sâmbătă, martie 28, 2009

Cam asa:

Le place

Si ne place

Ne place sa le spunem ce vor

Pentru ca devin senini dintr-o data si ochii le lucesc

Le place sa le spunem ce vor

Ne simt mai aproape de ei si cu mai multa iubire pe buze

Le place sa ii protejam din vorbe si ne place sa ne simtim protejate sub bratele care ne cuprind pana si sufletul

Ne place sa ne rasfatam in fata lor cu adieri de copil si moace vesele dis-de-dimineata…

Si-o tinem asa….si-o ducem asa…si ne place la nebunie

Le place ca ei sa fie singurii din viata noastra si intreaga noastra existenta sa se reduca la ei

Fara sa stie..asta déjà se intampla

Dar nu le-o vom spune nicicand cu vorbe

Si doar le vom arata intreit prin fiecare gest prostesc si negandit facut pe nerasuflate si fara pic de regret ci doar cu o usoara stare ce ar duce oarecum catre penibil..

Ne place…

Si chiar de ei nu inteleg

Intelegm noi si pentru ei…si nu le explicam..

Le place sa aiba intodeauna dreptate

Si ii lasam sa creada asta si-i intrebuintam vietii datoria de a le arata ca de fapt….era cum am spus noi..ne vor aprecia mai mult..

Le place sa ii infruntam...

Sa ne indignam si sa ii confruntam

Sa fim vii

Sa indraznim

Sa vrem

Sa avem

Iara de nu’

Sa fim in stare sa obtinem cu orice pret

Noi....

Noi nu suntem asa

Dar putem incerca...

Pentru ei

Pentru ca noua ne place de ei

Ciudat

Dar ii iubim chiar

Sunt raul necesar, de altfel singurul rau care are si o latura buna

Ne place sa ii punem pe un piedestal si sa-i privim cu ochi mirati, sa le vorbim inainte de culcare si vesnic sa incercam sa devenim mai bune si mai bune...pentru ei

Pentru ca lor...sa le placa...

In incercarile noastre de a atinge idealurile perfectiunii in ale iubirii...noi chiar ne iubim....in felurite moduri...mai aproapte mai departe....mai spre zare ori apus....mai de jos sau mai de sus...noi intre noi si in secret...

Ne place sa nu ne-o spunem

Ci doar s-o facem.


Un comentariu:

Tipa de la unşpe spunea...

Şi obosim. Ne place să n-a spunem, să visăm şi să credem. Şi obosim. Obosim des şi o luam mereu de la capăt. De la alt capăt. Pentru că trebuie să ne agăţăm de ceva. Să ne târâm până acolo şi să vedem că nu era aşa cum credeam. Şi iar obosim. Dar dacă n-ar fi oboseala asta, n-am fii oameni. Sau am fii prea fericiţi şi n-ar mai avea nimic niciun farmec. Nciodată.