vineri, februarie 11, 2011

06


Am gasit inca o chestie mijto, Aici . O zice Ashton, si chiar imi place de tipul asta. Stiu ca e putin cam lunga, dar poate aveti rabdare sa o cititi...it's so true... 
 Ashton Kutcher:  I was shooting a scene in my new film, No Strings Attached,  in which I say to Natalie Portman:
“If you miss me. you can’t text, you can’t email, you can’t post it on my Facebook wall. If you really miss me, you come and see me.”
I began to think of all of the billions of intimate exchanges sent daily via fingers and screens, bouncing between satellites and servers. With all this texting, emailing, and social networking, I started wondering, are we all becoming so in touch with one another that we are in danger of losing touch?
It used to be that boy met girl and they exchanged phone numbers. Anticipation built. They imagined the entire relationship before a call ever happened. The phone rang. Hearts pounded. “Hello?” Followed by a conversation that lasted two hours but felt like two minutes and would be examined with friends for two weeks. If all went well, a date was arranged. That was then.
Now we exchange numbers but text instead of calling because it mitigates the risks of early failure and eliminates those deafening moments of silence. Now anticipation builds. Bdoop. “It was NICE meeting u” Both sides overanalyze every word. We talk to a friend, an impromptu Cyrano: “He wrote nice in all caps. What does that mean? What do I write back?” Then we write a response and delete it 10 times before sending a message that will appear 2 care, but not 2 much. If all goes well, a date will be arranged.
Whether you like it or not, the digital age has produced a new format for modern romance, and natural selection may be favoring the quick-thumbed quip peddler over the confident, ice-breaking alpha male. Or maybe we are hiding behind the cloak of digital text and spell-check to present superior versions of ourselves while using these less intimate forms of communication to accelerate the courting process. So what’s it really good for?
There is some argument about who actually invented text messaging, but I think it’s safe to say it was a man. Multiple studies have shown that the average man uses about half as many words per day as women, thus text messaging. It eliminates hellos and goodbyes and cuts right to the chase. Now, if that’s not male behavior, I don’t know what is. It’s also great for passing notes. there is something fun about sharing secrets with your date while in the company of others. think of texting as a modern whisper in your lover’s car.
Sending sweet nothings on Twitter or Facebook is also fun. in some ways, it’s no different than sending flowers to the office: You are declaring your love for everyone to see. Who doesn’t like to be publicly adored. Just remember that what you post is out there and there’s some stuff you can’t un-see.
But the reality is that we communicate with every part of our being, and there are times when we must use it all. When someone needs us, he or she needs all of us. There’s no text that can replace a loving touch when someone we love is hurting.
We haven’t lost romance in the digital age, but we may be neglecting it. In doing so, antiquated art forms are taking on new importance. The power of a hand-written letter is greater than ever. It’s personal and deliberate means more than an email or text ever will. It has a unique scent. It requires deciphering. But, most important, it’s flawed There are errors in handwriting, punctuation, grammar, and spelling that show our vulnerability. And vulnerability is the essence of romance. It’s the art of being uncalculated, the willingness to look foolish, the courage to say, “This is me, and I’m interested in you enough to show you my flaws with the hope that you may embrace me for all that I am but, more importantly, all that I am not.”

luni, februarie 07, 2011

05



Fragment scris de Nekta. genial, again.




" Nu mă interesează câte femei au fost înaintea mea. Nu obișnuiesc să-mi încarc memoria cu lucruri inutile. În plus, nici nu cred că am suficient spațiu liber pentru a stoca numărul impresionant de dame care ți-au trecut prin așternuturi.
Unele ti-au batut singure la usa, pe altele le-ai ales chiar tu. Ca într-un joc de loterie: numai câteva sunt norocoase. Mai sunt, desigur, si cele care aleargă și azi după tine, cele care mai speră, mai așteaptă încă un telefon din partea ta. Unele cu care te-ai afișat de câteva ori în public și toate celelalte de care nici măcar nu îți mai aduci aminte. Una după alta, au intrat zâmbind, cu un aer triumfător, dar au plecat interzis de triste. Ți-au lăsat puțin deranj și câte o declarație din telenovele. Nimic mai mult. Nici cea mai mică intenție de a le mai suna vreodată.

Ar trebui să îmi fie milă de ele? Ar trebui să le compătimesc? De ce au crezut, oare, că pot fi suficient de femei încât să pășească pe teritoriul tău? Sau, poate ar trebui să reformulez...cum au crezut ele că pot fi suficient de femei încât să râmână pe teritoriul tău? Chiar nu au observat că la tine e un continuu du-te-vino? Nu au văzut că într-o așa aglomerație nu se poate locui?
S-ar ciocni tot timpul de câte o mască nouă. Altă dimineață, alt parfum rămas în dormitor, altă inimă dată peste cap, alt joc adus la ultimul stadiu.
Nu mi-e milă de niciuna din ele, pentru că bărbații ca tine nu sunt pentru oricine. Bărbații ca tine trebuie studiați. În școli. Aș putea oricând să le ofer celorlalte un roman despre tine, dragul meu, însă nu îmi face plăcere să povestesc cărți de mult învățate. Iar dacă damele s-au crezut chiar și pentru o secundă, capabile să te răsfoiască.....înseamnă că încă nu m-au cunoscut pe mine!

Te-am citit din prima dimineață în care mi-ai deschis ușa. Diferența dintre mine și celelalte este că ele pleacă atunci când eu sosesc. Și nu au cheie spre sufletul tău, și nici privilegiul de a-ți studia fiecare gest când pregătești cafeaua. Ele nu beneficiază de săruturi de ”bună dimineața” și nici de jocuri de cuvinte.

Nu au văzut cum ești pe rand, copilul somnoros, adolescentul rebel, bărbatul delicat sau omul responsabil. Rolurile acestea ți le cunosc doar eu.
Mă urmărești peste tot. Când mă claxonează întreaga coloană pe trecerea de pietoni, când răsfoiesc reviste feminine, atunci când călătoresc, ies cu prietenii în cele mai aglomerate locații, când sună telefonul sau când pun capul pe pernă...indiferent de situație ești permanent în mintea mea. Ești genul de bărbat pentru care aș schimba 10 perechi de pantofi și tot atâtea rochii înainte de o întâlnire.

Ești mai bun decât ciocolata, shoppingul, fardul de obraz, cafeaua Starbucks sau săptămâna modei. Mai bun decât gențile Louis Vuitton, micul-dejun in pat, romanele siropoase de dragoste sau cocktailurile pe plajă. Mai bun decât nominalizările la Oscar ale Avatarului.
Iar bărbații ca tine ar trebui să aibă la braț numai femei ca mine.
De aceea, nici nu cred că mă interesează câte dame au fost înaintea mea. Nu obișnuiesc să-mi încarc memoria cu lucruri inutile. Știu doar că valorez mai mult decât toate celelalte la un loc. Și dacă n-o să te grăbești cu răspunsul, cutia mea poștală s-ar putea muta curând în alt oraș."