ne descarcam pe moment..gandind ca undeva acolo..mai exista cineva care impartaseste aceleasi ganduri, temeri, sentimente...

verdedeparis spunea...

atunci hai sa infruntam si suferinta asta :)