Cred ca as fi putut sa fiu o actriță bună. Rad dacă vad baloane de săpun și plâng dacă dai play la imnul tarii.
Mă emoționează teribil tropotul de aplauze de la finalul unei piese de teatru sau de la finalul unui concert. Și atenție, eu nu sunt pe scena!
Mă mișcă orice, practic, și o pala de vant.
Nu ma bucura în schimb orice. Nu te poți aștepta să mă bucur enorm în anumite situații doar pentru ca majoritatea oamenilor s-ar bucura, sau ar simți plăcere nemărginită fata de un anumit lucru, întâmplare, ocazie, situație. Doar pentru ca e comun și majoritatea ar reacționa într-un fel.
~
Ce voiam sa spun de fapt... Cunoaște cineva sentimentul ala de tristețe în care te simți ca într-un film și parca știi ca cineva te urmărește din umbra sau de pe un ecran? Și parca ți-ai dori ca să-i fie mila cuiva de tine? Sau cineva sa rezoneze cu durerea ta? Sa ți-o împărtășească..? Sa știi ca cineva te vede, te simte, te aude fără să-i vorbesti, te înțelege fara să-i explici... Probabil asta e definiția unui prieten....
~
Tu cu ce îți alimentezi tristețea?
