no-nick-name

'Nobody's gonna call me "Simo" from now on....
guess i'm gonna miss that.....

[ ~ Timpul iute alearga...cand esti aici.

 Cand esti departe...face pasi mici. ~ ]

vis

Noi oamenii suntem foarte egoisti.
Ne temem sa nu pierdem pe cineva drag doar din simplul fapt ca am putea ramane noi singuri. ca am suferi de pe urma unei asemenea pierderi.
nu ne gandim decat la noi si la confortul nostru fizic si psihic.
trebuie sa ii multumesc cuiva ca pana in acest moment m-a privat de pierderea cuiva apropiat.
am avut prieteni carora li s-a luat dreptul la un tata, la o mama, la bunici. intotdeauna m-am gandit ca sunt niste oameni foarte puternici. i-am apreciat.
Eu stiu ca nu as fi putut rezista. ca nu sunt suficient de puternica sa indur o astfel de pierdere. stia ca am nevoie de toti langa mine. cei cu care am crescut, care m-au crescut, cu care am copilarit, cu care m-am jucat, cu care am ras, cu care am interactionat, pe care i-am iubit, pe care i-am urat, cu care am schimbat priviri, cu care am facut schimb de tipete, pe care i-am atins, care mi-au scris pe inima, carora le-am furat din zile, din ani, pe care i-am zarit, cei care m-au privit.
pierderea vreunuia dintre ei m-ar fi distrus. niciodata nu mi-am imaginat viata fara unul din ei.
unii oameni vin, altii pleaca. dar cumva, toti imi raman. cumva, e un confort interior sa  stiu ca undeva in viata asta am sa ii mai intalnesc.
imi aduc aminte si acum perfect momentul in care am aflat ca strabunica murise. cred ca aveam undeva pe la 7 ani. si am plans. am plans mult.
de curand am visat ca cineva drag imi murise. si plangeam atat de mult. si m-am trezit plangand in toiul noptii. si parca as mai fi plans...doar la gandul ca asta s-ar putea intampla.
stiu ca la un moment dat va trebui sa infrunt si asta. dar cum?
cum as putea sa indur pierderea cuiva care e nascut in aceeasi zi cu mine? cu ce drept as putea sa mai sarbatoresc trecerea anilor daca as stii ca nu mai am cu cine sa impart o diferenta de 54 de ani? cum as putea sa imi mai aduc aminte de copilarie daca cei care mi-au facut-o frumoasa de amintit nu mai sunt acolo? de ce m-as mai duce in vizita "la tara" daca tara aceea ar fi goala...ce insemnatate as mai avea fara bunici?
si totusi cu ce drept sa ii implor sa ramana langa mine cand suntem atat de adanciti in traiul nostru zilnic, cu ce drept sa le spun sa mai stea cand eu ii vizitez doar din cand in cand...? cu ce curaj sa le vorbesc despre cat merita sa traiasca atunci cand fiecare zi aduce o noua durere...fizica...si un sac de amintiri despre vremea de odinioara..?
noi oamenii suntem atat de egoisti....