vineri, decembrie 09, 2016

Dupa deget

Articol genial scris de Andra Chirnogeanu, aici

  Nu dau doi bani pe societatea asta care ne învață să fim liberi și să nu punem suflet.Nu dau două parale pe noua ordine a firii unde toată lumea e prea ocupată pentru sentimente adevărate și își fu*e viața, alegând calea ușoară.Sunt femeie și am fost învățată de filme, de prieteni, de cărți, de toți din jur că nu trebuie să spun ce simt, că trebuie să joc, să fac pe neinteresata, să nu dau primul mesaj sau Doaaaaaaamne ferește!, să spun că îl plac… că par disperată.De când am ajuns să ne cerem scuze că vrem confirmări? Refuz să-mi fie rușine că vreau să îi zic boului viselor mele că mi-aș dori să-l văd mai des sau că vreau să știu că se gândește la mine, că vreau să știu unde mă plasez în viața lui.Atât de independentă ce sunt și Single and Fabulous, încât ajung seara la 10-11 acasă, că doar sunt femeie puternică și concentrată pe carieră, intru pe ușă, spun „Hey, baby, I’m home”, râd de cât de deșteaptă sunt eu, bat Hi5 în aer cu mine și apoi mă duc să plâng un pic în pernă. ‘A mai independentă, eu sunt.Refuz, dom’le, refuz să mă explic. Așa sunt eu, femeie. O meduză înconjurată de ziduri de beton. Să  faci și cea mai mică crăpătura în zidurile alea și mă scurg de zici că toată sunt o bezea. Și îmi asum. Asta sunt.Mi-e dor de o conversație reală cu un om real. Mi-e dor de o seară de povestit la un ceai sau la un pahar de vin, mi-e dor de o îmbrățișare dintr-aia de drag (le mai țineți minte pe alea? îmbrățișările alea în care pare că te scufunzi cu sufletul). Nu mai pot să text-uiesc, să fac poze, să vorbesc la telefon. Am nevoie de ceva real în viața mea. Și nu vreau să-mi cer scuze pentru asta.Nu știu cum erați voi când erați mici, dar eu mi-am făcut primul prieten după ce am jucat fotbal în curtea liceului. Mi-a zis că mă place, ne-am pupat pe obraz. Și de atunci am fost împreună. Și a fost frumos tare. Acum dai 100000 de mesaje, stai 1000000 de ore la telefon, eventual ți-o tragi o dată, de două ori și habar n-ai unde stai sau care e statusul. Și mai rău de atât, ți-e „aiurea” să întrebi. Pentru că nu știi. Habar n-ai, ești mâncată de incertitudini. Și asta-i valabil pentru toate genurile, fie femei sau bărbați, toți preferăm să ne ascundem sub o masca de „I don’t care” şi „keep it casual”, în loc să ne arătăm cum suntem: reali, umani, ușor de rănit, doritori de iubit.Astăzi vorbeam cu o prietenă care îmi povestea de tipul de care e îndrăgostită de vreo şase luni. Ea își face planuri, se pregătește să iasă în club, se gătește și se spoieşte, îi dă Zânul mesaj să iasă la Dristor pe la 12 noaptea când și-a făcut timp pentru ea și imediat o vezi pe prințesa noastră cum își dă spoiala jos, își ciufuleşte părul la care s-a chinuit vreo două ore ca să-l facă să stea decent, își șterge machiajul cu un șervețel uscat, ca să se vadă că e machiata, dar nu că ar fi avut vreun plan de ieșit. Că așa e ea, proastă, și-l așteaptă pe Mândrul Soare să îi dea un semn.Și au ieșit… și a fost drăgut și el a fost ok până i s-a făcut somn… și ea l-a dus acasă. Și a doua zi n-au mai vorbit…Cine ne dă voie să fim atât de oarbe? Da, e vorba aia „S-a îndrăgostit cum fac toate femeile inteligente. Ca o proastă” și zâmbim sec. Păi de ce? Ne plaaaace drama, ne place să simțim că suntem într-un film în care vine el alergând după a 15-a mia criză a noastră în care „Nu-i mai dau niciun mesaj, gata, să scrie el. La revedere.“El nu știe, el habar n-are. Că tu i-ai zis că e casual, că nu e problemă, că nici tu nu ai timp și că te concentrezi pe carieră.A dracului carieră, când tu stai la muncă și te gândești la el, te întrebi de ce nu-ți scrie ție, că-l vezi că e online pe Whatsapp. Și te apuci s-o stalk-uieşti pe Facebook pe fosta. Pe verişoară-sa. Pe aia de care zicea că e doar prietenă, pe mă-să, te uiți la poze din 2000, unde a fost tag-uit și vezi că a fost cu una. O cauți pe aia, vezi că e căsătorită și are copil, zoom-ezi pe copil să vezi dacă seamănă vreunul cu el. Are doi ochi. Clar e al lui! Și aia e curvă. Punct. Și uite așa, el e nenorocit, ca toți bărbații.Până la primul „Hey, cf?” Și atunci se spulberă independența voastră ca pantofii Cenuşăresei după 12 noaptea… Nu mai e prost și copilul ăla parcă nu semăna atât de tare cu el. Și are treabă, măi, muncește. Și tu înțelegi asta, că și tu muncești, și na…