Dupa deget

Articol genial scris de Andra Chirnogeanu, aici

  Nu dau doi bani pe societatea asta care ne învață să fim liberi și să nu punem suflet.Nu dau două parale pe noua ordine a firii unde toată lumea e prea ocupată pentru sentimente adevărate și își fu*e viața, alegând calea ușoară.Sunt femeie și am fost învățată de filme, de prieteni, de cărți, de toți din jur că nu trebuie să spun ce simt, că trebuie să joc, să fac pe neinteresata, să nu dau primul mesaj sau Doaaaaaaamne ferește!, să spun că îl plac… că par disperată.De când am ajuns să ne cerem scuze că vrem confirmări? Refuz să-mi fie rușine că vreau să îi zic boului viselor mele că mi-aș dori să-l văd mai des sau că vreau să știu că se gândește la mine, că vreau să știu unde mă plasez în viața lui.Atât de independentă ce sunt și Single and Fabulous, încât ajung seara la 10-11 acasă, că doar sunt femeie puternică și concentrată pe carieră, intru pe ușă, spun „Hey, baby, I’m home”, râd de cât de deșteaptă sunt eu, bat Hi5 în aer cu mine și apoi mă duc să plâng un pic în pernă. ‘A mai independentă, eu sunt.Refuz, dom’le, refuz să mă explic. Așa sunt eu, femeie. O meduză înconjurată de ziduri de beton. Să  faci și cea mai mică crăpătura în zidurile alea și mă scurg de zici că toată sunt o bezea. Și îmi asum. Asta sunt.Mi-e dor de o conversație reală cu un om real. Mi-e dor de o seară de povestit la un ceai sau la un pahar de vin, mi-e dor de o îmbrățișare dintr-aia de drag (le mai țineți minte pe alea? îmbrățișările alea în care pare că te scufunzi cu sufletul). Nu mai pot să text-uiesc, să fac poze, să vorbesc la telefon. Am nevoie de ceva real în viața mea. Și nu vreau să-mi cer scuze pentru asta.Nu știu cum erați voi când erați mici, dar eu mi-am făcut primul prieten după ce am jucat fotbal în curtea liceului. Mi-a zis că mă place, ne-am pupat pe obraz. Și de atunci am fost împreună. Și a fost frumos tare. Acum dai 100000 de mesaje, stai 1000000 de ore la telefon, eventual ți-o tragi o dată, de două ori și habar n-ai unde stai sau care e statusul. Și mai rău de atât, ți-e „aiurea” să întrebi. Pentru că nu știi. Habar n-ai, ești mâncată de incertitudini. Și asta-i valabil pentru toate genurile, fie femei sau bărbați, toți preferăm să ne ascundem sub o masca de „I don’t care” şi „keep it casual”, în loc să ne arătăm cum suntem: reali, umani, ușor de rănit, doritori de iubit.Astăzi vorbeam cu o prietenă care îmi povestea de tipul de care e îndrăgostită de vreo şase luni. Ea își face planuri, se pregătește să iasă în club, se gătește și se spoieşte, îi dă Zânul mesaj să iasă la Dristor pe la 12 noaptea când și-a făcut timp pentru ea și imediat o vezi pe prințesa noastră cum își dă spoiala jos, își ciufuleşte părul la care s-a chinuit vreo două ore ca să-l facă să stea decent, își șterge machiajul cu un șervețel uscat, ca să se vadă că e machiata, dar nu că ar fi avut vreun plan de ieșit. Că așa e ea, proastă, și-l așteaptă pe Mândrul Soare să îi dea un semn.Și au ieșit… și a fost drăgut și el a fost ok până i s-a făcut somn… și ea l-a dus acasă. Și a doua zi n-au mai vorbit…Cine ne dă voie să fim atât de oarbe? Da, e vorba aia „S-a îndrăgostit cum fac toate femeile inteligente. Ca o proastă” și zâmbim sec. Păi de ce? Ne plaaaace drama, ne place să simțim că suntem într-un film în care vine el alergând după a 15-a mia criză a noastră în care „Nu-i mai dau niciun mesaj, gata, să scrie el. La revedere.“El nu știe, el habar n-are. Că tu i-ai zis că e casual, că nu e problemă, că nici tu nu ai timp și că te concentrezi pe carieră.A dracului carieră, când tu stai la muncă și te gândești la el, te întrebi de ce nu-ți scrie ție, că-l vezi că e online pe Whatsapp. Și te apuci s-o stalk-uieşti pe Facebook pe fosta. Pe verişoară-sa. Pe aia de care zicea că e doar prietenă, pe mă-să, te uiți la poze din 2000, unde a fost tag-uit și vezi că a fost cu una. O cauți pe aia, vezi că e căsătorită și are copil, zoom-ezi pe copil să vezi dacă seamănă vreunul cu el. Are doi ochi. Clar e al lui! Și aia e curvă. Punct. Și uite așa, el e nenorocit, ca toți bărbații.Până la primul „Hey, cf?” Și atunci se spulberă independența voastră ca pantofii Cenuşăresei după 12 noaptea… Nu mai e prost și copilul ăla parcă nu semăna atât de tare cu el. Și are treabă, măi, muncește. Și tu înțelegi asta, că și tu muncești, și na…

la nunta

...I-am spus ca e foarte frumoasa desi nu simteam neaparat asta. De fapt nu o vedeam chiar deloc asa, insa cumva am simtit ca ea, ca si mireasa, are tot dreptul sa auda aceste vorbe, sa se bucure de seara aceea prin toti porii, sa se lase felicitata, admirata, invidiata chiar.
M-am trezit in mijlocul unei nunti de tineret, toti privindu-ma ca o invalida, ceea ce si eram, uimiti de curajul meu de a ma deplasa in carje la o nunta, si cu mila, iar nu cu vreun fel de admiratie pentru tinuta ce o infatisam...am incercat totusi sa trec de bariera invizibila care se crease si sa imi vad de treaba mea de nuntas pana la urma...venisem sa mananc, sa beau, sa ma distrez, doar ca mai putin sa beau, sa dansez si sa ma distrez pana la urma; deci de fapt venisem doar sa privesc. Si amara ti-e privirea cand esti catelusul schiop intr-o mare de oameni care isi pot misca membrele in voie, pe ritmuri imbietoare, care faceau sa-ti vibreze fiecare particica a corpului. Ma bucuram de bucuria lor, iar in mintea mea, asa cum se petrece cam la fiecare nunta la care merg, se derula filmul nuntii mele, aceea care va sa vina la un moment dat. Poate un moment plasat mult prea in viitorul departat, ca sa nu imi permit sa ma regasesc putin in fiecare petrecere de nunta la care merg....

din drafts

Imi place sa cred ca pot sa vad dincolo de ceea ce oamenii vor sa arate. dincolo de ei. uneori le spun ce vad. apoi ei se feresc.
As vrea ca cineva sa vada si dincolo de mine inainte sa inceapa sa ma judece.
Ma gandesc ca daca as avea un cont de facebook as putea sa ajung sa cunosc mai multi oameni. Oameni de care am atata nevoie. Apoi ma gandesc mai bine si imi dau seama ca ar fi totusi o idee proasta.
Oamenii buni stau ascunsi. Nu stiu exact de ce.
Si eu cred ca stau ascunsa. Si par o ciudata pentru multi. Pentru ca incerc sa ma feresc de ceea ce se numeste comun.

O amestecatura (sau alt titlu de aberatie mai bun n-am gasit)

Ei nu stiu ca motivul pentru care nu imi face placere drumul asta e unul simplu: e pentru ca ma chinuie pe interior. Pentru ca revad drumul spre casa dupa ce deja am plecat. Pentru ca imi amintesc inca o data ca plec de langa ei, de langa cei dragi, de langa cei 'ai mei', aia batranii, neintelegatori si pentru care singura speranta e ca ma voi marita, voi face unul-doi copii si voi trai fericita. Si imi voi lua si o masina. Ca sa vin mai repede si mai des pe acasa.

Acasa...ce ciudat suna.
Acum am o alta acasa. Am schimbat cateva pana acum. Acum e prima data cand e scris si numele meu pe o hartie, dar as fi narcicista sa o numesc 'acasa' din moment ce doar sunetul meu rasuna intre pereti, ce doar parfumul meu ramane impregnat, ce doar amprentele mele imi dezvaluie traiul.....desigur impreuna cu miorlaitul, izul si parul motanului care ma asteapta rabdator (NE) de fiecare data cand trantesc usa si rasucesc cheia.
Ii lipseste si o sa.i lipseasca un timp de acum inainte o mana de barbat, o voce impunatoare, un iz masculin, o intuitie...nefemeiasca. o sa-l astept cu obloanele trase si toate sertarele incuiate. Cu ghicitori la geamuri si lacate la usi. Iar eu ma voi ascunde in baie. Atat de greu ii va fi sa ma gaseasca. Se va chinui si va intreba pe toata lumea de mine. Si nimeni n-are sa stie nimic. Asa cum o face si acum. Pentru ca altfel nu-mi explic cum de nu m-a gasit inca. Cum de nu a venit. Cred ca m-am ascuns prea mult....mult timp si prea adanc. Asa incat am ramas aici, cu motanul meu si cu jucariile mele din baie, care acum imi sunt prieteni, confidenti, si tot ce mai ai nevoie intr-o viata incat sa nu te ineci in singuratate...
Si cine imi garanteaza ca daca deschid usa chiar ma va vedea? Sau va dori sa intre?

tremur

Am un tremur in mine.....e ca un tremur al disperarii.
ca un tremur al unui ceas vechi, care e aproape sa anunte ora 12 fix cand trebuie sa bata gongul.
ca un tremur al unei fetite mici ce a stat prea mult langa un munte de zapada. cu care nu se mai poate juca, caci frigul i-a intrat in oase
ca un tremur al unui prim-sarut...pe o banca din parcul din spatele liceului.
ca un tremur de teama si groaza al unui mic in fata unui mare...ca a unei prazi fata in fata cu pradatorul...ca al unui trofeu fata in fata cu vanatorul..
ca un tremur al unei batrane ce incearca neputincioasa sa-si faca mainile sa o asculte si sa poata tina cana cu ceai...cald...
ca un tremur de emotie in fata celui mai mare examen...care oricat de mare ti s-ar parea, habar n-ai oricum cate altele or sa mai vina, si cele mai grele n-or sa aiba legatura cu scoala, desi poate o sa-ti doresti asta..
ca un tremur al unei pisici care toarce adanc cu ochii semi-deschisi, prefacandu-se ignoranta dar stiind totusi tot ce se intampla in jurul ei, si al stapanei sale..
ca un tremur de nervi in care scrasnesti din dinti, inghiti in sec, intorci privirea...si incerci sa o iei de la capat.....

cucap

I: "......are si ceva din tine....un tupeu dar cu cap..."