m-am abandonat pe mine.
traiesc fara un scop personal.
fara un tel maret de atins.
uneori ma sperie asta. alteori ma bucura.
mint.
nu ma bucura.
--
un scai s-a tinut de mine.
acum ma tin eu de scai.
nu poti stii cat de aiurea e asta. cat de firav e.
cat de greu e sa tin pasul cu el.
caci el se lipeste de tot din jur.
asa cum eu m-am lipit de el.
nu stiu exact de ce imi place sa il am aproape.
dar e cert ca ma enerveaza cand polii nu ni se mai atrag si trebuie sa plece de langa mine.
--
majoritatea weekendurilor ma surprind in pat sau hoinarind dintr-un colt al camerei in celalalt, al celalaltei camere.
nu imi mai face placere sa imi impart timpul doar cu mine.
sunt de prea mult timp singura.
intrebarile parca nu-mi mai dau pace, iar propriile-mi raspunsuri nu ma mai satisfac.
e un cerc vicios lumea asta e mea in care sunt si eu, ce sa crezi?!
cred ca as putea sufoca pe cineva cu prea multa atentie.
la fel cum m-as simti sufocata daca mi s-ar face cum fac eu la randu-mi.
--
imi pare ca ma pierd de mine si ma transform incet incet in scaiul de care multi se feresc....
luni, octombrie 20, 2014
duminică, octombrie 19, 2014
lipsa de activitate
*toata ziua m-am jucat cu asta:
http://img0.liveinternet.ru/images/attach/c/5/3970/3970473_sprite198.swf
pe muzica lui Praetor
http://img0.liveinternet.ru/images/attach/c/5/3970/3970473_sprite198.swf
pe muzica lui Praetor
duminică, septembrie 07, 2014
fior
"In acea seara am cunoscut pentru prima oara in familia mea fiara infricosatoare care se ascunde in interiorul omului. Atunci le-am vazut pentru prima oara ochii iesiti din orbite, gaturile lungite de furie si venele umflate. atunci le-am auzit pentru prima oara strigatele inspaimantatoare. fireste, n-a fost ultima oara. am vazut si mai apoi privelisti asemanatoare. pe masura ce cresti, te obisnuiesti. pentru ca obisnuita asta inseamna sa cresti. ori de cate ori vad un om care tipa, plange, striga sau e furios, imi amintesc groaza si incordarea pe care le-am simtit in clipa in care m-am intalnit cu fiara asta. poate de aceea am ramas mereu copil, si vinovat pe de-o parte..."
marți, septembrie 02, 2014
duminică, august 31, 2014
miercuri, august 27, 2014
sâmbătă, august 23, 2014
vis
Noi oamenii suntem foarte egoisti.
Ne temem sa nu pierdem pe cineva drag doar din simplul fapt ca am putea ramane noi singuri. ca am suferi de pe urma unei asemenea pierderi.
nu ne gandim decat la noi si la confortul nostru fizic si psihic.
trebuie sa ii multumesc cuiva ca pana in acest moment m-a privat de pierderea cuiva apropiat.
am avut prieteni carora li s-a luat dreptul la un tata, la o mama, la bunici. intotdeauna m-am gandit ca sunt niste oameni foarte puternici. i-am apreciat.
Eu stiu ca nu as fi putut rezista. ca nu sunt suficient de puternica sa indur o astfel de pierdere. stia ca am nevoie de toti langa mine. cei cu care am crescut, care m-au crescut, cu care am copilarit, cu care m-am jucat, cu care am ras, cu care am interactionat, pe care i-am iubit, pe care i-am urat, cu care am schimbat priviri, cu care am facut schimb de tipete, pe care i-am atins, care mi-au scris pe inima, carora le-am furat din zile, din ani, pe care i-am zarit, cei care m-au privit.
pierderea vreunuia dintre ei m-ar fi distrus. niciodata nu mi-am imaginat viata fara unul din ei.
unii oameni vin, altii pleaca. dar cumva, toti imi raman. cumva, e un confort interior sa stiu ca undeva in viata asta am sa ii mai intalnesc.
imi aduc aminte si acum perfect momentul in care am aflat ca strabunica murise. cred ca aveam undeva pe la 7 ani. si am plans. am plans mult.
de curand am visat ca cineva drag imi murise. si plangeam atat de mult. si m-am trezit plangand in toiul noptii. si parca as mai fi plans...doar la gandul ca asta s-ar putea intampla.
stiu ca la un moment dat va trebui sa infrunt si asta. dar cum?
cum as putea sa indur pierderea cuiva care e nascut in aceeasi zi cu mine? cu ce drept as putea sa mai sarbatoresc trecerea anilor daca as stii ca nu mai am cu cine sa impart o diferenta de 54 de ani? cum as putea sa imi mai aduc aminte de copilarie daca cei care mi-au facut-o frumoasa de amintit nu mai sunt acolo? de ce m-as mai duce in vizita "la tara" daca tara aceea ar fi goala...ce insemnatate as mai avea fara bunici?
si totusi cu ce drept sa ii implor sa ramana langa mine cand suntem atat de adanciti in traiul nostru zilnic, cu ce drept sa le spun sa mai stea cand eu ii vizitez doar din cand in cand...? cu ce curaj sa le vorbesc despre cat merita sa traiasca atunci cand fiecare zi aduce o noua durere...fizica...si un sac de amintiri despre vremea de odinioara..?
noi oamenii suntem atat de egoisti....
Ne temem sa nu pierdem pe cineva drag doar din simplul fapt ca am putea ramane noi singuri. ca am suferi de pe urma unei asemenea pierderi.
nu ne gandim decat la noi si la confortul nostru fizic si psihic.
trebuie sa ii multumesc cuiva ca pana in acest moment m-a privat de pierderea cuiva apropiat.
am avut prieteni carora li s-a luat dreptul la un tata, la o mama, la bunici. intotdeauna m-am gandit ca sunt niste oameni foarte puternici. i-am apreciat.
Eu stiu ca nu as fi putut rezista. ca nu sunt suficient de puternica sa indur o astfel de pierdere. stia ca am nevoie de toti langa mine. cei cu care am crescut, care m-au crescut, cu care am copilarit, cu care m-am jucat, cu care am ras, cu care am interactionat, pe care i-am iubit, pe care i-am urat, cu care am schimbat priviri, cu care am facut schimb de tipete, pe care i-am atins, care mi-au scris pe inima, carora le-am furat din zile, din ani, pe care i-am zarit, cei care m-au privit.
pierderea vreunuia dintre ei m-ar fi distrus. niciodata nu mi-am imaginat viata fara unul din ei.
unii oameni vin, altii pleaca. dar cumva, toti imi raman. cumva, e un confort interior sa stiu ca undeva in viata asta am sa ii mai intalnesc.
imi aduc aminte si acum perfect momentul in care am aflat ca strabunica murise. cred ca aveam undeva pe la 7 ani. si am plans. am plans mult.
de curand am visat ca cineva drag imi murise. si plangeam atat de mult. si m-am trezit plangand in toiul noptii. si parca as mai fi plans...doar la gandul ca asta s-ar putea intampla.
stiu ca la un moment dat va trebui sa infrunt si asta. dar cum?
cum as putea sa indur pierderea cuiva care e nascut in aceeasi zi cu mine? cu ce drept as putea sa mai sarbatoresc trecerea anilor daca as stii ca nu mai am cu cine sa impart o diferenta de 54 de ani? cum as putea sa imi mai aduc aminte de copilarie daca cei care mi-au facut-o frumoasa de amintit nu mai sunt acolo? de ce m-as mai duce in vizita "la tara" daca tara aceea ar fi goala...ce insemnatate as mai avea fara bunici?
si totusi cu ce drept sa ii implor sa ramana langa mine cand suntem atat de adanciti in traiul nostru zilnic, cu ce drept sa le spun sa mai stea cand eu ii vizitez doar din cand in cand...? cu ce curaj sa le vorbesc despre cat merita sa traiasca atunci cand fiecare zi aduce o noua durere...fizica...si un sac de amintiri despre vremea de odinioara..?
noi oamenii suntem atat de egoisti....
miercuri, iulie 30, 2014
joi, iulie 24, 2014
joi, iulie 03, 2014
vreau sa am voie
Aceasta mama vorbeste asa frumos cu si despre copilul ei ca nu m-am putut abtine sa nu ii fur iar o postare.
Da, copile, ai voie!
Să plîngi cît și cînd dorești, chiar dacă mă doare capul, chiar dacă dorm vecinii.
Să rîzi tare, chiar dacă e 6 dimineața și restul Universului doarme.
Să mergi desculță prin casă, prin pat, pe iarbă, în nisip, în vizită la prieteni, pînă-ți faci tălpile negre. Le spălăm!
Să nu mănînci tot din farfurie, tu știi mai bine cînd ți s-a umplut stomacul.
Să-mi spui ce vrei, cînd vrei, chiar dacă o să mă supere sau o să mă enerveze. Vreau să știu, nu să nu știu.
Să stai în brațe. Nu ești prea mare, niciodată n-o să fii prea mare pentru brațele mele.
Să ceri o poveste. Povești nu-s niciodată destule, nici pentru mine, și eu îs bătrînă.
Să întrebi de ce, de unde, cine, de ce, de ce, de o mie de ori dece . Chiar dacă n-o să știu să răspund de fiecare dată, promit să inventez explicații frumoase.
Să te joci cu orice nu te rănește, chiar dacă nu-s tocmai jucării. Poți să-i spui ciorăpelului o poveste după ce-l botezi Mițu, mi se pare nemaipomenit că ai așa imaginație.
Să pleci în parc fără pantaloni, doar cu un tutu roz prin care ți se văd chiloții de hîrtie. Eu și acum regret că n-am avut curajul să mă îmbrac mai des cum mi-ar fi plăcut.
Să nu împarți cu alți copii dacă nu vrei să împarți. O să vină o vreme cînd n-o să mai poți fi nepoliticoasă. Acum, cînd ai doi ani, eu zic că e perfect acceptabil.
Să mai ceri 5 minute. De dat în leagăn, de alergat pisica, de lenevit pe canapea. O să le primești negreșit, fac eu rost de ele de undeva. Curînd o să te grăbești la grădi, la școală, la job, la întîlnire, la bancă, n-o să mai ai timp de nimic în tihnă.
Să fii sinceră. Nu trebuie (încă) să faci nimic din ce nu-ți place, să spui nimic din ce nu vrei, să primești lucruri pe care nu le vrei. Prea curînd o șă ți se umple viața de reguli, norme, de trebuie. Atunci va trebui să înveți diplomația. Acum fii tu.
Să te murdărești cu mîncare, noroi, acuarele, mîncare de pisică, cu orice, practic, că de-aia avem mașină de spălat.
Să nu păstrezi ordinea. Nici eu nu o păstrez și sînt adult responsabil și nici n-am jucării cîte ai tu. Uneori o să le strîngem împreună, alteori o să le las așa, oricum o iei de la capăt dimineața. O casă ordonată mi se pare tristă, mă bucur c-ai venit tu la noi s-o colorezi.
Să mergi pe iarbă în parc cînd aleea ți se pare plictisitoare. Da, e o metaforă asta, vreau să spun că nu doar calea pe care ți-o arată adulții e cea bună, uneori e bine să cauți singură, eu o să merg cu tine de mînă pe unde vrei, cîtă vreme acolo nu ne așteaptă crocodili flămînzi.
Pentru că te iubesc cu totul, cu încăpățînare, curiozitate, nas murdar, vînătăi peste tot, sinceritate abruptă, toate lucrurile astea grozave pe care le-am avut și eu cîndva, dar le-am pierdut sau le-am uitat pentru că uite, m-a obligat viața să mă fac mare, au dat regulile peste mine, am devenit conformistă, plictisită și plictisitoare. Dar tu ai voie, copilă, măcar tu să ai voie!
Da, copile, ai voie!
Să plîngi cît și cînd dorești, chiar dacă mă doare capul, chiar dacă dorm vecinii.
Să rîzi tare, chiar dacă e 6 dimineața și restul Universului doarme.
Să mergi desculță prin casă, prin pat, pe iarbă, în nisip, în vizită la prieteni, pînă-ți faci tălpile negre. Le spălăm!
Să nu mănînci tot din farfurie, tu știi mai bine cînd ți s-a umplut stomacul.
Să-mi spui ce vrei, cînd vrei, chiar dacă o să mă supere sau o să mă enerveze. Vreau să știu, nu să nu știu.
Să stai în brațe. Nu ești prea mare, niciodată n-o să fii prea mare pentru brațele mele.
Să ceri o poveste. Povești nu-s niciodată destule, nici pentru mine, și eu îs bătrînă.
Să întrebi de ce, de unde, cine, de ce, de ce, de o mie de ori dece . Chiar dacă n-o să știu să răspund de fiecare dată, promit să inventez explicații frumoase.
Să te joci cu orice nu te rănește, chiar dacă nu-s tocmai jucării. Poți să-i spui ciorăpelului o poveste după ce-l botezi Mițu, mi se pare nemaipomenit că ai așa imaginație.
Să pleci în parc fără pantaloni, doar cu un tutu roz prin care ți se văd chiloții de hîrtie. Eu și acum regret că n-am avut curajul să mă îmbrac mai des cum mi-ar fi plăcut.
Să nu împarți cu alți copii dacă nu vrei să împarți. O să vină o vreme cînd n-o să mai poți fi nepoliticoasă. Acum, cînd ai doi ani, eu zic că e perfect acceptabil.
Să mai ceri 5 minute. De dat în leagăn, de alergat pisica, de lenevit pe canapea. O să le primești negreșit, fac eu rost de ele de undeva. Curînd o să te grăbești la grădi, la școală, la job, la întîlnire, la bancă, n-o să mai ai timp de nimic în tihnă.
Să fii sinceră. Nu trebuie (încă) să faci nimic din ce nu-ți place, să spui nimic din ce nu vrei, să primești lucruri pe care nu le vrei. Prea curînd o șă ți se umple viața de reguli, norme, de trebuie. Atunci va trebui să înveți diplomația. Acum fii tu.
Să te murdărești cu mîncare, noroi, acuarele, mîncare de pisică, cu orice, practic, că de-aia avem mașină de spălat.
Să nu păstrezi ordinea. Nici eu nu o păstrez și sînt adult responsabil și nici n-am jucării cîte ai tu. Uneori o să le strîngem împreună, alteori o să le las așa, oricum o iei de la capăt dimineața. O casă ordonată mi se pare tristă, mă bucur c-ai venit tu la noi s-o colorezi.
Să mergi pe iarbă în parc cînd aleea ți se pare plictisitoare. Da, e o metaforă asta, vreau să spun că nu doar calea pe care ți-o arată adulții e cea bună, uneori e bine să cauți singură, eu o să merg cu tine de mînă pe unde vrei, cîtă vreme acolo nu ne așteaptă crocodili flămînzi.
Pentru că te iubesc cu totul, cu încăpățînare, curiozitate, nas murdar, vînătăi peste tot, sinceritate abruptă, toate lucrurile astea grozave pe care le-am avut și eu cîndva, dar le-am pierdut sau le-am uitat pentru că uite, m-a obligat viața să mă fac mare, au dat regulile peste mine, am devenit conformistă, plictisită și plictisitoare. Dar tu ai voie, copilă, măcar tu să ai voie!
duminică, iunie 29, 2014
for those who ask me why
I wanna take you somewhere so you know I care
But it's so cold and I don't know where...
I brought you daffodils in a pretty string
But they won't flower like they did last spring...
And I wanna kiss you, make you feel alright
I'm just so tired to share my nights...
I wanna cry and I wanna love
But all my tears have been used up
On another love.
And if somebody hurts you, I wanna fight
But my hands been broken, one too many times..
So I'll use my voice, I'll be so fucking rude
Words they always win, but I know I'll lose...
And I'd sing a song, that'd be just ours
But I sang 'em all to another heart..
And I wanna cry I wanna learn to love
But all my tears have been used up
On another love.
And I wanna cry, I wanna fall in love
But it's so cold and I don't know where...
I brought you daffodils in a pretty string
But they won't flower like they did last spring...
And I wanna kiss you, make you feel alright
I'm just so tired to share my nights...
I wanna cry and I wanna love
But all my tears have been used up
On another love.
And if somebody hurts you, I wanna fight
But my hands been broken, one too many times..
So I'll use my voice, I'll be so fucking rude
Words they always win, but I know I'll lose...
And I'd sing a song, that'd be just ours
But I sang 'em all to another heart..
And I wanna cry I wanna learn to love
But all my tears have been used up
On another love.
And I wanna cry, I wanna fall in love
But all my tears have been used up
On another love......
On another love......
Tom Odell lyrics
sâmbătă, iunie 21, 2014
#
"But I can't fix him, can't make him better,
And I can't do nothing about this strange weather..."
And I can't do nothing about this strange weather..."
Lana del Ray lyrics
marți, iunie 17, 2014
conquered
"Beautiful morning, isn't it?"
Her voice had a carefree, I've-conquered-the-world lilt to it. The kind only kids her age are able to muster...
...
Then
All at once the sweetness evaporated, the lilt in her voice replaced by a cold, hard edge. She gave everyone the look now - that flat, deadly, animal stare she'd practiced for hours. He said her ability to do that was better than any weapon he owned, and he owned a lot of weapons...
She was the kind of woman men write sonnets about. Fight duels over....
Her voice had a carefree, I've-conquered-the-world lilt to it. The kind only kids her age are able to muster...
...
Then
All at once the sweetness evaporated, the lilt in her voice replaced by a cold, hard edge. She gave everyone the look now - that flat, deadly, animal stare she'd practiced for hours. He said her ability to do that was better than any weapon he owned, and he owned a lot of weapons...
She was the kind of woman men write sonnets about. Fight duels over....
duminică, iunie 15, 2014
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
