A trecut. Da, surprinzător sau nu, rapid sau al dracului de lent, a trecut. Miliarde de secunde mai mult sau mai putin trăite. Dar au trecut. Şi oricum ar fi trecut, acum, mai mult ca oricând nu e vreme de regrete. Nu-ţi regreta trecutul... e viaţă pierdută aşa.
Acum e momentul pentru privit înainte. Şi da, eu, pesimistul până în măduva oaselor, speră. Speră şi crede că o sa fie un an bun. Trebuie să fie bun. Trebuie pentru că au fost prea mulţi care n-au fost. Pentru că a trecut prea mult timp. Pentru că anul ăsta mi-am amitit cel mai mult şi pentru că anul ăsta mi-a fost cel mai dor. Pentru că nu se învaţă să trăieşti aşa, pentru că doar te o.. bişnuieşti. Pentru că anul ăsta a fost destinat schimbării. Pentru că anul ăsta am luat-o de la capăt. Pentru că am urcat pe munte şi am simţit norii, pentru că am simţit nisipul sub tălpi şi am alergat în mare şi am găsit acolo bucăţile de suflet care îmi lipseau.
Pentru că am aruncat din mine tot ce durea şi am învăţat să zâmbesc sincer. Pentru că au fost prea mulţi pe care i-am început la fel şi care s-au terminat la fel. Pentru că “I know this room, I’ve walked this floor” too many times aş putea spune.
Pentru că merit, la dracu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu