miercuri, iulie 30, 2014
joi, iulie 24, 2014
joi, iulie 03, 2014
vreau sa am voie
Aceasta mama vorbeste asa frumos cu si despre copilul ei ca nu m-am putut abtine sa nu ii fur iar o postare.
Da, copile, ai voie!
Să plîngi cît și cînd dorești, chiar dacă mă doare capul, chiar dacă dorm vecinii.
Să rîzi tare, chiar dacă e 6 dimineața și restul Universului doarme.
Să mergi desculță prin casă, prin pat, pe iarbă, în nisip, în vizită la prieteni, pînă-ți faci tălpile negre. Le spălăm!
Să nu mănînci tot din farfurie, tu știi mai bine cînd ți s-a umplut stomacul.
Să-mi spui ce vrei, cînd vrei, chiar dacă o să mă supere sau o să mă enerveze. Vreau să știu, nu să nu știu.
Să stai în brațe. Nu ești prea mare, niciodată n-o să fii prea mare pentru brațele mele.
Să ceri o poveste. Povești nu-s niciodată destule, nici pentru mine, și eu îs bătrînă.
Să întrebi de ce, de unde, cine, de ce, de ce, de o mie de ori dece . Chiar dacă n-o să știu să răspund de fiecare dată, promit să inventez explicații frumoase.
Să te joci cu orice nu te rănește, chiar dacă nu-s tocmai jucării. Poți să-i spui ciorăpelului o poveste după ce-l botezi Mițu, mi se pare nemaipomenit că ai așa imaginație.
Să pleci în parc fără pantaloni, doar cu un tutu roz prin care ți se văd chiloții de hîrtie. Eu și acum regret că n-am avut curajul să mă îmbrac mai des cum mi-ar fi plăcut.
Să nu împarți cu alți copii dacă nu vrei să împarți. O să vină o vreme cînd n-o să mai poți fi nepoliticoasă. Acum, cînd ai doi ani, eu zic că e perfect acceptabil.
Să mai ceri 5 minute. De dat în leagăn, de alergat pisica, de lenevit pe canapea. O să le primești negreșit, fac eu rost de ele de undeva. Curînd o să te grăbești la grădi, la școală, la job, la întîlnire, la bancă, n-o să mai ai timp de nimic în tihnă.
Să fii sinceră. Nu trebuie (încă) să faci nimic din ce nu-ți place, să spui nimic din ce nu vrei, să primești lucruri pe care nu le vrei. Prea curînd o șă ți se umple viața de reguli, norme, de trebuie. Atunci va trebui să înveți diplomația. Acum fii tu.
Să te murdărești cu mîncare, noroi, acuarele, mîncare de pisică, cu orice, practic, că de-aia avem mașină de spălat.
Să nu păstrezi ordinea. Nici eu nu o păstrez și sînt adult responsabil și nici n-am jucării cîte ai tu. Uneori o să le strîngem împreună, alteori o să le las așa, oricum o iei de la capăt dimineața. O casă ordonată mi se pare tristă, mă bucur c-ai venit tu la noi s-o colorezi.
Să mergi pe iarbă în parc cînd aleea ți se pare plictisitoare. Da, e o metaforă asta, vreau să spun că nu doar calea pe care ți-o arată adulții e cea bună, uneori e bine să cauți singură, eu o să merg cu tine de mînă pe unde vrei, cîtă vreme acolo nu ne așteaptă crocodili flămînzi.
Pentru că te iubesc cu totul, cu încăpățînare, curiozitate, nas murdar, vînătăi peste tot, sinceritate abruptă, toate lucrurile astea grozave pe care le-am avut și eu cîndva, dar le-am pierdut sau le-am uitat pentru că uite, m-a obligat viața să mă fac mare, au dat regulile peste mine, am devenit conformistă, plictisită și plictisitoare. Dar tu ai voie, copilă, măcar tu să ai voie!
Da, copile, ai voie!
Să plîngi cît și cînd dorești, chiar dacă mă doare capul, chiar dacă dorm vecinii.
Să rîzi tare, chiar dacă e 6 dimineața și restul Universului doarme.
Să mergi desculță prin casă, prin pat, pe iarbă, în nisip, în vizită la prieteni, pînă-ți faci tălpile negre. Le spălăm!
Să nu mănînci tot din farfurie, tu știi mai bine cînd ți s-a umplut stomacul.
Să-mi spui ce vrei, cînd vrei, chiar dacă o să mă supere sau o să mă enerveze. Vreau să știu, nu să nu știu.
Să stai în brațe. Nu ești prea mare, niciodată n-o să fii prea mare pentru brațele mele.
Să ceri o poveste. Povești nu-s niciodată destule, nici pentru mine, și eu îs bătrînă.
Să întrebi de ce, de unde, cine, de ce, de ce, de o mie de ori dece . Chiar dacă n-o să știu să răspund de fiecare dată, promit să inventez explicații frumoase.
Să te joci cu orice nu te rănește, chiar dacă nu-s tocmai jucării. Poți să-i spui ciorăpelului o poveste după ce-l botezi Mițu, mi se pare nemaipomenit că ai așa imaginație.
Să pleci în parc fără pantaloni, doar cu un tutu roz prin care ți se văd chiloții de hîrtie. Eu și acum regret că n-am avut curajul să mă îmbrac mai des cum mi-ar fi plăcut.
Să nu împarți cu alți copii dacă nu vrei să împarți. O să vină o vreme cînd n-o să mai poți fi nepoliticoasă. Acum, cînd ai doi ani, eu zic că e perfect acceptabil.
Să mai ceri 5 minute. De dat în leagăn, de alergat pisica, de lenevit pe canapea. O să le primești negreșit, fac eu rost de ele de undeva. Curînd o să te grăbești la grădi, la școală, la job, la întîlnire, la bancă, n-o să mai ai timp de nimic în tihnă.
Să fii sinceră. Nu trebuie (încă) să faci nimic din ce nu-ți place, să spui nimic din ce nu vrei, să primești lucruri pe care nu le vrei. Prea curînd o șă ți se umple viața de reguli, norme, de trebuie. Atunci va trebui să înveți diplomația. Acum fii tu.
Să te murdărești cu mîncare, noroi, acuarele, mîncare de pisică, cu orice, practic, că de-aia avem mașină de spălat.
Să nu păstrezi ordinea. Nici eu nu o păstrez și sînt adult responsabil și nici n-am jucării cîte ai tu. Uneori o să le strîngem împreună, alteori o să le las așa, oricum o iei de la capăt dimineața. O casă ordonată mi se pare tristă, mă bucur c-ai venit tu la noi s-o colorezi.
Să mergi pe iarbă în parc cînd aleea ți se pare plictisitoare. Da, e o metaforă asta, vreau să spun că nu doar calea pe care ți-o arată adulții e cea bună, uneori e bine să cauți singură, eu o să merg cu tine de mînă pe unde vrei, cîtă vreme acolo nu ne așteaptă crocodili flămînzi.
Pentru că te iubesc cu totul, cu încăpățînare, curiozitate, nas murdar, vînătăi peste tot, sinceritate abruptă, toate lucrurile astea grozave pe care le-am avut și eu cîndva, dar le-am pierdut sau le-am uitat pentru că uite, m-a obligat viața să mă fac mare, au dat regulile peste mine, am devenit conformistă, plictisită și plictisitoare. Dar tu ai voie, copilă, măcar tu să ai voie!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)